Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ziua Intendenței – episodul 22 –

Zoom Ziua Intendenței – episodul 22 –

În care întâlnim un tânăr de viitor.

Pe drumul care vine din Luncavița, trece prin Valea Fagilor și se duce spre nemurire, se strecura cu greutate coloana prezidențială. Convoiul era deschis de două blindate ușoare ale regimentului de gardă. Urma prima mașină cu sepepiști. Apoi a doua. Apoi a treia mașină cu sepepiști și, după ea, prima mașină cu sereiști, prima mașină cu setesiști. În sfârșit, apărea, majestuoasă și cu roșu-i strălucind apetisant în lumina caldă a după-amiezii, limuzina prezidențială. Aceasta era urcată pe o platformă de transport, ca să nu se umple de praf până ajunge la Subfăgărășan. În spatele limuzinei, ordinea se inversa: a doua mașină cu setesiști, a doua mașină cu sereiști și mașinile 4, 5 și 6 cu sepepiști înarmați până în dinți. Blindate ușoare nu mai erau, că se terminaseră, așa că președintele obținuse de la George W. Bush, omologul său american, un tanc M1 Abrams. Și acesta, pentru camuflaj, era vopsit în roșu. În fine, urmau două Salvări, mașina cu vinuri și două truck-uri cu burgeri. Așa îi plăcea președintelui Constantinescu, să aibă mereu burgeri proaspeți la îndemână. Când drumurile erau inaccesibile pentru food-truck-uri, soldații din Abrams aveau grijă să ia cu ei două grătare. Unul pe cărbune și unul pe gaz. Carnea pentru burgeri era, de obicei, transportată în Salvări, iar în mașina 4 cu sepepiști se curățau, cât dura drumul, cartofi, pentru a fi prăjiți imediat ce se oprea convoiul. Mașina 5 doar părea plină cu sepepiști. De fapt, aceștia erau pictați pe afară, destul de realist, mașina fiind, de fapt, frigorifica în care se transportau sucurile carbogazoase.

În limuzina prezidențială, Dragoș Constantinescu fuma febril și căuta ceva într-un manual de geografie pentru clasa a VI-a.

– Băi, E.B., hai să-ți arăt că descopăr singur unde-i Subfăgărășanul. Doar sunt președintele țării.

– Domnule președinte, da, sunteți. Dar nu mai bine ne uităm în mapa de la tatăl dumneavoastră?

– Aia e pentru proști care nu știu să se descurce în viață. Așa mă consideri tu pe mine?

– Nu, Doamne ferește! Știți doar că vă stimez nespus și sunt în stare să sacrific o întreagă armată pentru dumneavoastră…

– Băi, generale, te iubesc! Auzi, știi noaptea aia, acum trei-patru luni, când m-am trezit și, ca să nu vă mai trezesc pe nici unul, am reușit să găsesc singur frigiderul și să-mi iau o bere? Ei, bine, așa am să găsesc și Subfăgărășanul. Dacă nu era drumul ăsta atât de întortocheat, îți jur, îl găseam tot în trei ore, ca și pe frigider.

– Dumneavoastră mereu găsiți ceea ce doriți. Ca atunci când ați găsit-o pe amanta dumneavoastră în pat cu șeful pazei.

– Când? Și nu tu ești șeful pazei mele? Băi, E.B., ia stai puțin. Vrei să-mi spui ceva? Tocmai faci o mărturisire?

– Domnule președinte, nu, glumeam. Mă știți, când trag la măsea, devin mai glumeț, așa…

– Mă, tu ești cretin? Țara e în pragul unei crize majore, ne caută extratereștrii ca să vorbească cu mine, iar tu bei în timpul serviciului?

– Nu, nu, ferească Dumnezeu! Era continuarea glumei de mai devreme.

– Aaaaa… Să râdem cu E.B.! Ha-ha-ha… Nu ești funny deloc, băi Moș Teacă, deloc nu ești funny. Așa, hai să-ți zic unde-i Subfăgărășanul.

– Sunt numai ochi și urechi!

– Plus gușă și burtă. Ha-ha-ha! Uite, asta e o glumă bună, spontană, suculentă, cu atac ad hominem, cu tot ce trebuie. Învață de la maeștri, săracule!

– Da, domnule președinte!

– Mă mai întrerupi mult? Hai că-ți spun: e simplu. A zis moșu’ că daco-geții ăștia erau viteji? A zis. Că exe-geții au și multă școală? A zis. Îți închipui că oamenii ăștia, și viteji, și școliți, ar săpa un tunel oriunde, sub orice delușor? Normal că-ți închipui, că tu ești prost, dar eu sunt deștept și m-am prins. Sub-fă-gă-ră-șa-nul se află, clar, sub cel mai înalt vârf din Munții Măcinului. Care e cel mai înalt vârf? Țuțuiatu, la 467 de metri! Deci Subfăgărășanul începe în Vârful Țuțuiatu! Ai înțeles?

– Da.

Iar generalul E.B. începu să vorbească în stația de emisie-recepție: „Atențiune, către toate echipajele, ne îndreptăm către Vârful Țu…“.

– Ha-ha! Ți-am zis că ești prost? Nu e sub Țuțuiatu. Asta e ca faza aia că se cheamă Subfăgărășan, dar e în Munții Măcinului, ca derută. Deci de aia eu sunt președinte, iar tu nu. E clar că nu-l făceau sub cel mai înalt vârf, să se prindă oricine. Dar au și ei mândria lor, nu l-or face sub dealul Carcaliu. Deci Subfăgărășanul este sub al doilea vârf ca înălțime. Vârful Ghiunaltu, 442 de metri! Chiu e dî.

– Sigur?

– Sigur. Nu mai glumesc cu tine.

– Atenție, toate echipajele, direcția Vârful Ghiunaltu, înălțime 442 de metri.

– Domnule general, permiteți să raportăm, nu ne mai merge GPS-urile! Există un puternic semnal de bruiaj în zonă.

– Mă piș pe ele pe GPS-uri. Tot Dragoș trebuie s-o rezolve și pe asta, se umflă în pene președintele Constantinescu. Ia uite, opriți aici, în dreptul acestei fântâni.

Convoiul opri, brusc, în dreptul unei fântâni. Un tânăr pe la vreo 24 de anișori stătea pe ghizdul fântânii și cânta ceva despre Dobrogea, la chitară.

– Bună ziua, tinere, strigă președintele pe geamul limuzinei.

– Bună ziua, domnule președinte!

– Aaaa, m-ai recunoscut?

– Normal. Doar dumneavoastră și Sorin Ovidiu Vântu ce mai aveți Abrams prin părțile astea. Da’ al lui e roz, deci…

– Îmi placi, îmi placi. Ești isteț, deducționist, ca mine. Ia zi-mi, tinere, cum te cheamă?

Și se întoarse către E.B.: Vezi, bă, așa se face! Îi iei pe departe, ești amabil, nu întrebi de la început ce vrei. Bagă la cap!

– Ștefan, domnule președinte. Ștefan Ilie. Sunt profesor de istorie și de geografie în Luncavița.

– Bravo, Ștefane, bravo, ești exact ce-mi trebuie mie și ce-i trebuie și țării. Ia spune, măi Ștefane, pe unde vine Vârful Ghiunaltu?

– Da’ ce treabă aveți acolo? Vă plac înălțimile amețitoare?

– Ei, nu pot să-ți spun. Căutăm ceva. Secret de stat!

– Da? Bine, vă spun. Da’ dacă secretul ăla e Subfăgărășanul, să știți că nu acolo îl găsiți. Ce bou ar construi un tunel începând dintr-un vârf? Tunelurile le începi în vale. Subfăgărășanul e, așadar, în Valea Cozluk. Mergeți pe traseul marcat cu punct roșu. Da’ era mai simplu dacă o luați pe partea ailaltă, prin Greci.

– Normal că e într-o vale. Credeai că nu știu? Te testam. Ești deștept ca mine, cum am zis.

– Ei, lăsați…

– Măi, Ștefane, aș vrea să te răsplătesc. Ia zi-mi, ce-ți dorești? Orice, iar eu voi îndeplini.

– Aș vrea să fiu primar în Tulcea.

– Da’ tu ești din Tulcea?

– Nu, din Luncavița.

– Păi, vezi, măi, Ștefane*?

Și cu aceasta, convoiul prezidențial o zbughi spre Valea Cozluk.

* Ca toate personajele acestui serial, Ștefan Ilie există și în realitate. În 2001 avea 24 de ani, era profesor de geografie și istorie la școala din Luncavița. Din 2004 este primarul comunei Luncavița.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale