Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

40 de mici au ars ieri în propria lor caserolă

Zoom 40 de mici au ars ieri în propria lor caserolă

Tragedie de proporţii ieri, de 1 Mai, după ce pompierii au găsit trupurile micuţe a peste patruzeci de mici, carbonizaţi în propria lor locuinţă de celofan şi plastic transparent.

„Bieţii de ei erau într-o poieniţă. Cînd am ajuns la ei era deja prea tîrziu“, spune Petru Spirescu, comandantul detaşamentului de pompieri trimis să intervină. „Am încercat în zadar să-i resuscităm, să aruncăm pîine şi muştar pe ei din elicopter, ca să îi stingem, dar focul era mult prea puternic. În mod cert au murit intoxicaţi cu fum, nu s-a mai putut face nimic. Din fericire, un cuplu de cîrnaţi, care se afla întîmplător în zonă, a scăpat nevătămat.“

Deşi nimeni nu ştie cum au luat foc micii, oamenii legii spun că la mijloc s-ar afla o mînă criminală, aşa că au deschis o anchetă. „Am dus trupurile neînsufleţite la Institutul de Medicină Legală pentru teste şi, totodată, ca să aibă şi băieţii ce mînca zilele astea, că ei n-au avut liber de 1 Mai. Patruzeci de mici nu se carbonizează aşa, din se­nin. Cu siguranţă a existat cineva care a pus cărbune ca un nesătul şi altcineva care le-a făcut vînt şi a uitat să-i scoată din caserolă. Nu excludem posibilitatea unei reglări de conturi în stil mafiot, dar pentru moment bănuim că este vorba de o femeie, pentru că oricine altcineva ar fi ştiut că micii se scot mai întîi din caserolă şi abia apoi se pun pe foc.“

Deşi minivacanţa de 1 Mai s-a terminat, autorităţile avertizează oamenii să rămînă totuşi vigilenţi pentru că orice sursă de căldură le poate aprinde micii, producînd o adevărată catastrofă.

 



4 comentarii

  1. #1

    Dar nu ai mai specificat de unde erau micii! Probabil dupa tine, din Barlad sau Vaslui…

  2. #2

    Doamne fereşte, cum să fie Bârlad sau Vaslui. Am zis că au ars nu că au fost violaţi cu salbăticie.

  3. #3

    faceti ceva cu fraierii aia doi de la radiozu care au incercat si astazi sa va copie poanta cu micii…si nu prea le-a iesit

  4. #4

    fraierii aia doi de la radiozu au incercat si azi dimineata sa va copie poanta cu micii…penibil

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia