În parcul prin care trec cînd ies din casă sînt alei trasate de municipalitate, după 1833, şi poteci bătătorite de cei care, în timp, au scurtat drumul. Frunzele au acoperit parcul cu un strat ruginiu foşnitor: nu se mai văd nici alei şi nici scurtături, nu se mai cunosc nici rahaţii de pe poteci, care, acum, ameninţă din adăpost.
Am trecut pe lîngă unul; l-am văzut tocmai fiindcă, înaintea mea, nu l-a văzut o doamnă, care a călcat pe frunzele care îl acopereau şi a alunecat niţel. De-aia vă zic să fiţi vigilenţi şi, chiar dacă aveţi firi romantice, nu vă tăvăliţi prin frunzele veştede din parcuri!
Publicat în Cațavencii, nr. 44, 7-13 noiembrie 2012