Caţavencii

Ziua mondenă: cu citate

Bendeac a apărut pe internet cu un filmuleţ în care-l imită pe Freddie Mercury. Probabil a auzit de el cînd a fost filmuleţul cu el pe sigla Google. Mă rog, la cum e el spîn, rozaliu şi efeminat bănuiam de mult că îl imită pe Freddie la anumite chestii. 

Titlu în Libertatea: „Află cu ce se ocupă Andreea Tonciu şi Sânziana Buruiană şi câţi bani cheltuiesc lunar”. Hai că nu ne trebuie un articol pentru asta. Deducem şi singuri cu ce se ocupă, iar de cheltuit, depinde de cît de generoşi sunt domnii. 

„Graviduţă atipică, Laurette a preferat să păstreze secretul sarcinii şi faţă de cei mai apropiaţi prieteni”, spun cei de la Cancan. Două mici obiecţii am. În primul rînd e atît de atipică graviduţa încît a ţinut secretul şi faţă de ea, că şi-a dat seama abia după vreo două luni. Deci nu e preferinţă, ci ignoranţă. Şi a doua chestie: ce e aia graviduţă? O să nască un picior? Un pitic?

Cică Jean de la Craiova se duce pe furiş la biserică. Îl verifică cineva la ieşire? Că ăştia din etnia lui, de obicei cînd se furişează undeva, li se lipesc chestii de mînă.

„Oana Roman mănînca artă pe pîine” spune un titlu din Cancan. Hai, să fim serioşi. Ştim că e obeză şi că mănîncă orice, da' nici chiar aşa. 

„Soţia lui Viorel Lis a oferit, miercuri seară, deliciul serii fanilor ei, care au putut-o admira aproape goală, în cada ei de acasă.”, citim în Click!. Mă scarpin în cap şi nu înţeleg: care fani? O admiră cineva pe duduia asta? Sigur, sunt curioşi care se uită la ea ca la cuşca de maimuţe de la zoo, dar o admiră cineva? Există vreun fan? Probabil se referau la Viorel Lis, deşi nu înţeleg de ce, cu ea în casă, ar vrea să o vadă la televizor. 

Exit mobile version