În mare, Zulu e un film de acțiune, cu împușcături, droguri, afaceri ascunse și o mînăde polițiști care încearcăsălupte cu un sistem corupt. Totuși, Zulu e mai mult decît un film de acțiune. În anul 2013, în Africa de Sud, apartheid-ul e aproape o chestiune a trecutului. La fel și luptele dintre partidul lui Mandela și celelalte forțe politice ale negrilor, cele înclinate spre violențe, precum Inkhata.
În Cape Town, Ali – interpretat de Forest Whitaker, care face un rol la fel de bun ca în The Last King of Scotland (omul ăsta zici căe făcut pentru roluri de africani) – e șeful departamentului de investigații criminale din Poliție. Brian, interpretat de Orlando Bloom, e un polițist tipic din filmele americane, cam bețiv, cu o viațăde familie complet dezordonată,dar foarte bun la muncă.
Povestea se învîrte în jurul unui nou tip de drog ce începe săfie distribuit în zonele rău famate și care produce niște reacții adverse atît de puternice, încît cei cărora le e administrat – în special, copii ai străzii – încep sămoarăpe capete. În toatăacțiunea, de o duritate extremă, în lupta cu traficanții de droguri, în paralel cu povestea de acțiune se mai dezvoltăo poveste, cea a personajelor. Ali e un tip care crede cu convingere în procesul de reconciliere, cu toate căe o victimăa luptei din perioada apartheidului, cînd întreaga lui familie fusese ucisă. Pe de altăparte, Brian provine dintr-o familie ai cărei membri au fost implicați direct în implementarea politicilor de segregare. Șeful poliției e unul dintre cei care, odatăcu trecerea la “democrație”, au fost iertați pentru acțiunile din timpul revoltelor. Încet-încet, mergînd pe urmele drogurilor, cei doi aflăcăîn spatele lor se aflăun personaj obscur, implicat în teste medicale la care a supus o mulțime de negri, dar care, la fel ca mulți alții, fusese iertat de noua putere.
Dacă,în ce-l privește pe Orlando Bloom, rolul lui e bun doar prin prisma faptului căel își joacăbine clișeul descris de scenariu, Forest Whitaker e magistral. În paralel cu lupta din stradă, cu bătăi, cuțite și împușcături, în paralel cu acțiunea de polițist, Ali duce o luptăcu sine. Și – probabil, unul dintre lucrurile cele mai bune din film – el pierde, în final, lupta asta. Pentru că, oricît de mult ai vrea săuiți și, mai ales, săierți trecutul, atunci cînd el te prinde din urmănu prea mai ai ce face, decît sălupți.
Cînd era mic, doar pentru căai lui susțineau mișcarea lui Mandela, Ali fusese rupt în bătaie de alți negri, din ăia nașpa, pentru căera “zulu”. Atît de rău fusese ciomăgit încît, din punct de vedere sexual, omul e infirm. Cu toate astea, el își trăiește drama cu dorința de a ierta și de a trece peste. Cînd însămama lui e ucisă, omul o ia razna. Sigur, urmeazăun fel de acțiune de tip Rambo, dar ideea e una foarte bună: anume, faptul căorice om are limite și mai ales faptul cădacă,în ce privește un rău făcut ție, poți ierta, e foarte greu săierți răul făcut altora din cauza ta. Toatăchestia asta psihologică, interpretatăde Whitaker, într-o Africăde Sud în care tranziția a născut golani și gangsteri, iar mulți dintre cei vinovați pentru trecut se bucurăde un viitor luminos, face din Zulu o poveste excelentă.
Poate căe doar o impresie, datăde un film de acțiune, cu droguri, polițiști și găști de gangsteri negri, dar negri africani, nu americani precum în cele mai multe filme. Totuși, fie și numai pentru rolul făcut de Whitaker, filmul ăsta merităvăzut. Chiar de douăori.
Zulu (2103), regia: Jerome Salle, cu: Orlando Bloom și Forest Whitaker.
