Probabil că fiecare dintre noi, ăștia trecuți de patruzeci și ceva de ani, are prin casă un exemplar din romanul lui James Clavell, Shogun. O presupunere cu șanse mari de veridicitate: a fost best-seller la toate editările, iar miniserialul cu Richard Chamberlain, care a circulat în România anilor ’80 pe casete video, s-a urmărit pînă la tocirea benzii de la atîta vizionare, devenind celebru în mințile și inimile adolescenților epocii. De-aici, poate, curiozitatea generală de la apariția în peisajul TV a noului serial Shogun, intrat în topul audiențelor pe locul 1, la doar două zile după difuzarea primelor episoade.
Povestea lui John Blackthorne, alias Anjin-san, este, deci, cunoscută. În 1600, cînd Mihai Viteazul traversa călare Carpații de pe-o parte pe alta, pilotul flotei olandeze plecate să găsească o rută mai scurtă către Indii și să jefuiască teritoriile descoperite de navigatorii spanioli sau portughezi naufragia cu corabia Erasmus, direct în vîltoarea intrigilor politice ale Japoniei feudale. Adus de apă ca picat din cer, într-o lume complet diferită de cea lăsată acasă, pilotul englez e nevoit să-și folosească toată inteligența și tot curajul de care se simte în stare ca să-și păstreze capul pe umeri, netăiat de sabia samurailor. Și încă în stare de funcționare, ca să poată învăța rapid regulile unei societăți în care viața e mai efemeră decît delicata floare de cireș în bătaia vîntului, iar moartea, o prezență curentă, înscrisă în codul japonezului, senior sau vasal, între datorie și onoare. Civilizarea barbarului englez care credea, ca toți compatrioții săi, și ca toți europenii, că dacă se spală se îmbolnăvește grav se va produce, totuși, în ciuda conflictelor între principii sau filozofii de viață, printre ritualurile locale cu o poetică aparte, de la ceremonia servirii ceaiului la sinucidere.
După aproape cincizeci de ani de la publicarea ediției princeps, cu această adaptare TV cel puțin nefericită, romanul are parte de o karma complicată. Chiar dacă scenariul se ține relativ aproape de subiectul paginilor, predicatul său e superficial, n-are substanță, trece neglijent peste detalii importante, definitorii pentru esența cărții. Totul este simplificat la maximum, pentru capacitatea de înțelegere, răbdarea și atenția foarte scurte ale generațiilor actuale, cărora trebuie să le prezinți multe imagini colorate și foarte puține cuvinte. Relațiile dintre personaje par forțate, bariera lingvistică fiind trecută foarte ușor, de parcă John ar putea citi subtitrările replicilor în japoneză (engleza trece oricum drept portugheză, spaniolă sau olandeză, în film); protagonistul e ales neinspirat, un actor oarecare fără charisma lui Chamberlain; s-au modificat niște nume și niște scene din roman, denaturîndu-li-se sensul. Cine n-a citit cartea o să urmărească acțiunea, dar o să priceapă prea puțin contextul, determinant pentru ceea ce este și ce merită să fie reținut din Shogun. Ar fi suficient material acolo pentru cinci-șase sezoane, nu pentru o serie limitată, care a trecut deja, în două episoade, prin jumătatea primului volum. Dar, dacă poți să treci peste toate erorile astea, nu-i chiar cea mai proastă variantă de serial posibilă. Se putea mult mai rău. Ca samuraii să fi fost niște lesbiene comuniste de culoare din lotul olimpic de sumo, de exemplu.
Pînă și astăzi, patru secole și ceva mai tîrziu, în epoca globalizării, Japonia e o cu totul altă lume, în care cel ajuns acolo va fi privit ca un extraterestru. Cultul ipocriziei s-a perpetuat, fiecare individ avînd cel puțin două fețe, una publică, conformistă la tradițiile și cutuma societății, alta complet privată. Politețea exagerată nu-i neapărat o dovadă de respect, ba chiar poate masca disprețul pentru interlocutorul care primește niște vorbe spuse fix invers față de cum au fost gîndite.
Privind din direcția Occidentului și a moralei creștine, toți cei responsabili de cea mai recentă reîncarnare video a cărții lui Clavell ar putea fi iertați. Dinspre japonezi, însă, după felul cum au tratat originalul, e posibil să li se permită tuturor să-și facă seppuku.
Shogun, 2024, varianta video pentru TikTok-eri a unui roman celebru, adaptat pentru TV de Rachel Kondo și Justin Marks după cartea omonimă scrisă de James Clavell, zece episoade de 55-70 de minute, difuzat de FX, disponibil pe Disney+.