Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ziua Intendenței – episodul 50 –

Zoom Ziua Intendenței – episodul 50 –

Gheorghe Truțulescu stătea pe un bolovan, pe marginea drumului, și sculpta cu atenție și îngrijorare într-o creangă de fag, o creangă de soc și într-una de os. Oroles se fâțâia nerăbdător în jurul propriului centru de greutate: când își muta greutatea pe un picior de plai, când o trecea înapoi, pe-o gură de rai. Se întrerupea doar pentru a privi de jur împrejur și, când vedea marea de iarbă ce se întindea în jurul lor, strâmba scârbit din cap, ofta cu năduf și se întorcea la bâțâială: picior de plai-gură de rai-picior de plai…

Într-un târziu, Truțulescu înfipse briceagul elvețian pe care-l folosea la sculptat în bolovanul pe care stătea și i se adresă exe-getului:

– Ce-ai, măi, Oroles? Ce te tot agiți așa? Iarba nu-ți place?

– Nu.

– Păi OK, ia un sendviș, ceva, dar liniștește-te, că-mi tulburi concentrarea.

– Domnule Truțulescu, nu vă supărați. Adică îmi promiteți că nu vă supărați? Că dacă vă supărați și-mi dați iar o palmă din aia nasoală, mai bine îmi tace gura.

– Poate să nu-ți tacă gura și trei zile, dacă ești scurt și exepditiv, că n-am timp.

– Domnule Truțlescu, așadar, dacă nu vă supărați, nu ne grăbim, totuși? Nu mergem să colectăm meningita?

– Mergem, mergem…

– Când? Că, dacă nu vă supărați, pierdem timp prețios. Stăm aici de ore bune și dumneavoastră nu faceți nimic. Adică faceți. Chiar , îmi permiteți să întreb ce faceți? Când omenirea, planeta, țara, Subfăgărășanul și Comandantul Suprem au nevoie de noi, dumneavoastră stați și sculptați trei crengi.

Mâna lui Truțulescu, ce-și mai pierduse din disciplină în anii de izolare în închisoarea de la Sighet, sări din locul ei și-l pocni peste ceafă pe Oroles, dându-l de-a dura.

– Văleleu, văleeeeu. De ce dați, domnu’ Truțulescu? N-ați zis că pot să vorbesc?

– Iartă-mă, Oroles, n-am vrut, da’ prea ești tâmpit. Scuze.

– Scuze, scuze, da’ mi-ați înfundat casca în ureche.

– Băi, chiar îmi pare rău, sincer. Hai, ca să nu te superi, îți spun de ce este esențial ce fac eu aici.

– Ia, că-s chiar curios.

– Vezi ăsta? E lemn de fag. Fac din el un fluieraș din care să zic cu drag. Din lemnul de soc fac un fluieraș ca să zic cu foc, iar din lemnul de os fac un fluieraș ca să zic duios. Astea sunt armele mele, pe care le fabric hand-made, așa cum făcea și străbunul meu, un baci moldovan. Nu plec în acțiune fără cele trei fluierașe. Când văd inamicul, îi zic din fag, cu drag. E un soi de captatio benevolentiae. După ce l-am prins în mreje, îi zic rapid din soc, cu foc, până-l culc la pământ. La final îi zic din os, duios, ca să-l adorm definitiv.

– Domnu’ Truțulescu, îmi cer iertare, dar noi nu mergem după inamici. Noi trebuie să luăm niște meningită și s-o ducem în Valea Cozluk, la Subfăgărășan. Atât.

Oroles văzu la timp că mâna cu palmă grea a lui Truțulescu tindea să se ridice, așa că se aruncă fulgerător la pământ. Mâna colonelului îi trecut pe deasupra capului, ratându-l pe puțin.

Truțulescu nu spuse nimic. Smulse briceagul din piatră și începu să-și termine fliuerașele.

– Domnule Truțulescu, rosti Oroles cu gura plină de iarbă, dacă-mi permiteți: briceagul acela are vreun nume?

– Da.

– Cum îl cheamă?

– Vasile. Da’ de ce?

– Ei, dacă-l chema Excalibur…

– Ce-i dacă-l chema Excalibur?

– Atunci pe dumneavoastră trebuia să vă cheme Arthur. Nu mă băgați în seamă, e de la iarbă…

Truțulescu își termină în liniște fluierașele și dădu să se ridice în picioare, când o vidanjă opri lângă bolovanul pe care stătea, cu scrâșnet de frâne.

– Gheorghiiițî, și fași? Di când nu ti-am ai văzut, ăi, veri…

Vărul lui Truțulescu, căci el conducea vidanja, sări de la volan și, cu o viteză umitoare pentru cele 160 de kilograme ale sale, prinse câte un cârlig de rufe pe nasul colonelului și pe cel al lui Oroles. De-abia după aceea își îmbrățișă vărul și dădu mâna cu tânărul șef-adjunct al SSE.

– Aa, vere, bine c-ai ajuns, că prea te așteptam de multă vreme. Auzi, vii direct de la muncă?

– Da’ cum?

– Mașina… asta, vidanja, e plină?

– Păi, veri, iartî-mî, da’ n-am avut timp s-o șî goliesc…

– Nu-i nimic, nu-i nimic. E bine așa. Hai, dă-i bătaie!

– Da’ undi meirjim, ăi veri ăi?

– La Broscăuți.

– La Broscăuți?

– Da, la Broscăuți.

– Ghini.

Iar vidanja porni în trombă, așa cum și sosise.

Pe drum, Oroles își lua inima-n dinți și încercă să intre în vorbă cu vărul lui Truțulescu:

– Domnule văr al domnului Truțulescu…

– Salut, mă cheamă…

– Cum?

– Mă cheamă…

– Cum?–

– Săndel!

– Domnu’ Săndel, deci, când ajungem la Broscăuți?

– Răpidi, băieti, răpidi. Da’ trie sî triec mai întâi prin Dorohoi.

– De ce?

– Pentru că e joi.

– Pentru că e joi?

– Glumesc, azi îi marți. Da’ Dorohoi rimeazî cu joi. Nu, drăguțî, trieșim prin Dorohoi pientru că am di luat șieva di la niști baieți. Doi baieți di treabî, da’ fără zahăr, Bobi și Bobo. I-am rugat să-mi scrii o scrisoari pientru iubita me, Stella. Luăm scrisoarea șî dupa aia, răpidi-răpidi suntiem la Broscăuți.

– Nu se poate fără ocol?

– Nu-i ocol, îi în drum.

– Bine.

Restul drumului se desfășură în tăcere. Săndel nu reuși să-și ia scrisoarea de la Bobi și Bobo, pentru că aceștia erau la facultate, la Iași, așa că ajunseră mai repede decât se așteptau la Broscăuți. Săndel opri vidanja în fața primăriei, unde deja erau așteptați de către autorități.

– Să trăiți onorați oaspeți! sări lângă vidanjă un polițist rotofei. Permite-ți-mi să raportez!

– Eriiic! strigă, extrem de vesel, Săndel.

– Mă, Săndele, nu fi prost! Azi nu-s Eric Roberts, îs șăfu’ di post!

– Ghini, mă, ghini, sparji tu distracția…

Șeful de post nu băgă în seamă reacția amicului său și continuă:

– Permiteți să raportez: am încolțit meningita. Un efectiv de 17 țânțari purtători se află pe malul râului Jijia, în amonte de rațele Măriucăi…

– Și-o luat Măriuca răți? nu se putu abține Săndel. Parc-avea căpri…

– O vândut căprili șî și-o luat răți, interveni și primarul, al cărui nume ne scapă.

– Aaa, ghini…

Truțulescu nu mai ascultă în continuare. Sări din vidanjă, urmat de Oroles, și fugi înspre Jijia.

După câțiva pași mari, ajunsese deja pe malul râului care străbătea Broscăuții. O trupă de jandarmi, alcătuită din 8 militari în termen, încercuise locul în care se aflau cei 17 țânțari purtători de meningită. Încercuirea era în același timp largă dar și strânsă. Putea trece musca, la o adică, dar nu putea trece țânțarul. Cei 17 țânțari, osteniți, după ce fuseseră hăituiți de întreaga localitate, se odihneau pe o frunză de brusture pe care vânătorii locali, șireți, dăduseră cu o soluție de zahăr cu apă. Acum, chiar dacă ar fi vrut, țânțarii nu se mai puteau dezlipi de pe brusture. În timp ce primarul și șeful de post îi explicau aceste lucruri lui Truțulescu, Oroles, care rămăsese în urmă, se repezi în fugă asupra țânțarilor, înarmat cu  plasă specială, din cel mai fin tifon exe-get. Din grabă și neatenție, însă, nu văzu rădăcina unui stejar de Borzești, care se nimerise pe malul Jijiei, și se împiedică de ea. Când se dezmetici și ridică, în sfârșit, capul, îl văzu în fața ochilor pe Truțulescu, extrem de nervos.

– Ce-ai făcut, nenorocitule? Ce-ai făcut?

– Am căzut, ce să fac…

– Ai căzut, imbecilule? Ia uită-te în palmă!

Oroles își desprinse cu greu palma de pe frunza de brusture, cam lipicioasă pentru gustul lui…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Institutul pentru Combaterea Horelor

    7 iulie 2020

    Fenomenul horelor românești din primul război mondial a tulburat comandamentul german, care nu prea înțelegea tehnica de luptă a valahilor ce se învîrteau de mama focului înainte de apusul soarelui, […]

  • Limitele unui jucător de golf

    7 iulie 2020

    De pe pajiștea unde obișnuiește să joace golf, președintele Iohannis se pregătea să lanseze România. Din trusa de crose l-a ales mai întîi pe Ludovic Orban, deși putea să aleagă […]

  • Legea și Constituția nu poartă mască. Să le muim!

    7 iulie 2020

    Nu există, am cercetat, nici măcar o singură obligație legală ca onor Constituția să poarte mască atunci când intră într-un spațiu public închis. Nici celelalte legi, ordonanțe simple sau de […]

  • Crime cu miros de pandemie

    30 iunie 2020

    În vreme ce-n largul oceanului patru scafandri s-au repezit cu cuțitele asupra unei balene, să-i taie otgoanele plasei de pescuit ce-o ținea prizonieră, la noi patru polițai au ajutat un […]

  • Vacanța mare

    30 iunie 2020

    Pînă acum, virusul a întrecut știința și, după cum se vede, nu dă semne de oboseală. Fără vaccin și fără tratament, societatea dă din colț în colț, libertatea individuală scade, […]