Paula Seling iarăşi a plâns la X-Factor. Au găsit-o bine ăştia de la Prima TV. O bate lejer pe Andra şi la „zâmbit lung, fără motiv clar”, şi la „privit fix, fără nici o urmă de inteligenţă în ochi” şi la „Neînţeles ce se întâmplă în jur”. Acum şi la „Plâns fără motiv întemeiat”. Ce să mai, ProTV şi-a luat ţeapă. Clar Andra a venit pe pile cu Măruţă.
Iarăşi ştiri despre Pamela de România. Deja m-am săturat de titulatura asta. Păi ori suntem patrioţi ori nu mai suntem? Vreau să văd şi eu, acolo, o Irina Loghin de Canada, o Maria Cârneci de Botswana, o Laura Andreşan de Franţa. Să imite şi ţiganii lor pseudovedetele noastre, nu numai invers.
Au apărut zvonuri precum că Minculescu ar avea nevoie şi de rinichi noi, după ce acum doi ani şi-a tras ficat proaspăt. Da' implantaţi-i dom'le direct o distilerie funcţională, să nu-şi mai chinuie organele cu prelucrarea alcoolului.
Şopârlă, de la Animal-X s-a căsătorit. Asta nu e interesant. Mai interesant e că el s-a retras din trupă de aproape doi ani. Nu prea înţeleg cum vine asta. Trupa aia n-a mai zis nimic de vreo 5 ani. Credeam că e o înţelegere tacită că s-a retras toată lumea. E ca şi cum ar veni acum Insula Şerpilor să ne spună: „băi, băieţi, apropo, eu m-am retras din România”. Am dedus şi noi asta, prietene.
Tot se întâmplă lucruri interesante la „Dansez Pentru Tine”. Nu mă uit. Nu vreau să mă uit, dar aş vrea să vreau să mă uit. Nu mă simt încă gata pentru asemenea angajament. Sper însă să mai existe emisiunea la TV peste vreo 80 de ani, când o să fiu senil şi o să-mi curgă scuipatul din gură. Simt ca aşa aş aprecia-o.
Dezvăluiri inedite în Libertatea! Axinte a mai fost însurat o dată, 2 ani, în Australia. Cred că ştirea e inedită din cauză că Axinte e foarte urât.
