Yin şi Yang, Doctor Jekyll şi Mister Hyde, Bălănel şi Miaunel. Nu în ultimul rînd, Ben şi Chon, doi bombonei atletici, plasaţi într-un decor maritim paradiziac. Sînt fundamental diferiţi, perfect complementari, două faţete divergente ale aceleiaşi monede, respectiv afaceri: producerea şi distribuţia de marijuana – probably the best weed in the world. Încă de la început devine clar că antiteza funcţionează impecabil atît la ţigara de dinainte, cît şi la trip-ul de după. „Chon fucks, Ben makes love. Chon is earth, Ben is spirit“, ne lămureşte, din off, O (e „O“ de la Ofelia), femeia ocazional fumată, jumătate blondă, jumătate raţională, care-i iubeşte, în toate sensurile cunoscute cinematografiei, pe amîndoi. Nu chiar în acelaşi timp, ceea ce ar fi fost mult mai interesant din punct de vedere vizual şi ceva mai simplu pentru scenarişti. Dar suficient de explicit şi confesiv (ajută mult voice-over-ul hiper-descriptiv, care nu lasă nimic neelucidat) cît să fie clar pentru toată lumea că intriga se bazează pe geometria epică a unui triunghi amoros.
Fiind făcut din spirit şi dragoste, briliantul botanist Ben (Aaron Johnson) e un păpuşel benign şi plicticos, genul hippie-hipster cu bărbuţă, filosofie şi principii, care pare să fi ratat la mustaţă un rol secundar în Eat, Pray, Love şi o bursă de studii la fundaţia Andreei Marin. Despre Chon (Taylor Kitsch), însă, veteranul din Afganistan, un suflet aspru, de militar profesionist cu porniri sinucigaşe (omul se va opune unui Walmart al drogurilor din Tijuana, care se oferă să le preia business-ul cu iarbă), Ofelia spune ceva foarte omenesc şi memorabil: „I have orgasms. He has wargasms.“ Din acest moment (să tot fie minutul 3 sau 4 al naraţiunii), filmul nu mai prezintă, practic, nici un interes, întrucît e imposibil să egaleze cu ceva, orice, un astfel de enunţ de o stupiditate rotundă, desăvîrşită. Devine clar că Oliver Stone, cel mai supralicitat regizor al Americii, fumează cea mai proastă iarbă de pe coasta de vest. Ca dovadă, aflăm în curînd că Ben, idealistul producător de marijuana, e un ecologist fervent, dedicat promovării conceptului de „clean energy“ în zonele defavorizate ale planetei. Weeds meets Greenpeace. Cine s-ar fi gîndit la aşa ceva în afară de Dragoş Bucurenci?
Conştient, totuşi, că nimeni nu vrea să vadă un thriller cu ONG-işti, heirupistul regizor american aruncă-n luptă un cartel mexican condus de o muiere aprigă (Salma Hayek), administrat de un tehnocrat al stupefiantelor (Demian Bichir, fostul baron al drogurilor din Weeds) şi de un enforcer cu porniri sadice (Benicio Del Toro, care se întoarce în Tijuana la 12 ani după Traffic). Dar răpind-o pe O (Blake Lively), ca să le bage minţile în cap băieţilor care nu vor să-şi vîndă afacerea, mexicanii comit, cu sălbăticie, o eroare: se iau foarte în serios. Iar filmul* care începuse să se remarce printr-o erupţie orgasmatică de replici ridicole şi situaţii de un absurd exuberant se transformă într-o mult mai trenantă colecţie de clişee narative şi explozii de violenţă decorativă. Oliver Stone nu se dezminte. Dincolo de perdeaua de fum a clasicelor sale găselniţe vizuale e un mare fîs, iar dincolo de el e o lipsă de idei care frizează sevrajul.
* Savages / Brutele. SUA, 2012. Regia: Oliver Stone. Cu: Taylor Kitsch, Aaron Johnson, Blake Lively, Benicio Del Toro, Salma Hayek.
Dacă doriţi să recomand
1) Eraserhead (SUA, 1977; regia: David Lynch). La Cinemax – luni, 17 septembrie, ora 0,30. O poveste incomodă şi profund post-apocaliptică despre colapsul paternal al unui individ perfect nefericit, dotat cu un copil care plînge non-stop. De reţinut că ăla micu’ e un monstru, nu doar la figurat. Logic: cînd vine vorba de chestii patologice, lui Lynch îi place să fie descriptiv, în timp ce părinţii adevăraţi preferă să fie mai degrabă discreţi.
2) Arsenic şi dantelă veche / Arsenic and Old Lace (SUA, 1944; regia: Frank Capra). La PRO Cinema – sîmbătă, 15 septembrie, ora 22,15. Două babete aproape simpatice se distrează în familie otrăvind cu arsenic burlacii cu care vin în contact. Dacă sînt nebune? Fireşte că sînt. Dar măcar nu se plictisesc, asemeni pensionarilor din ziua de azi, care n-au bani nici de arsenic, nici de medicamente.
3) Misiunea / The Mission (Marea Britanie, 1986; regia: Roland Joffe). La TVR 1 – luni, 17 septembrie, ora 0,15. Anul este 1750. Nişte preoţi spanioli cu mult timp liber îşi propun să creştineze un trib de indieni din America de Sud. Ceva nu merge conform planului, întrucît aşa se întîmplă cînd Biserica se interpune între oameni şi Dumnezeu. Dar muzica e a lui Morricone, iar rolul principal al lui Robert de Niro. Iar pe vremea aia De Niro era încă actor, nu patriarhul schimonoselilor à la Meet the Fockers.