Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Grăsuț, jovial, cu mustață de pădurar cumsecade, ochi lăcrimoși de viticultor și aer de negustor de cereale, Haralambie Giossanu putea fi luat drept orice, numai drept as al aerului, nu. Statura sa impozantă, definită nu doar de înălțime, ci și de rază, avea darul să dea fiori aeronauticii. Ca să ridici de la sol de trei ori greutatea unui pilot obișnuit era nevoie de aripi mai late și motoare mai puternice, numai că, atunci cînd a ajuns pilot, Haralambie Giossanu […]

Avea voce de popă și îndemînare de ceasornicar. Vasile Niculescu a urcat în cer direct de pe băncile școlii de teologie și a măsurat timpul în avioane doborîte. A ajuns pilot militar după ce a evadat de la seminar și s-a înscris voluntar în armată. Atras de ingenioasa mecanică a zborului, dar, poate, și împins de curiozitatea de a vedea unde se adăpostesc arhanghelii, Vasile a urmat școala de pilotaj de la Băneasa, unde, în 1915, învățai, în principal, cum […]

În octombrie 1916, Generalul Kurt von Morgen înainta în fruntea unui corp de elită spre trecătoarea Branului. Von Morgen era o legendă a armatei germane, unul dintre învingătorii de la Tannenberg și de la Lacurile Mazuriene și erou al îngrozitoarelor lupte de tranșee de la începutul Marelui Război. În tinerețe, von Morgen a condus mai multe corpuri expediționare în Camerun, Lagos, Niger și Egipt, a luptat împotriva triburilor negre și a învins toate formele de rezistență africană, de la infanteria […]

La 20 aprilie 1919, ofensiva Armatei de Nord, condusă de generalul Moșoiu, s-a împotmolit în fața orașului Satu Mare, ocupat de infanteria maghiară. Ungurii se baricadaseră cu multă dibăcie, ocupaseră poziții pe clădiri și retezau, cu rafale de mitralieră și mortiere, orice încercare de înaintare a românilor. Asta pînă să ajungă la fața locului Divizia a 2-a Cavalerie. În fruntea trupei, călare pe un murg nărăvaș, era generalul Alexandru Constantinide, zis Nebunul, care, fără să stea pe gînduri, a executat […]

Locotenentul de cavalerie Constantin Beroniade își dorea mai mult. Mirosul de balegă și țesălatul calului trăgeau în jos idealul milităriei călare, iar senzația de zbor pe care o oferea la vremea aia galopul era prea puțin. Beroniade voia să zboare la propriu, să se ridice la cer cu tot cu cal și să înainteze cu viteză peste oastea inamică, în caz că norocul i-ar scoate în cale războiul atît de așteptat. Așa că s-a lăsat fascinat de încercările primilor aviatori […]

Silueta impozantă a Marelui Duce Boris și damful de șampanie scumpă care-l învăluia încă tulburau amintirile părăsitei principese Maria, cînd, în 1902, unuia dintre unchii ei i-a venit rîndul să urce pe tronul Angliei, sub numele de Eduard al VII-lea. Ceremonia de înscăunare urma să se lase cu multe petreceri și antren, așa că Missy n-a ratat ocazia să ajungă la Londra. Însoțită de triștii Ferdinand și Carol, Maria n-a fost deloc în apele ei, simțindu-se legată de mîini și […]

Înainte să cunoască îmbrățișarea zgîlțîită a locotenentului Zizi Cantacuzino, principesa Maria a traversat un alt episod erotic, încă neclarificat pe de-a-ntregul. Marele Duce Boris al Rusiei, pe care l-a întîlnit în 1896, la Sankt Petersburg, cu ocazia înscăunării țarului Nicolae al II-lea, îi era un fel de văr. Arătos, înalt, educat și îngrozitor de bogat, împachetat în uniforma strălucitoare a rangului său, Boris i-a părut principesei un arhanghel al iubirii, poleit cu aur și tăvălit prin harul divin al voioșiei. […]

Cu cîțiva ani înainte de sfîrșitul secolului al XIX-lea, locotenentul Zizi Cantacuzino servea în corpul de vînători al principelui Ferdinand. Originea lui aristocratică, în care se îngrămădeau boieri, țiitoare, beizadele și chiar un domnitor al Valahiei, i-a îngăduit să urce în grațiile Casei Regale, care își căuta mereu prilejuri de a înnoda cumva nobilimea rece și constipată din Sigmaringen cu moșierimea veselă din Bărăgan. Zizi era la înălțimea numelui său: exaltat, bătăios, pus pe harță și pe farse, gata să […]

Gheorghe Zizi Cantacuzino, zis Grănicerul, s-a născut la Paris, dintr-o mamă frumoasă și frivolă, cu origini grecești, și un tată care pînă la urmă s-a convenit a fi inginerul I.G. Cantacuzino, scoborîtor și el dintr-un șir lung de infidelități comise de boierii neamului Cantacuzino în tovărășia servitoarelor. Cu strămoși atît de nărăvași în amor, nu e de mirare că genele urmașului au dat în clocot și, din aburul genealogic, s-a întrupat firea nebună a nepotului. Zizi avea un temperament de […]

Singura capitală ocupată în primul război mondial de o armată inamică a fost Budapesta. Iar singura armată inamică ce a ocupat o capitală a fost armata română. De fapt, armată e mult spus, fiindcă, în realitate, ocupația a fost operată de trei escadroane călare și un general luat de val. Pe 3 august 1919, cu o zi înainte de ocuparea oficială a Budapestei, generalul Rusescu avansa spre periferia orașului cu o trupă restrînsă: 400 de oameni și două tunuri. Rusescu […]

Nicolae Arghirescu a fost un general de linia întîi, pe care nu l-au nimerit nici obuzele de la Mărăști, nici mitralierele de la Oituz, nici grenadele din trecătorile Transilvaniei nici baionetele turcești din Dobrogea. A luptat pe toate teatrele Primului Război Mondial, în aproape toate bătăliile grele. Arghirescu era trimis să salveze situații disperate, să scoată regimente din încercuiri și să blocheze ofensive care păreau de neoprit. Mic de statură, firav și bolnăvicios, generalul Arghirescu avea pe dinăuntru un soldat […]

În lunca Dunării, în satul Cetate și în pădurea de plopi ce mărginea apa, orchestra bălții își urma neîntrerupt concertul. Orăcăitul, măcănitul, țîrîitul, chirăitul, bîzîitul și clămpănitul se împleteau într-un fundal sonor vechi de cînd lumea, pe care nimeni nu-l mai auzea. Pe lîngă muzica bălții, în Cetate înflorea și arta pescuitului, expusă de dimineață pînă seara pe maluri, odată cu setcile, vîrșele și năvoadele întinse la soare. Crapii despicați pe spate, puși la uscat, somnii afumați, atîrnați în sălcii, […]

Colonelul Alexandru Tomoroveanu stăpînea la perfecție arta preciziei. Nu doar că s-a născut la timpul și momentul potrivit pentru a prinde evenimentele în poziția optimă, dar a și ales profesia exactității, milităria, pe care a dus-o pe culmile fanatice ale rigorii. Puțini dintre cei care l-au cunoscut se îndoiau că ofițerul Tomoroveanu are un ceasornic în inimă după care vorbește și se mișcă. Acțiunile lui, fie ele domestice sau publice, păreau să se deruleze după un calcul intern bine pus […]

De cîteva secole, tihna din Cocargeaua era tulburată doar de orăcăitul broaștelor. Pînă la 1750, cînd satul încă nu avea un nume, sătenii se mai pomeneau cu tătarii pe cap, dar raidurile erau rare și scurte, fiindcă, în afară de solzi și mațe de pește, nu era nimic de jefuit. Fetele, nevestele și pescarii știau să se ascundă în stuf cu mare dibăcie, așa că năvălitorii se mulțumeau să pună foc la colibele de papură și să-și salveze caii înnămoliți […]

Înainte să fie decorat de împăratul Japoniei și de președintele Franței, înainte să scape dintr-un atentat organizat de Hitler, înainte să ajungă general al armatei române și chiar înainte de a fi cerut public asasinarea fostului prim-ministru Alexandru Marghiloman, Gheorghe Băgulescu a fost un copil liniștit, crescut în tihna moșiei de la Ștefănești, Argeș, unde bunicii și apoi părinții săi viticultori își duceau traiul de pe urma cabernetului și muscatului. De cîteva generații, Băguleștii erau oameni veseli, mai cu seamă […]

În toamna anului 1916, pămîntul Dobrogei era răscolit de obuzierele grele Krupp, care săpau noi cimitire în marea de oase îngropate, de-a lungul a trei milenii, în stepa Scythiei Minor. Nemții înaintau flancați de bulgari și de turci pe un front larg, cu o armată care întrecea urgia perșilor, sciților, hittiților și mongolilor de pe vremuri. Dropiile și popîndăii care se retrăgeau spre nord din calea exploziilor priveau în urmă cu milă la soldații români, obligați să rămînă pe loc […]

Pînă să devină director la Muzeul Țăranului Român, a fost mulți ani muzeograf. Virgil Ștefan Nițulescu a cîștigat această funcție printr-un concurs adevărat, nu de împrejurări. MȚR încă se află în reparații, încît n-a fost decît întredeschis. Despre muzeu, despre directorul său și, nu în ultimul rînd, despre tăranul român, în cele ce urmează. Cristian Teodorescu: Cînd se redeschide în întregime Muzeul Țăranului Român? Virgil Ștefan Nițulescu: Cred că muzeul ăsta se află sub un blestem: al României – să […]

Traian Moșoiu e cunoscut în arhivele militare și în ordinele de război drept eliberatorul Transilvaniei și învingătorul Ungariei roșii, dar, în realitate, opera lui eroică stă pe noroc. Uneori, istoria scrie și citește diferit același cuvînt, iar din acest capriciu se nasc legendele și catastrofele. În cazul lui Traian Moșoiu, cuvîntul scris a fost “trădare”, dar pronunția a fost “patriotism”. Așa că tribunalul austro-ungar care l-a condamnat pentru dezertare pe locotenentul Moșoiu a ridicat neputincios din umeri, văzînd cum noul […]

Lăsînd la o parte curajul, priceperea militară și medaliile, care l-au făcut nemuritor în sens eroic, Ioan Dejoianu a fost și nemuritor de-adevăratelea, nemuritor în sensul cel mai fizic cu putință, fiindcă, atîta vreme cît nu i s-a găsit corpul și nici o dovadă a morții sale pămîntești, nu se poate spune, cîtuși de puțin, că a murit. Dacă nemurirea lui corporală ar fi susținută de fapte, adică dacă el s-ar arăta dintr-o dată celor care nu știu unde și […]

Dimitrie Lambru s-a născut în 1858, într-o familie de negustori care alimenta prăvăliile Bucureștiului cu pastramă de oaie, cotlete de berbecuț, măruntaie de miel, fudulii de berbec, ghiudem și babic. Bunicul era un aromân înalt ca bradul, din stirpea marilor oieri din sudul Dunării, care plimba turmele de la munte la șes, însoțit de zeci de ciobani. Averea familiei Lambru a crescut cu sprijinul ghioagelor mocănești, care țineau la respect tîlharii ce atacau stînele, fie ei urși, lupi sau țărani […]

Editoriale