Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Nicolae Arghirescu a fost un general de linia întîi, pe care nu l-au nimerit nici obuzele de la Mărăști, nici mitralierele de la Oituz, nici grenadele din trecătorile Transilvaniei nici baionetele turcești din Dobrogea. A luptat pe toate teatrele Primului Război Mondial, în aproape toate bătăliile grele. Arghirescu era trimis să salveze situații disperate, să scoată regimente din încercuiri și să blocheze ofensive care păreau de neoprit. Mic de statură, firav și bolnăvicios, generalul Arghirescu avea pe dinăuntru un soldat […]

În lunca Dunării, în satul Cetate și în pădurea de plopi ce mărginea apa, orchestra bălții își urma neîntrerupt concertul. Orăcăitul, măcănitul, țîrîitul, chirăitul, bîzîitul și clămpănitul se împleteau într-un fundal sonor vechi de cînd lumea, pe care nimeni nu-l mai auzea. Pe lîngă muzica bălții, în Cetate înflorea și arta pescuitului, expusă de dimineață pînă seara pe maluri, odată cu setcile, vîrșele și năvoadele întinse la soare. Crapii despicați pe spate, puși la uscat, somnii afumați, atîrnați în sălcii, […]

Colonelul Alexandru Tomoroveanu stăpînea la perfecție arta preciziei. Nu doar că s-a născut la timpul și momentul potrivit pentru a prinde evenimentele în poziția optimă, dar a și ales profesia exactității, milităria, pe care a dus-o pe culmile fanatice ale rigorii. Puțini dintre cei care l-au cunoscut se îndoiau că ofițerul Tomoroveanu are un ceasornic în inimă după care vorbește și se mișcă. Acțiunile lui, fie ele domestice sau publice, păreau să se deruleze după un calcul intern bine pus […]

De cîteva secole, tihna din Cocargeaua era tulburată doar de orăcăitul broaștelor. Pînă la 1750, cînd satul încă nu avea un nume, sătenii se mai pomeneau cu tătarii pe cap, dar raidurile erau rare și scurte, fiindcă, în afară de solzi și mațe de pește, nu era nimic de jefuit. Fetele, nevestele și pescarii știau să se ascundă în stuf cu mare dibăcie, așa că năvălitorii se mulțumeau să pună foc la colibele de papură și să-și salveze caii înnămoliți […]

Înainte să fie decorat de împăratul Japoniei și de președintele Franței, înainte să scape dintr-un atentat organizat de Hitler, înainte să ajungă general al armatei române și chiar înainte de a fi cerut public asasinarea fostului prim-ministru Alexandru Marghiloman, Gheorghe Băgulescu a fost un copil liniștit, crescut în tihna moșiei de la Ștefănești, Argeș, unde bunicii și apoi părinții săi viticultori își duceau traiul de pe urma cabernetului și muscatului. De cîteva generații, Băguleștii erau oameni veseli, mai cu seamă […]

În toamna anului 1916, pămîntul Dobrogei era răscolit de obuzierele grele Krupp, care săpau noi cimitire în marea de oase îngropate, de-a lungul a trei milenii, în stepa Scythiei Minor. Nemții înaintau flancați de bulgari și de turci pe un front larg, cu o armată care întrecea urgia perșilor, sciților, hittiților și mongolilor de pe vremuri. Dropiile și popîndăii care se retrăgeau spre nord din calea exploziilor priveau în urmă cu milă la soldații români, obligați să rămînă pe loc […]

Pînă să devină director la Muzeul Țăranului Român, a fost mulți ani muzeograf. Virgil Ștefan Nițulescu a cîștigat această funcție printr-un concurs adevărat, nu de împrejurări. MȚR încă se află în reparații, încît n-a fost decît întredeschis. Despre muzeu, despre directorul său și, nu în ultimul rînd, despre tăranul român, în cele ce urmează. Cristian Teodorescu: Cînd se redeschide în întregime Muzeul Țăranului Român? Virgil Ștefan Nițulescu: Cred că muzeul ăsta se află sub un blestem: al României – să […]

Traian Moșoiu e cunoscut în arhivele militare și în ordinele de război drept eliberatorul Transilvaniei și învingătorul Ungariei roșii, dar, în realitate, opera lui eroică stă pe noroc. Uneori, istoria scrie și citește diferit același cuvînt, iar din acest capriciu se nasc legendele și catastrofele. În cazul lui Traian Moșoiu, cuvîntul scris a fost “trădare”, dar pronunția a fost “patriotism”. Așa că tribunalul austro-ungar care l-a condamnat pentru dezertare pe locotenentul Moșoiu a ridicat neputincios din umeri, văzînd cum noul […]

Lăsînd la o parte curajul, priceperea militară și medaliile, care l-au făcut nemuritor în sens eroic, Ioan Dejoianu a fost și nemuritor de-adevăratelea, nemuritor în sensul cel mai fizic cu putință, fiindcă, atîta vreme cît nu i s-a găsit corpul și nici o dovadă a morții sale pămîntești, nu se poate spune, cîtuși de puțin, că a murit. Dacă nemurirea lui corporală ar fi susținută de fapte, adică dacă el s-ar arăta dintr-o dată celor care nu știu unde și […]

Dimitrie Lambru s-a născut în 1858, într-o familie de negustori care alimenta prăvăliile Bucureștiului cu pastramă de oaie, cotlete de berbecuț, măruntaie de miel, fudulii de berbec, ghiudem și babic. Bunicul era un aromân înalt ca bradul, din stirpea marilor oieri din sudul Dunării, care plimba turmele de la munte la șes, însoțit de zeci de ciobani. Averea familiei Lambru a crescut cu sprijinul ghioagelor mocănești, care țineau la respect tîlharii ce atacau stînele, fie ei urși, lupi sau țărani […]

Așa cum o dovedește moartea lui eroică și fulgerătoare, David Praporgescu s-a născut și a trăit ca să conducă o secvență de bătălie, pe 13 octombrie 1916, pe Valea Oltului. Armata română era bombardată, hărțuită, depășită, secerată, alungată și aproape înfrîntă de înaintarea trupelor germano-austro-ungare, soldații rămași în viață erau demoralizați, răniți sau înfometați, iar comandanții, cu rare excepții, aveau ca plan de luptă retragerea. Nu însă și generalul de brigadă David Praporgescu. S-a născut în 1866 la Turnu Măgurele, […]

Croitorul care a cusut pelerina, fracul și căciula albă ale Ordinului “Mihai Viteazul” trebuie să fi avut în minte chipul și statura căpitanului Pârvu Boerescu, pe care combinația cădea perfect. Arătos și impunător, cu privire de erou ostenit, Pârvu Boerescu era în stare să pună în umbră regi și regine, dacă-l lăsai să poarte ținuta de paradă. S-a născut în casa căpitanului Constantin Boerescu, tatăl său, veteran în Războiul de Independență, care s-a întors de la Plevna cu un glonț […]

Generalului Ludovic Mircescu îi plăceau femeile. Ca să străbată prin zidul lor de indiferență și prefăcătorie, își lucra frizura și mustața cu o virtuozitate de pianist. Își croia uniforme flamboaiante, se încărca de decorații, umbla mereu cu mîna pe sabie și cu cizmele lustruite ca oglinda. Generalul Mircescu era cel mai galanton general din armata română, știa să facă plecăciuni elegante, să pupe mîna damelor suflecîndu-le grațios mănușa, să țintuiască cu privirea orice căprioară de provincie, adusă de părinți la […]

În noaptea de 3 spre 4 aprilie 1870, într-un conac de lîngă Rucăr, vedea lumina zilei al doilea băiat al familiei Scărișoreanu. Rucărul era pe atunci un tărîm aflat la patruzeci de ani distanță de electricitate, cutreierat de jderi și cerbi carpatini, presărat cu sate de lemn, locuite de oameni aprigi, gata să se ia la trîntă cu ursul sau cu vecinul pentru turmele lor. Scărișorenii erau mici boieri de țară, proprietari de păduri, pășuni și livezi, ocupați în principal […]

Într-o dimineață de august a anului 1917, în liziera pădurii de foioase care încadra pîrîul Oituz, pe direcția de înaintare a infanteriștilor germani din Grupul Seydel, aștepta Brigada 3 Roșiori. Caii fornăiau neliniștiți, tropăiau cu întreg harnașamentul de luptă în spinare, îngrijorați că și rezultatul acestei apropiate bătălii atîrnă de ei și de viteza cu care își pot pune la adăpost călăreții cînd or începe nemții să tragă. Vechile puști cu fitil și încărcare pe țeavă ieșiseră din dotarea cavaleriștilor […]

Henri Cihoski s-a născut în 1872, în Moldova, într-o familie de polonezi îndrăgostită, inexplicabil, de împrejurimile Tecuciului. Oameni cu carte, părinții lui i-au oferit o educație aleasă, dar Henri a ales instrucția militară și s-a făcut soldat. A ieșit sublocotenent în 1894 și a avansat repede, sprijinit de înclinarea sa naturală spre armată. Războiul l-a găsit colonel, comandant de divizie, și ăsta a fost un mare noroc pentru trupele române care luptau în retragere pe Valea Oltului. Colonelul Cihoski a […]

Bogată, cosmopolită și desfrînată, Brăila anului 1887 era paradisul negoțului cu grîne și cu amor. Căpitanii de vas, negustorii de cereale, ofițerii și arendașii își risipeau dragostea pe frumusețile locale, disponibile în toate formele și pentru toate gusturile: diafane, slute, voluptuoase, mustăcioase, pitice, deșirate, grase sau trase prin inel. Foșnetul banilor și al hormonilor atrăgea armata prințeselor danubiene la ritualul împerecherii înfrigurate, în sunetul dopurilor de șampanie și în ceața fumului de scrumbie și mititei. Într-un cartier liniștit al orașului, […]

La începutul lunii noiembrie 1916, Detașamentul Tăutu înainta, prin lapoviță, spre Baia de Aramă. În frunte călărea legendarul colonel Tăutu, ale cărui mustăți răsucite în sus indicau moralul ridicat al soldaților săi. Trupa arătase în bătăliile din septembrie o vitejie ieșită din comun, care nu era bazată în nici un caz pe muniția puțină și pe armamentul învechit, ci pe încrederea oarbă pe care o avea în comandant. Acum, detașamentul încerca să ajungă în ajutorul Grupului de la Cerna, dar […]

Familia lui Teodor Tăutu a dat Moldovei, vreme de cinci veacuri, arcași, sulițași, săbieri, archebuzieri, pîndari, pedestrași, călăreți, căpitani și măciucari, primind în schimb cuvinte de laudă și moșii întinse. Strămoșii lui Teodor au avut, mai toți, gulere de jder, căciuli de lup, paloșe, buzdugane, pistoale încărcate și căutătura încruntată a boierului pornit să spintece tătari. Leșii, turcii, cazacii, nogaii și calmucii n-au pîrjolit niciodată Moldova fără ca, la plecare, să poarte în spinare săgețile neamului Tăutu și amintirea cadavrelor […]

După eroicele fapte din primul război, maiorul Nicolae Rădescu a fost avansat colonel și a primit comenzi din ce în ce mai importante. Fiindcă luptele de front se potoliseră, dar luptele politice interne abia izbucneau, Nicolae Rădescu și-a oferit serviciile regelui Ferdinand și a fost numit adjutant regal în slujba reginei. Între 1926 și 1928 a fost trimis atașat militar la Londra, iar la întoarcere a fost avansat general de brigadă și a primit comanda Brigăzii 4 Roșiori, aflată sub […]

Editoriale
  • Șato falit

    21 ianuarie 2020

    Anul trecut, cam pe vremea asta, am intrat ca un domn într-o bancă, fluturîndu-mi hlamida gloriei, și am ieșit într-o jumătate de oră, ponosit ca un homles fără pensie și […]

  • Pe cale de dispariție

    21 ianuarie 2020

    Gîndacul croitor al stejarului a apărat Valea Oltului mai îndîrjit decît au făcut-o dacii lui Scorillo și ai lui Decebal. A oprit buldozerele, planul de fezabilitate și fondurile europene doar […]

  • Răul cel mai cinic

    21 ianuarie 2020

    A devenit extrem de plictisitoare, ba pe alocuri chiar enervantă, mantra asta cu alesul între răul cel mai mic și răul cel mai mare. Sunt din ce în ce mai […]

  • Constituție, prostituție…

    14 ianuarie 2020

    A existat, după 1990, un moment încare Constituția României putea fi modificată, schimbată în bine. Era epoca în care o alianță politică obținuse peste 60% din locurile din Parlament. Se […]

  • Istoria în adormire

    14 ianuarie 2020

    Dacă turiștii sovietici înarmați cu drujbe, fitile de lampă și scrumbii afumate nu s-au sfiit în decembrie ‘89 să se cațăre pe acoperișurile caselor conspirative ale Securității și să tragă […]