Și neromanțat povestită, viața lui Marin Preda are toate datele unui thriller. Prietenii, mai ales, știu de ce. Scriitorul a trecut prin suișuri și coborîșuri năvalnice – unele așteptate, suișurile. Coborîșurile, în schimb, l-au găsit totdeauna nepregătit. În amintirile sale, Petre Stoica scrie despre un Marin Preda răvășit de tribulațiile ultimei sale căsnicii. Scriitorul căuta la Mogoșoaia liniște pentru a scrie, o liniște pe care n-o găsea însă nici acolo, fiindcă celebra casă de creație era pentru destui confrați loc de petrecere. Iar Preda, director de mare editură, Cartea Românească, om influent și scriitor de succes, era invitat/așteptat de amicii literari să prezideze la mese, ceea ce sociabilul fiu al lui Tudor Călărașu, țăran din Siliștea-Gumești, nu refuza. La el în sat, în schimb, Preda era primit cu răceală, siliștenii nu-l mai considerau de-al lor de cînd se ajunsese.
În romanul lui biografic despre Marin Preda, Bogdan Răileanu găsește cheia potrivită pentru a pătrunde în intimitatea romancierului, în sanctuar, cum ar fi zis Constantin Țoiu, fără să pice în hagiografie idolatră sau în pamflet, ca tînărul Eugen Ionescu, despre Hugo. Răileanu își scrie cartea din perspectiva personajului său, sucit, ciufut, dar și vulnerabil, amestec unic de complexitate și de primitivism, care are la bază o școală de învățători neterminată și, în tinerețe, convingerea că va izbîndi ca scriitor, în timp ce face foamea la București și redescoperă lumea prin lentilele groase ale primei sale perechi de ochelari.
Marile surse documentare ale biografului sînt romanele lui Marin Preda și cuvintele risipite de scriitor în împrejurări publice ori adresate confraților. Cine se uită la bibliografia de la sfîrșitul volumului constată că s-au scris puține cărți despre viața clasicului romancier. Amintirile celor mai mulți dintre cei ce l-au cunoscut au rămas prin articole și interviuri din reviste. Pînă acum nu s-a găsit nimeni să le adune în paginile unei cărți.
Un perpetuu provizorat – acesta e, după Bogdan Răileanu, destinul lui Preda, căruia în carte i se spune Marin, Marin și atît. În primele pagini îl vedem pe Marin la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde profesorul de română e încîntat de compunerea lui despre o descriere din Hogaș și unde chichiriciosul adolescent se întreabă, pe urmele tatălui: cum să faci, domnule, descrierea unei descrieri? Altcîndva, ca să ia cu împrumut Război și pace, Preda străbate pe jos 30 de kilometri pînă la prăvălia unui librar. Apoi îl găsim la școală în București, după Diktatul de la Viena, în timpul rebeliunii legionare, cînd culege de pe stradă tubul unui glonț de revolver, de lîngă un cadavru. Se va fi întrebat atunci Preda ce e moartea, cum crede biograful său? Poate. Bîntuit de o foame cronică, tînărul scriitor ajunge la cenaclul lui E. Lovinescu unde, înainte de a citi povestirea „Calul“, mănîncă două sendvișuri cu salam, iar amfitrionul îl trimite la ziarul Evenimentul zilei pentru o slujbă de secretar de redacție.
Mai tîrziu, după două căsnicii ratate, una cu Aurora Cornu, cealaltă cu Eta Wexler, Marin, acum scriitor celebru, își încearcă pentru a treia oară norocul. Are doi copii cu noua nevastă, dar nu și o căsătorie liniștită. În plus, se simte tot mai urmărit. De ruși, după Delirul, de Securitate, încă de la Moromeții 2. Și uluit cînd un amic din copilărie, care a făcut carieră în PCR, îi dezvăluie că prietenul său Ion Caraion, redactor la Cartea Românească, îl toarnă la Securitate. În privința lui Caraion cel puțin, așa se întîmplă în cartea lui Bogdan Răileanu. N-avem de unde ști dacă așa au stat lucrurile. Mai degrabă, nu. Dar întorsăturile de acest fel, de care romanul abundă, dau farmec acestei povești în care adevărul s-a transformat într-o pradă de care pentru Marin e tot mai primejdios să se apropie.
Cu Bogdan Răileanu, Marin Preda și-a găsit un biograf pe măsură, iar cu acest roman despre autorul Moromeților, tînărul prozator și-a luat cu succes examenul de maturitate artistică.
Bogdan Răileanu, Preda: Adevărul ca o pradă, Editura Polirom, 2022.