Vă propun un exercițiu de imaginație:
cum ați reacționa dacă un cunoscut de-al dumneavoastră ar străbate periodic, pe banii voștri, sute de kilometri până la supermarket-ul dintr-un județ învecinat, de unde ar cumpăra o cutie de scobitori, iar apoi v-ar umple căsuța de e-mail cu video-uri în care vă vorbește la modul cel mai serios despre importanța capitală a investiției sale bezmetice? Reveniți acum la realitate și aflați că acești oameni există, ba chiar sunt importanți pentru dumneavoastră: se numesc miniștri și vin în orașele dumneavoastră periodic ca să vă aducă aminte cât de norocoși sunteți că aveți o nouă bucată de asfalt în județ, o nouă gară în care să așteptați trenul cu zilele sau un nou proiect de autostradă care va înghiți fără rezultat echivalentul salariilor obținute de tot arborele dumneavoastră genealogic.
După zeci de ani în care orice călător prefera să finalizeze în tren, cu o atenție financiară, o ceartă cu nașul izbucnită din cauza lipsei de bilet, în loc să intre în sala de aștepare și să facă slalom printre cerșetori până la ghișeul de bilete aflat într-o încăpere îmbâcsită de soiuri de urină dintre cele mai vechi, la Bistrița a apărut o gară nouă. Cu alaiul de preoți și primari în urma sa, premierul a tăiat mândru panglica unui proiect nefinanțat de guvernul său și, îngânat de ÎPS Andrei Andreicuț, s-a arătat deosebit de mulțumit de cum se prezintă imensa realizare tehnologică, aceea care în orice sătuc normal din Vest e un lucru de o normalitate aproape enervantă și în care mai ajung doar câte patru trenuri pe zi.
După nici măcar o zi, însă, vizitatorii guvernamentali erau afundați până în gât
în daruri și promisiuni, la Cluj. Aici, patru miniștri împărțeau cheile a șapte microbuze guvernamentale, în timp ce Ioan Rus făcea glume cu un primar maghiar pe care l-a asigurat că frânele microbuzului său au fost… tăiate. Cu toții au râs, au aplaudat și ziua și-a urmat cursul firesc.
În același timp, premierul schimbase supermarket-ul și cobora din elicopterul guvernamental pe aeroportul de lângă Cluj-Napoca. Destinația? Șantierul Autostrăzii Transilvania, unde regele asfaltului Dorinel Umbrărescu organizase un spectacol pe măsura publicului format din Victor Ponta, Rovana Plumb, Ioan Rus și ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea: zeci de camioane cărau, literalmente, pământ dintr-un loc în alt loc aflat la 300 de metri distanță, excavatoarele săpau în draci și lăsau impresia că proiectul vizează, de fapt, o călătorie spre centrul Pământului, pe când zeci de muncitori măsurau și coordonau, amintind nostalgicilor de construcția Babilonului.
Că Babilonul a căzut ulterior nu are vreo legătură cu tronsonul
de doar nouă kilometri vizitat de alaiul guvernamental, care a decis să inaugureze niște lucrări deja începute cu o lună în urmă pe șantierul unui obiectiv care, în cel mai bun caz, va fi terminat peste doi ani. Cum de văzut nu era nimic, iar Umbrărescu se putea lăuda cel mult cu teatralii săi muncitori care făceau figurație pe banii statului, atenția înalților demnitari s-a îndreptat spre un nefericit panou unde stăteau scrise datele unui proiect prezentat și acum zece ani de către Ioan Rus premierului de atunci, Adrian Năstase. Și cum prea multe nu mai erau de spus, Andreicuț a trântit repede o rugăciune cu dedicație și duși au fost cu toții.
Patru minute au durat declarațiile și vizita,
iar toată agitația mai puțin de 15. În urma lor, jurnaliștii au rămas cu ochii-n soare și pletele în vânt pe un deal în care se săpa la foc automat. Un deal pe care, la ora când citiți aceste rânduri, nu se află mai mult de 10% din cei care, de spaima vizitei premierului, dădeau găuri și în pământul de sub propriul utilaj. Un deal pe care se construiește cu o viteză medie de 17 metri de asfalt pe zi, la un cost total de 258 de milioane de lei. Un deal pe care au venit premierul și alți trei membri ai cabinetului său. Dar suntem un popor de gașcă. Ce, dacă un unchi v-ar cere zilnic bani să meargă din Pitești în Zalău ca să cumpere pâine, i-ați spune că-și bate joc de banii voștri?