Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ziua Intendenței – episodul 2 –

Zoom Ziua Intendenței – episodul 2 –

În care aflăm de ce urmează să se închidă închisoarea de maximă securitate de la Sighet, lăsând pe drumuri 70 de gardieni cu înaltă calificare, și cine este omul providențial de la care românii așteaptă Salvarea.

(Sumarul episodului 1: în 2001, președintele României este Dragoș Constantinescu. Acesta își petrece Paștele la socri, în Indonezia, o țară care trece prin transformări nemaivăzute, în urma Semiluniadei Șoriciului. Tocmai când se pregătea să participe la o ceremonie locală de maximă importanță, președintele Constantinescu este chemat de urgență în țară, din cauza unei crize fără precedent.)

În același timp, în România, închisoarea de maximă securitate din Sighet era asaltată de mii de persoane. Veniseră toți de pe la Baia Mare, de la Aiud, din București, de la Constanța, de la Timișoara, Iași, ba chiar și câțiva, mai ciudați, din Cimitirul Vesel din Săpânța, care era destul de aproape. Îl așteptau pe El, eroul. Salvatorul. Omul care, timp de trei ani, le întreținuse vie flacăra speranței. Fostul colonel Gheorghe Truțulescu, specialist în cercetare-diversiune, acuzat pentru contrabandă cu țigări, nu putea să mai întârzie mult.

Fix la ora 12, porțile închisorii se deschiseră larg, lăsând să se zărească o imagine până atunci interzisă marelui public. Toți cei aflați acolo aveau să povestească peste ani că așa ceva nu mai văzuseră niciodată: fostul Memorial Sighet, înființat de fundația Academia Civică, fusese transformat într-o fortăreață inexpugnabilă. Cea mai sofisticată aparatură de supraveghere, cei mai duri membri ai trupelor speciale, cea mai scumpă sârmă ghimpată, cei mai fioroși Chihuahua, nimic nu fusese considerat exagerat pentru a-l împiedica pe Gheorghe Truțulescu să evadeze. Și iată-l acum ieșind pe poartă, normal, ca orice om liber. Se opri o clipă lângă cerberii săi, salutându-i ușor ironic. Știa că, odată cu plecarea lui, oamenii ăia își pierdeau locul de muncă. Fusese singurul deținut al închisorii, reactivată, de altfel, doar pentru el. Într-un fel simțea milă pentru băieții ăia, dar nu se putea lăsa influențat. El avea ceva de făcut. Trebuia să ducă la capăt Misiunea!

Admiratorii strânși în fața porților amuțiră. Unii îl vedeau pentru prima dată. Exact așa cum și-l imaginaseră, un adevărat martir. Stătea acolo, în pragul închisorii, cu burta revărsându-i-se îndrăzneț peste pantalonii de la treningul lucios, cu soarele punându-i și mai bine în valoare calviția, dominând mulțimea fremătândă și îndesându-și curajos mâna dreaptă în geanta de voiaj turcească, din plastic, de care nu se despărțea niciodată. Ezită o clipă, își șterse cu delicatețe o lacrimă imaginară (sau poate adevărată, Dumnezeu știe) și, parcă cu încetinitorul, ridică ambele mâini spre cer. Nelăsându-i pe oameni să se dezmeticească, coborî mâna dreaptă, își apropie degetul mijlociu de arătător și le duse pe amândouă spre colțul din stânga al gurii, într-o mișcare scurtă, rapidă, repetată de mai multe ori. Era clar. Omul Providențial se întorsese printre cei necăjiți.

Mulțimea nu mai putu fi ținută în frâu. Oamenii sparseră cordoanele de ordine și se repeziră spre cel ce era, în ochii lor, simbolul rezistenței. Colonelul se trezi luat pe brațe și aruncat în sus. Delirul popular nu părea că va mai înceta vreodată. Reporterii se chinuiau să surprindă fiecare mișcare a celui mai așteptat om din România. În studiourile de televiziune, marii analiști politici ai țării, cunoscuți psihologi, sociologi cu renume și institute de sondare a opiniei publice se chinuiau să dea o intepretare cât mai corectă mișcărilor feței lui Truțulescu. Poate de asta depindea soarta țării. Orice zâmbet, orice încrețire a frunții care le-ar fi scăpat puteau fi decisive pentru viitorul apropiat. Un lucru, însă, era cert: de când, în iulie 1999, fostul președinte Constantinescu (tatăl președintelui actual) instaurase prohibiția, interzicând comercializarea și consumul oricărui produs bazat pe tutun, în România nu mai existase o manifestare de bucurie de o asemenea amploare. Ba chiar și manifestările mai mici fuseseră cam rare…

(Din episodul viitor: Ce face Emil Constantinescu în anul de grație 2001, cum, când și de ce a fost interzis fumatul în România.)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bt
Editoriale
  • Părinteasca dimîndare

    16 iulie 2019

    Simona Halep i-a bulversat pe englezi cînd le-a povestit că România, care-i cea mai mare producătoare de iarbă cu scaieți din Europa, nu are nici un teren de tenis cu […]

  • Alianța morților

    16 iulie 2019

    Al doilea mandat Iohannis își aruncă umbra împietrită peste următorii cinci ani românești. După calcule și arestări, fatalitatea are acum înfățișarea drobului de sare. Se pregătește perpetuarea unui alt președinte […]

  • Iar ne fug investitorii

    16 iulie 2019

    Cică ExxonMobil ar cam vrea să se retragă de pe platoul continental al Mării Negre. Cel puțin așa spun sursele publicației specializate Gas4Media. Publicație care nu uită să ne amintească […]

  • “Cine rîde undeva în lume, rîde de mine!” (Rainer Maria Rilke)

    9 iulie 2019

    Legea recunoștinței, conform căreia copiii care nu le vor cumpăra părinților loviți de Alzheimer înghețată pe băț vor fi deferiți Justiției, mi-a amintit de șocul pe care l-am trăit în […]

  • Isărescu al șaselea, unicul

    9 iulie 2019

    Între comunism și ziua de mîine, istoria a aruncat iarăși o punte de rău augur. Parlamentul României a pus, pentru a șasea oară, un informator al Securității în fruntea Băncii […]

bt