În 1465 se împlineau doi ani de la asediul ratat al Chiliei. Şrapnelul genovez încasat sub zidurile cetăţii îşi trecea vremea în glezna domnului Moldovei, aşteptînd răzbunarea. Între timp, comerţul prosper de la gurile Dunării adăugase Chiliei trei metri de ziduri pe înălţime. Noile bastioane, creneluri şi turnuri de granit adăposteau, în anul acela, cea mai mare provizie de mătăsuri şi nestemate din istoria locului.
Bogăţia genovezilor întrecea chiar închipuirea iscoadelor trimise de Ştefan: munţi de măsline, rîuri de untdelemn, movile de icre negre, iar pe fluviile de vin grecesc se puteau chiar organiza mici întreceri cu lotca. De data asta, Ştefan a adus toată oastea. Momentul atacului a fost ales luîndu-se în calcul înălţimea maximă a troienelor. Pe vremea aceea, zăpada bine întărită de ger te putea ajuta să priveşti cu umor înălţimea zidurilor. Luna ianuarie era, dacă apucai să treci de haitele de lupi, ideală.
Pe 24 ianuarie, apropiindu-se pe stratul de nea, Ştefan cel Mare li se părea asediaţilor foarte înalt. Cetatea a fost încercuită şi înfricoşată. Înfăşuraţi în caşmir şi covoare de Buhara, miliardarii Chiliei dîrdîiau pentru averea lor. Motive erau destule, mai ales că ninsoarea continua să se depună şi moldovenii se înălţau pur şi simplu deasupra zidurilor, ridicaţi de stratul uriaş de nea.
Luptele au fost puţine şi au degenerat pînă la urmă în îmbulgăreala de final. După o zi, asediul a fost ridicat, adică oastea a coborît veselă în cetate. Ştefan a fost blînd cu prinşii, dar neobişnuit de vioi cu prinsele. Strînse cu uşa sau cu patul, fetele au spus pînă la urmă şi ce au supt şi de la cine. Trei zile a ţinut interogatoriul butoaielor de Chianti, al caviarului şi al batogului de morun. Iar anul următor, în cinstea acestor victorii, domnul Moldovei s-a apucat să zidească mănăstirea Putna, un proiect atît de mare încît, pentru a-l face rentabil, era nevoie de încă patru-cinci bătălii.