Tragedie de proporţii ieri, de 1 Mai, după ce pompierii au găsit trupurile micuţe a peste patruzeci de mici, carbonizaţi în propria lor locuinţă de celofan şi plastic transparent.
„Bieţii de ei erau într-o poieniţă. Cînd am ajuns la ei era deja prea tîrziu“, spune Petru Spirescu, comandantul detaşamentului de pompieri trimis să intervină. „Am încercat în zadar să-i resuscităm, să aruncăm pîine şi muştar pe ei din elicopter, ca să îi stingem, dar focul era mult prea puternic. În mod cert au murit intoxicaţi cu fum, nu s-a mai putut face nimic. Din fericire, un cuplu de cîrnaţi, care se afla întîmplător în zonă, a scăpat nevătămat.“
Deşi nimeni nu ştie cum au luat foc micii, oamenii legii spun că la mijloc s-ar afla o mînă criminală, aşa că au deschis o anchetă. „Am dus trupurile neînsufleţite la Institutul de Medicină Legală pentru teste şi, totodată, ca să aibă şi băieţii ce mînca zilele astea, că ei n-au avut liber de 1 Mai. Patruzeci de mici nu se carbonizează aşa, din senin. Cu siguranţă a existat cineva care a pus cărbune ca un nesătul şi altcineva care le-a făcut vînt şi a uitat să-i scoată din caserolă. Nu excludem posibilitatea unei reglări de conturi în stil mafiot, dar pentru moment bănuim că este vorba de o femeie, pentru că oricine altcineva ar fi ştiut că micii se scot mai întîi din caserolă şi abia apoi se pun pe foc.“
Deşi minivacanţa de 1 Mai s-a terminat, autorităţile avertizează oamenii să rămînă totuşi vigilenţi pentru că orice sursă de căldură le poate aprinde micii, producînd o adevărată catastrofă.
