Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

La 1919, serviciile secrete românești erau un fel de imitație a modei pariziene, care făcea mai mult vîlvă în saloane decît pe teren. Armata avea cîțiva ofițeri detașați în ceea ce se numea Secția a II-a, o mică unitate care se străduia să urmărească mișcările inamicului pe timp de război. Mai existau Direcția Poliției și Siguranței Generale, care se ocupa cu cotonogirea adversarilor politici și incendierea tipografiilor comuniste, Prefectura Poliției Capitalei, care avea în sarcină intimidarea presei de scandal, și […]

Traian Vuia nu s-a limitat la zborul științific. El a zburat și pe cerul Marii Uniri, activînd, la Paris, în fruntea Comitetului Național al Românilor din Transilvania. Vuia a pus umărul, atunci cînd a fost nevoie, la tratativele de pace de după război, a înființat o revistă în limba franceză în care a susținut interesele teritoriale ale României Mari și s-a lăsat atras în aventura masonică pe care Vaida-Voevod a organizat-o în scopul ușurării tratativelor cu englezii și francezii. Înainte […]

Cu toate că s-a unit cu România, cu toate că s-au semnat tratate care întăreau acest lucru, Basarabia a rămas mai departe țara nimănui, fiindcă actele ei n-au fost niciodată în ordine. La 28 octombrie 1920 s-a semnat tratatul prin care Basarabia se alipea României, dar ratificarea lui s-a făcut cu pași de melc. Marea Britanie l-a ratificat în 1922, Franța în 1924, iar Italia în 1927. SUA n-au dorit să recunoască modificări teritoriale ale fostului imperiu țarist pînă cînd […]

Pe 28 iunie 1919, Ion I.C. Brătianu semnează Tratatul cu Germania la Paris, dar refuză să semneze ceva cu Austro-Ungaria. Marile Puteri se înfurie, bat din picior, dar Brătianu le trîntește ușa în nas și părăsește conferința. Ajuns în țară, dă peste ceea ce ar putea fi numit ghinion, dar pînă la urmă se dovedește a fi noroc. Armata lui Bela Kun intră în Transilvania, iar asta deschide armatei române, care abia aștepta, posibilitatea de a invada Ungaria. În august, […]

În 1919, Europa urma să fie tăiată cu foarfeca, pe noile frontiere, de patru croitori cu note mici la geografie. Wilson, președintele SUA, nu știa că Austro-Ungaria nu e formată doar din Austria și Ungaria. Lloyd George, premierul Marii Britanii, n-avea habar unde e Transilvania. Clemenceau credea că Micul Paris e un restaurant în Cartierul Latin, iar Vittorio Orlando se întreba ce caută urmașii Romei în Carpați. Marile puteri aveau ambiții nelimitate și pretenții pe măsură. Îmbătate de victorie, trasau […]

La 18 ianuarie 1919, Parisul trecea de la război la turism. Bistroul, acordeonul și rozé-ul au ieșit din ascunzători, vaporașele de pe Sena au înlocuit canonierele, iar comedia franceză și-a reluat locul pierdut în societate. Marile hoteluri și-au refăcut provizia de șampanie, infirmierele au revenit pe scena cabaretelor. Conferința de Pace putea începe, iar Parisul era gata să-i ofere, în felul său unic, primele sugestii. România a prins la mustață calendarul negocierilor, fiindcă reușise, cu numai o lună și jumătate […]

După Marea Unire, episcopul Iuliu Hossu a clădit, în tăcere, instituții și catedrale, pe care le-a apărat din scaunul de senator de drept. Cu modestie și cu fermitate a luptat pentru înțelegere și ecumenism. În același timp, s-a arătat de neclintit în problema revizuirii frontierelor, pe care ungurii o tot fluturau în orașele Transilvaniei. Cedarea Ardealului de Nord l-a găsit pe Iuliu Hossu la Cluj, unde a și rămas pe toată perioada ocupației. Biserica greco-catolică s-a trezit în fața unui […]

Iuliu Hossu, episcopul martir al Bisericii Greco-Catolice, a făcut din demnitate un obicei observabil de pe pămînt, fără lunetă și fără microscop. Dacă popii noștri ortodocși n-au prea dat dovezi de curaj și sfințenie în fața comunismului, episcopul Hossu a luat asupra lui această sarcină de onoare. S-a născut lîngă Cluj, în familia preotului unit Ioan Hossu, și a început școala primară la sat, în regim laic, luînd drept sfinte doar nuiaua învățătorului și scatoalcele părintești. Apoi, Biserica s-a strecurat […]

Ca urmare a rîvnei arătate la unirea cu Transilvania, Miron Cristea a fost ales, în 1919, membru de onoare al Academiei Române și mitropolit primat al României Mari. În 1925, în altă clipă de neatenție a lui Dumnezeu, a fost avansat patriarh. La prima vedere, patriarhul Miron Cristea a făcut lucruri plăcute Domnului: a unificat Biserica Ortodoxă, a reglat relațiile ei cu școala, a înființat seminarii, a întărit acțivitatea filantropică și a dus o bogată politică externă, colindînd Bisericile autocefale […]

Înainte să fie patriarh, senator, regent și prim-ministru, Miron Cristea a fost publicist, teolog, antisemit, un pic antiromân și unionist. Plin de contradicții, de ambiții și de talent, Cristea n-a lăsat să-i scape nici o ocazie. A combinat scurtăturile vieții laice cu trambulina ortodoxă, a împletit materialismul cu predica și l-a constrîns pe Dumnezeu să-i dezvăluie cîteva din tehnicile diavolești. Miron Cristea s-a născut la Toplița, în 1868, într-o familie greco-catolică, și a fost botezat Ilie de părinții lui țărani. […]

Neobositul Pan Halippa era de neoprit. După ce s-a făcut unirea cu Basarabia a îmbrățișat cauza noului stat cu și mai multă energie. Și chiar era nevoie, fiindcă noul stat românesc se lărgise, e drept, spre est, dar își pierduse, spre vest, întinderea de dinainte de război. Așa că, în toate cîte erau de făcut pentru întregire și organizare, s-a văzut prezența harnică a exaltatului basarabean asupra căruia, ca să-l mai încetinească, funcționarii se vedeau nevoiți să se arunce mai […]

Pan Halippa, vorbitor de estonă, pasionat de fizică, matematică, agronomie și libertate, a tras pentru cauza Marii Uniri cu tot pitorescul făpturii sale. Născut în 1883 într-o Basarabie rusificată prin crivăț și prin delăsarea urmașilor lui Ștefan cel Mare, a fost cel mai neobosit unionist din cîți cunoaștem, condamnat să lupte în cel mai lipsit de speranță teritoriu românesc. După primul contact cu școala, Pantelimon și-a pus în valoare personalitatea neliniștită, angajîndu-se în polemici laice și fizice cu personalul Școlii […]

Imediat ce n-a mai fost prim-ministru, Iorga s-a repezit cu și mai mult nesaț asupra scrisului. Media de 37 de cărți pe an a sărit la peste 40. Gigantic și impetuos, bărbos și neobosit, înfometat de lectură și de cerneală, Iorga scria și în timpul meselor. Scria în pauzele de la catedră, în tren, în mașină, în mers, în somn și, susțin apropiații, scria chiar și în timpul partidelor de amor. Din această pasiune iepurească pentru cărți i se nășteau […]

În 1931, Nicolae Iorga era îndrăgostit de Carol al II-lea. Proaspătul rege îl vizita la Vălenii de Munte, iar marele savant se lăsa păcălit cu voluptate de complimentele lui deșucheate. Iorga era dezamăgit de guvernările haotice și fărîmițate, visa la ceva grandios, ideal, sublim. Așa că, atunci cînd Carol i-a strecurat, la un coniac, ideea guvernului de uniune națională, istoricul a acceptat entuziast. Pe 18 aprilie a fost desemnat prim-ministru într-un guvern de tehnocrați aranjat de rege, cu oameni aleși […]

Între sfîrșitul primului război mondial și jumătatea anilor ’30, Nicolae Iorga a emanat mai multă cultură decît trei generații de cărturari luate la un loc. Studii, istorii, eseuri, enciclopedii, cursuri, drame, publicistică, discursuri, conferințe și volume de poezie țîșneau din mintea lui neobosită într-o cadență de mitralieră. Ceea ce în vremea campaniei din Bulgaria, cînd a scris 40 de cărți, părea un record, a devenit regulă. Iorga depășea în mod obișnuit 40 de cărți pe an, și nu făcea asta […]

“Strămoșii noștri ar fi preferat moartea”, spunea Iorga în 1918, după ce România a semnat umilitoarea pace de la Buftea cu Germania. E drept, marele istoric își striga vitejia de la Iași, apărat de tranșee, baterii și fascine, dar vorbele lui însuflețeau masele. Mai ales țărănimea aștepta minuni de la el și privea cu înfrigurare spre barba lui stufoasă, din care spera să țîșnească o nouă cerere de reformă agrară. Nici n-au așteptat mult, căci Iorga i s-a adresat lui […]

În 1913, Nicolae Iorga a fost chemat sub arme. România invada tarlalele din nordul Bulgariei în timp ce armata acestei țări vecine și prietene se lupta cu sîrbii și cu grecii la frontiera ei de sud. Multă lume bună a lăsat atunci cafenelele Bucureștiului și a îmbrăcat uniforma ca să lupte cu copiii și bătrînii bulgari care păzeau bostănăriile uscate de soare din Cadrilater. Singurul inamic în stare să opună rezistență a fost holera, care a secerat batalioane întregi de […]

În primii ani ai secolului XX, Nicolae Iorga trudea ca o tipografie. Zi și noapte, sub pana lui neobosită, istoria gemea în chinurile facerii. Iorga nu dormea niciodată cu adevărat. Cu un ochi citea, cu o mînă scria, în timp ce perechile lor, celălalt ochi și cealaltă mînă, se ocupau cu treburile gospodăriei. În 1905 a produs 23 de titluri – două pe lună –, fiecare dintre ele risipind un pic din întunericul în care bîjbîiau voievozii, bourii și convingerile […]

În 1901, dragostea învinge știința. Nicolae Iorga se oprește cîteva zile din scris ca să-și lase vechea nevastă și să-și ia una nouă. Catinca Bogdan, tînăra mireasă, îl însoțește în luna de miere la Veneția, unde își dispută atenția soțului cu cinci cufere de cărți. Iorga lucrează în permanență la istorii, la monografii, la discursuri și articole de presă, tratîndu-și proaspăta soție cu neatenția pe care voievozii din cronici o arătau cititului. Istoricul neamț Karl Gotthard Lamprecht îi propune să […]

Nicolae Iorga nu împlinise 18 ani cînd fermecase Universitatea din Iași. Era enciclopedic, poliglot, sclipitor, avea o memorie fenomenală și o capacitate nelimitată de muncă. Își petrecea timpul scriind cărți, lucrări științifice, articole de presă, poezie și teatru, ținea discursuri și polemiza, absorbea cunoaștere prin toți porii și clădea zi de zi o operă monumentală, care inunda cu umbra ei creatoare spațiul public și academic. Pe la 1889-90, viața era mai imprevizibilă, iar biologia se grăbea. Chiar dacă avea vocație […]

romania100
Editoriale
  • O dublă înmormîntare

    22 mai 2018

    Înainte s-o cotească de-a bușilea spre infern printr-un tub de ciment folosit la canalele de irigații din pustiul libian, Muammar Gaddafi, observînd că trădarea trăiește în concubinaj cu ofițerii din […]

  • Evreunul contra Israel?

    22 mai 2018

    Ca dovadă că prostia nu e monopol PSD, șeful PNL a făcut o plîngere penală pe adresa Torei iudaice, acolo unde legea talionului, a ochiului scos și a dintelui spart […]

  • Când Dragnea și Orban se joacă de-a Messi

    22 mai 2018

    Liviu Dragnea a luat politica externă pe cont propriu. Nu i-a cerut-o nimeni, nu exista nici o presiune, aproape că nu aveam ceva numit ”politică externă”. Și-atunci, în infinita-i înțelepciune […]

  • Convertirea pescarilor

    15 mai 2018

    Duhnea Ierusalimul ca o străveche bute, Imperiul avea platfus și nu primea nici vești și cum dădeam cu vîrșa prin bălțile stătute, de mila Lui ne-am transformat în pești.   […]

  • Iohannis la numărătoarea morților

    15 mai 2018

    “A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă”, zicea Klaus Iohannis, în noiembrie 2015, cînd norocul său politic incendia clubul Colectiv și îi aducea pe tavă […]