Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ziua Intendenței – episodul 52, ultimul –

Zoom Ziua Intendenței – episodul 52, ultimul –

Președintele Dragoș Constantinescu savura admirația celor peste 30.000 de exe-geți și invitați, pur și simplu cuceriți de măreția costumului complet de luptă din piele de balaur dobrogean. Solzii de balaur, conectați la un procesor de ultimă generație, funcționau ca un ecran perfect mulat pe trupul odinioară zvelt al tânărului președinte român. Iar pe ecran se derulau imagini cu frumusețile României. Influența donatorilor pieilor, balaurii dobrogeni, se simțea în faptul că cele mai multe imagini proiectate pe/în/de către președinte erau din Dobrogea și Delta Dunării. Cormorani agili se repezeau în piscine pentru a se ridica apoi în văzduh cu congelatoare pline de pește. Alpiniști neînfricați escaladau, unul după altul, patru-sutarii Măcinului. Socrul prezidențial și toată gașca de ziariști care-l însoțea zăceau, încă, pe sub mesele din cramă, doborâți de îndelungatele degustări de Renatus de Măcin. Braconieri sfioși ca o fată mare băgau delicat fire de înaltă tensiune în apele Dunării, colectând peștele cu basculantele. Pelicani maiestuoși decolau lipăind de pe brațul Sulina, se ridicau în aer și se metamorfozau în Comandantul Suprem care, din două bătăi de aripi, ajungea lăngă Fața Nevăzută a Lunii și o făcea una cu pământul.

După această ultimă imagine, din costumul președintelui țâșni un fulger albastru-gălbui care lovi cupola Marii Săli de Reuniuni a Subfăgărășanului, iar aceasta se deschise lent și extrem de silențios. Din înaltul Subfăgărășanului, un tânăr afro-american de culoare albă, cu părul creț și haine sclipitoare, pline de paiete, cobora agale, ținând un microfon în mână și cântând:

„Save the world,

Make it a better place,

For you and for me

And the entire human race!

There are people dying,

If you care enough for the living,

Make it a better place

For you and for me…

For you and for me…

For you an fooooor meeeeeee!

Uh!“

Când atinse podeaua Marii Săli de Reuniuni, cântărețul afro-american de culoare albă se repezi spre Ion Iliescu și, după ce-l sărută pe ambii obraji, îi întinse o cască de pilot „Rockwell Collins – Elbit Systems F-35 ready“ și-i spuse:

– Good luck, mister president! Go get them! And, by the way, thank you for the kids you introduced me in ’92 and 96!

– Michael, îi răspunse, stânjenit, fostul președinte Iliescu, nu mie trebuie să-mi mulțumești, ci domnului Marcel Avram, el s-a ocupat. Iar casca trebuie să i-o dai președintelui în funcțiune, ăăă, în exercițiu, mă rog. Ăla de pe scenă…

Fâstâcit, Michael Jackson se întoarse spre scenă și-l văzu pe președintele Constantinescu așteptând ofuscat, îngropat până la genunchi în grămada de confetti care căzuse din tavan în același timp cu Regele muzicii pop, dar mult mai brusc.

În cele din urmă, casca de pilot ultraperformantă, încă un prototip, până atunci secret, ajunse în mâinile lui Dragoș Constantinescu, dar acesta nici măcar nu mulțumi pentru acest dar făcut de poporul american frate, prieten și partener strategic. Michael fu ridicat pe sus de către doi membri ai Serviciului Secret Exe-get și dus într-o cameră ferită, unde-l aștepta o echipă a HBO pentru a-i pune anumite întrebări pentru un documentar.

Luând casca la subraț, Comandantul Suprem păși hotărât pe covorul roșu și începu lungul drum spre ieșirea din Subfăgărășan care dădea în Valea Cozluk.De-a stânga și de-a dreapta covorului roșu stăteau oameni dintre cei mai feluriți, veniți din toată lumea și din tot Subfăgărășanul ca să-și îmbărbăteze liderul. Din când în când, Dragoș Constantinescu se oprea, dădea mâna cu câte cineva, dădea un autograf și adăsta pentru câte o poză oficială.

Primul care-i strânse mâna președintelui fu George W. Bush:

– Dragoș, fu… Dar văzând privirea mustrătoare a Irinei Margareta Nistor, care ajunsese și ea, între timp, își luă seama și o dădu pe românește: Dă-i dracului, dragul meu băiat!

Urmară ambasadori ai diverselor națiuni acreditate în Subfăgărărșan, șefi de partide, oameni de știință, campioni olimpici, mondiali și europeni, oameni de cultură, nominalizați la premiul Nobel pentru literatură, filosofi, lideri de opinie, investitori străini și români, rude ale unor politicieni, elevi, studenți, muncitori și pensionari de pe cuprinsul întregii țări. Fiecare avea un îndemn pentru președinte, fiecare îi ura noroc, fiecare spera că totul va fi bine.

După opt obositoare ore de mers pe covorul roșu, cu opriri dintre cele mai dese, când mai erau 10-15 metri până la ieșirea din Subfăgărășan, Dardiolai o luă înaintea președintelui Dragoș Constantinescu și vorbi într-un microfon ce se amplifica în întreaga rețea de tuneluri:

– Doamnelor și domnilor, ziua de lucru legală a domnului președinte se termină acum. Bugetul, și așa secătuit, nu-și permite să-i plătească ore suplimenatre, așa că vom lua o pauză până mâine dimineață. Vă rog să fiți aici la ora 8 a.m. fix, când ceremonia va fi reluată. Vă doresc o zi bună în continuare.

Dragoș Constantinescu, în transă, intră într-un cort ridicat pe marginea tuneluluiprincipal și se trânti pe un pat de campanie, adormind instantaneu.

 

*

Peste noapte, întreaga suflare strânsă ca să-l conducă pe președinte aflase în ce consta misiunea pentru care acesta nu lăsase pe nimeni să se ofere voluntar.

La ora 7,59, ușa cortului se deschise încet, iar Comandantul Suprem își făcu apariția, parcă mai măreț ca niciodată. Zumzetul din ajun fusese înlocuit de o tăcere respectuoasă. Toți știau, acum, ce riscuri enorme își asuma acest om unic pentru a salva omenirea, planeta. Nu mai credea nimeni că este doar un tânăr necopt, cu gândul numai la petreceri și alte variante ludice de trecere a timpului. Timid, de undeva din mulțime, o palmă dreaptă se lovi de una stângă. Apoi manevra se repetă, și se repetă, și se repetă, până când întregul Subfăgărășan răsună de sunetul aplauzelor ritmate și susținute.

Oarecum absent, înconjurat de un nimb al sacrificiului de sine și al măreției ce urma să vină, Dragoș Constantinescu parcă plutea pe acești ultimi metri ai drumului. Aplauzele se întețeau, ritmul creștea, atmosfera era una din ce în ce mai plină de electricitate.

Plutind spre destinul său măreț, cu gândul la baladele în care avea să fie pomenit și peste mii de ani ca salvator al omenirii, Comandantul Suprem se lovi de un obstacol moale și, în acelși timp, rezistent, scăpând pe jos casca de pilot, care se rostogoli în afara Subfăgărășanului. Uimit, Dragoș deschise ochii și-i văzu pe foștii președinți Iliescu și Constantinescu îngenuncheați pe covorul roșu, cu ochii în lacrimi.

– Fiule, Dragoș, domnule preșdinte, începu Emil Constantinescu. Nu te duce! Nu e nevoie să faci asta. Vom găsi altă soluție. Ai putea să pățești ceva rău, ai putea să te zgârii în vreo sârmă, de exemplu. Uite, te implor, lasă-mă pe mine să merg în locul tău. Eu sunt bătrân, mi-am trăit traiul, am fost învins de sistem… Da, da, lasă-mă pe mine să mă duc!

– Du-te!

– Nuuu, nuuuu! Vreau să mă duc eu, se auzi vocea lui Ion Iliescu. Tinere, ești curajos, te admir, dar ai toată viața înainte. Lasă-mă pe mine să mă duc!

– Du-te și tu, spuse, extrem de calm, Dragoș Constantinescu.

Cei doi foști președinți se ridicară simultan și o luară la fugă de-a lungul covorului roșu, spre ieșire.

– Alo, alo, boșorogii, ce faceți? îi înlemni Comandantul Suprem cu vocea sa rece și inflexibilă.

– Păi, ne ducem, cum ne-ai spus, răspunseră în cor Constantinescu și Iliescu.

– Nu, nenică, nu acolo. Duceți-vă-n pula mea de cretini! Credeți că vă las pe voi, doi păcălici, să-mi răpiți momentul de glorie? Marș, mă! Hai, dați-vă la o parte, că am treabă.

Doi sepepiști îi înșfăcară pe moșnegi și-i ascunseră în mulțime, fără a ține cont de protestele lor, iar Dragoș Constantinescu își urmă plutirea pe covorul roșu.

La ieșirea din Subfăgărășan, viezurele Zalmodecicus îl așepta pe președinte ținând în mâini prețioasa cască de pilot. Alături de el se aflau soția sa, Barza, și cei trei copii ai lor: Mânz, Brânză și Varză. Președintele luă casca, îi binecuvântă pe cei trei copilași bucălați, o sărută pasional pe Barză și, după ce îi strânse ferm mâna lui Zalmodecicus, simulă că ar mușca dintr-un sendviș cu viezure. Zalmodecicus izbucni în lacrimi și vru să se arunce în trei sulițe mici pe care le avea pregătite lângă el, dar președintele îl opri, îl bătu pe umăr și-i făcu semnul victoriei.

În sfârșit, Dragoș Constantinescu ajunse la capătul covorului roșu, unde îl așteptau Truțulescu, Dardiolai și Oroles.

– E totul pregătit?

– Totul pregătit, domnule Comandant Suprem, răspunseră cei trei și îi puseră în brațe un mistreț de 135 de kilograme.

– Mulțumesc, băieți, ați făcut o treabă minunată! Ne vedem în câteva ore.

– Da, să trăiți, răspunseră cei trei, salutând regulamentar și abia stăpânindu-și plânsul.

Președintele luă mistrețul în cârcă și urcă o scară metalică ce părea a duce nicăieri. Și, totuși, ea ducea undeva: la avionul de luptă multirol invizibil al exe-geților. Dacă ar fi putut fi văzut (ceea ce nu era cazul), avionul ar fi stârnit urlete de admirație. Era o realizare de excepție a ingineriei aviatice exe-gete. Dacă ar fi putut fi văzut, repetăm, avionul n-ar fi stârnit doar admirație, ci și scepticismul încuiaților care credeau că doar obiectele cu aripi pot zbura. De aia îl și făcuseră exe-geții invizibil: ca să scape de părerismul așa-zișilor specialiști, care ar fi spus că o chestie în formă de șfară cu motocei la capăt nu poate să se ridice de la sol.

Dragoș Constaninescu puse cu grijă mistrețul pe locul din spate al avionului invizibil, se urcă el însuși pe locul din față, își puse casca, coborî carlinga și porni motoarele. Salvarea omenirii era la câteva jeturi distanță.

 

*

Jeturile supersonicului invizibil nu se vedeau în poiana din Valea Cozluk, dar se auzeau.

Dragoș Constaninescu deschise sistemul de comunicare și își anunță colaboratorii:

– Operațiunea a început! Murgu, inițiază faza unu!

Deodată, în timp ce avionul invizibil se ridica de la sol, Abrams-ul roșu al președintelui, comandat acum de Murgu, începu să tragă proiectil după proiectil înspre partea stângă a Feței Nevăzute a Lunii.

Planul era simplu și de aceea genial tocmai prin simplitate. Asaltul neașteptat asupra părții stângi a Feței Nevăzute avea să le distragă atenția zolomarxiștilor. În timp ce ei se repezeau, toți, să râdă de ineficiența obuzelor cu uraniu îmbogățit, președintele Constantinescu, la bordul avionului de luptă invizibil, trecea la faza doi a planului. Ceea ce, de altfel, și făcu.

Avionul invizibil se dădu de trei ori peste cap (în termeni tehnici: efectuă trei looping-uri complete) și-și reduse dimensiunile până la cele ale unei bomboane Tic-Tac. Cu aceste dimensiuni reduse, președintele Constantinescu reuși să piloteze avionul înspre una dintre gurile de aerisire ale Feței Nevăzute, lăsată deschisă de către Muctapor, cu o seară înainte.

Avionul invizibil parcurse întregul sistem de ventilație al Feței Nevăzute, președintele folosindu-se de planurile pe care le furnizaseră Petipor și Pouridor. După doar câteva minute ajunse în sala de comandă a Feței Nevăzute, unde Muctapor îl ținea pironit cu mâinile la spate pe Albastru, conducătorul zolomarxiștilor. După încă trei looping-uri, avionul invizibil reveni la dimensiunile lui normale, iar Dragoș Constantinescu putu să deschidă carlinga și să sară pe podeaua metalică a navei. După ce ateriză cu bine, se întoarse în avion și luă și mistrețul cu colți de argint ce zăcea inert pe scaunul din spate.

Se aplecă asupra mistrețului și începu să caute ceva prin buzunarele costumului. Doar că, din păcate, costumul nu avea buzunare.

– Muctapor, repede, dă-mi un briceag!

Muctapor, fără a-l slăbi pe Albastru, împinse spre preșdinte un briceag elvețian cu lama de 7,3 centimetri. Dragoș Constantinescu îl luă și începu să despice mistrețul. Din mistreț scoase un piton de vreo cinci metri, care fusese introdus acolo încolăcit. Despică și pitonul, din care scoase un iepure cu blană cafenie și foarte lungă. Din iepurele tăiat pe burtă cu briceagul ieși o prepeliță care nu apucă să zboare prea mult, pentru că președintele o suci și îi rupse gâtul. Prin orificiul astfel format scoase eprubeta cu țânțarul purtător de meningită…

Pe culoarele metalice ale Feței Nevăzute se auzea tropăitul a sute de mii de zolomarxiști. Murgu terminase obuzele și începuse să tragă în Fața Nevăzută cu praștia. În acel moment, zolomarxiștii se prinseseră că nu acolo era atacul, ci era doar o diversiune, și se întorceau să-și apere comandantul lăsat fără pază.

Dragoș Constantinescu scoase capacul eprubetei și eliberă țânțarul.Dacă acest țânțar, ultima speranță a omenirii, ajungea la Albastru, îl înțepa și îi transmitea virusul meningitei, toți zolomarxiștii aflați pe Fața Nevăzută ar fi fost infecați instantaneu și ar fi murit, transformându-se în praf. Și în pulbere.

Dragoș Constantinescu deschise, așadar, capacul eprubetei și o scutură de vreo trei ori. Țânțarul ieși în cele din urmă din eprubetă și privi, năuc, de jur împrejur.Clipele treceau greu.După ce îl identifică pe Albastru, țânțarul începu să dea rapid din aripi.

– Zboară, Puiule (așa îl botezaseră pe țânțar, Puiu), zboară! urlă de-a dreptulComandantul Suprem, cu victoria în priviri.

Iar puiul zbură.O bătaie de aripi. Două. Trei. Patru…

Dragoș Constantinescu începu un salt al bucuriei, la finalul căruia ar fi urmat să-și tragă în jos cotul drept, ținând pumnul strâns, și să strige: „Yeeeees!“.Dar nu apucă să se înalțe suficient în aer, pentru că una dintre ușile grele, de metal, ale sălii de comandă se izbi violent de perete, lăsând să intre garda zolomarxistă a lui Albastru. În drumul ei, ușa îl agăță și pe Puiu, pe care îl lipi de perete.

Conștient, însă, de misiunea sa istorică, Puiu, țânțarul purtător de meningită ce trebuia să salveze omenirea, făcu un ultim efort și mai dădu o singură dată din aripi.Această ultimă zbatere, extrem de puternică, fu suficientă.Țânțarul ajunse rapid după grilajul scurgerii din sala de comandă și fu absorbit de curentul permanent de aer care ducea toate gunoaiele în crematoriul navei.

Sfârșit

1 comentariu

  1. #1

    (completare la poza) shefu’ pe Europa de Est de acu’ 20 ani a spus de Ariel..gaurel.. Sotia respectivului spala cu OMO din Germania.. .

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Invitație la murit

    27 octombrie 2020

    Dacă ar fi locuit sub aripa vulturului,în penele pescărușului sau în gușa albatrosului, păsări iubitoare de lumină și de văzduh, coronavirusul ar fi umplut spitalele de aviatori, de zburători cu […]

  • Klaus al națiunii celei mai defavorizate

    27 octombrie 2020

    În lupta românilor cu boala și cu moartea, președintele a trecut încă de la început de partea virusului, dar acum îl ajută mai mult ca niciodată. „Alegerile vor avea loc […]

  • Patru ani și restul zile pân’ la partidele civile

    27 octombrie 2020

    Aparent, următorii patru ani sunt deja desenați pe harta politică a României. Victorios din cale-afară de un an și jumătate, PNL nu mai are cum să piardă puterea totală: președinte, […]

  • Invitație la concert

    20 octombrie 2020

    Scîrbit de mine însumi, par fructul nimănui, M-aș cățăra la noapte hoțeşte în gutui Și poate prin decembre, agonizînd pe-un ram, O să deschid cu cinste al ciorilor bairam. Să […]

  • Pe mîna noastră

    20 octombrie 2020

    Între cei treizeci de maiori, colonei și locotenent-colonei fabricați la uzina ilegală de grade a generalului Oprea figurează procurorul-șef al Uniunii Europene, Laura Codruța Kövesi. Această uimitoare femeie, care a […]