Despre sport numai de bine! Despre mort și mai de bine! Dumnezeu să-i dea sănătate președintelui Iohannis! Pe lumea aceasta, kaizerul Klaus se dovedește la fel de viu ca Regele Mihai, cel căruia Mircea Geoană i-a urat, după datină. Un președinte de o noapte și un președinte de zece ani s-au întrecut în gafe.
Săptămâna trecută, la paranghelia de la Cotroceni, în fața performerilor olimpici și paralimpici, locatarul imobilului a zis „comemorare“ în loc de „ceremonie“. Ar putea trece drept o simplă gafă. Mai greșesc și consilierii, dar nu e chiar așa. E o chestie care spune mai multe despre un lider deprins să îndruge papagalicește niște texte-standard, luate de-a gata, ca un robot telefonic lipsit de orice empatie. Ca om simplu, încercînd să deslușești fărîma de umanitate din manifestările hologramei KI, dragi români, ai senzația că orice prilej de celebrare capătă iz de parastas. În curînd, nația întreagă va comemora două cincinale de la înscăunarea unui mit, „neamțul cel bun, corect und harnic“ de pe malurile Dîmboviței. Miticii se întreabă ce moștenire lasă în urmă Iohannimea Sa. Să ne limităm doar la domeniul sportiv. Aici, firește, pornim de la întîlnirea lui Klaus cu olimpicii și paralimpicii. Ca atmosferă n-a diferit prea mult de ceremonia prilejuită de plecarea Team România la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Același aer de solemnitate provincială, rigiditate definitorie și lipsă de căldură umană. De pe tronul Cotrocenilor, Der Președinte lasă în urmă-i damful acestei moșteniri. După un președinte-jucător și expert în datu’ la gioale, lumea se aștepta la un lider cu alt profil: președinte-antrenor, președinte-arbitru… hai, că sună altcumva. Adevărații antrenori știu cum să vorbească cu echipa în vestiar. Știu și bunii arbitri cum să vorbească cu reprezentanții echipelor rivale pe teren. Klaus Iohannis nu se pricepe să vorbească cu nimeni (nici nu-l interesează), darmite cu sportivii. Comparîndu-l cu predecesorii săi, cu ceilalți președinți ai României, pînă și odiosul Nea Nicu pare un tip omenos. Cînd se întîlnea cu cei din loturile olimpice, mai vorbea cu ei întrebîndu-i ce-i doare, folosind cuvintele lui, chiar dacă agramate, nenorocitul…
Din partea lui Klaus Iohannis, zău, te-ai fi așteptat la altceva. Rămîne, deocamdată, cel mai sportiv președinte din istoria României. Are o formă fizică demnă de invidiat. E președinte-jucător de golf. Le are bine și cu schiul. Tot dezvoltînd comparația cu omologii, Ceaușescu participa doar la niște meciuri de volei trucate (există mărturii). Iliescu nu s-a evidențiat decît la probele de tir de la Revoluție și 13-15. Constantinescu, săracu’, a făcut doar ceva mountain-bike și escaladă cu juniorii de la Geologie în practică. Iar despre Băsescu, oricît te-ai strădui să-i găsești circumstanțe atenuante, ajungi tot la glume din bătrîni. Băiatu’ a performat mai ales la halbere et coniac-canoe. Prin urmare, la statura lui de om de stat (peste 1,90 m), Klaus Iohannis ar fi avut argumente să realizeze chestii mai consistente în carieră.
Din păcate pentru dînsul, pentru țărișoară, s-a limitat să fie adulat pentru strategiile lui de succes: joc pasiv, trageri de timp, multe simulări. Mai peste tot în lumea noastră, profund atașată valorilor europene și nord-atlantice, Educația merge mînă în mînă cu sportul. Lui Klaus Iohannis, iată, i-a ieșit proiectul: așa cum duduie „România educată“, ei bine, se desăvîrșește și proiectul „România nemișcată“. Printr-o mică, grăitoare gafă! Organizați o comemorare în cinstea lui Klaus Iohannis! În istorie va rămîne ca un mare luptător anticomunist, un adversar intransigent al Ciumei Roșii. Acest exponat de lux gata împăiat va fi expus cu pioșenie mîine-poimîine la Memorialul Durerii în Cur. Trăiască sportul! Hai România!