Aflăm şocaţi din Libertatea, că Dony, votat ca cel mai sexy artist din România pe site-ul lor, primeşte zilnic diferite propuneri indecente de la fane pe internet sau pe telefon. Nu aflăm însă cine e Dony. După făţăul lui nondefinit sexual bănuiesc că unul dintre ăia vreo 30-50 de băieţi de bani gata care bagă 15 secunde de voce dată grav prin autotune pe una dintre sutele de melodii româneşti care sună exact la fel, făcute de aceiaşi 3 oameni într-un studio soios de înregistrare unde se fac toate melodiile ce infestează radioul în ziua de azi. Cred că Dony e personaj colectiv.
Oana Zăvoranu e băşicată că cei de la Facebook i-au dat jos un filmuleţ în care dansează, şi nici măcar nu e indecentă. Poate nu conţinutul sexual e problema. Poate e doar foarte hidoasă. Nu s-a gîndit? Poate ăia de la Facebook şi-au dat seama că sperie utilizatorii.
„Eu nu cred în moarte”, spune Angela Similea. Nu vreau să mă cert cu o văduvă, dar Angela, moartea nu e un concept nedemonstrabil ca sufletul, dumnezeu şi orgasmul feminin, în care crezutul e o alegere. Nici o chestie în care poţi alege să crezi în ciuda dovezilor opuse, ca Moş Crăciun, colectarea selectivă şi heterosexualitatea lui Bote. E o chestie observabilă, palpabilă şi universal acceptată ca realitate. E ca şi cum nu ai crede în molecule, sau în faptul că pămîntul e rotund.
Şi cum nici o zi nu e completă fără ştiri scîrboase cu Ramona Gabor, Cancan ne explică de ce asta a făcut sex doar o singură dată cu nuştiu ce bulgar, pe bani, pe un iaht: că era la ciclu. Urmează un paragraf lung cu metafore cu covoare roşii şi semafoare. Nici nu ştiu ce mă sperie mai tare: pofta cu care un redactor descrie ciclul Ramonei sau faptul că undeva există un target şi pentru asemenea ştire.