Prințesa roșie era, de fapt, văduva neagră

Lica Gheorghiu, fata cea mare a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, a visat să fie actriță, iar comunismul i-a îndeplinit acest vis. Din 1948, de cînd tac-su a preluat puterea pe persoană fizică, și pînă în 1965, cînd lu’ Tovarășu’ Ghiță i s-a dat „Radu“ la Moscova și a avut funeralii naționale, Lica a avut la dispoziție întregul aparat al cinematografiei socialiste pentru a-și face din talent bici. Dej mai avea o fiică, Tanți, și o nevastă de care divorțase. Așa că și-a trimis fetele la Moscova să facă studii sovietice, atît de prețioase în cruntele lupte tovărășești din anii ’40-’50. Lica a fost băgată la studii economice, Tanți la inginerie, iar Ghiță a crezut că se poate întoarce liniștit la crimele lui.

Dar, cînd colo, după un an de școală sovietică, s-a pomenit cu Lica la București. Sătulă de Comsomol și stahanovism, fata și-a pus în cap să se facă artistă și să joace în filme. Ghiță, ce să zică? – i-a făcut pe plac. Ba, colac peste pupăză, fiindcă Lica bătea din picior, i-a pus pe oamenii muncii să clădească studiourile de la Buftea, ca să aibă fii-sa spațiu de filmare.

Lica Gheorghiu s-a născut în 1928, la Galați, pe vremea cînd Dej era deja implicat, ca muncitor ceferist, în mișcarea clandestină comunistă. A trebuit să suporte privațiunile și persecuția pe care regimul burghezo-moșieresc le oferea în anii ’30 sabotorilor bolșevici și familiilor lor, așa că a făcut clasele primare într-o școală evreiască, singura care accepta și elevi stigmatizați. Să nu fi ajuns Ghiță cine a ajuns, Lica ar fi rămas o proletară bondoacă, cu picioare scurte, pe care un ceferist beat ar fi umplut-o de copii și de vînătăi. Dar fiindcă Stalin a ales să-i împuște pe alții, Gheorghiu-Dej s-a trezit stăpîn peste un stat terorist, înarmat cu puteri discreționare și gata să-i satisfacă fetei sale cu aspect de gospodină orice toană.

Lumea filmului a privit-o cu teamă și slugărnicie, fiindcă nu avea pic de talent, dar compensa cu tupeu și răutate. Totuși, era distribuită în rolurile principale, fiindcă doar așa filmele căpătau de la Partid un buget generos. Într-un fel, Lica a contribuit la dezvoltarea filmului românesc, fiindcă atrăgea bani într-o industrie burgheză pe care o disprețuia toată conducerea statului comunist.

Numai că, pe măsură ce iluzia propriei măreții creștea, Lica dorea să guste pe deplin din plăcerile rezervate divelor. Ea era deja la al doilea mariaj. Fusese măritată mai întîi cu un tovarăș pe care Dej îl făcuse ministru al Comerțului, apoi cu un inginer pe care tata-socru l-a făcut viceprim-ministru. Avea trei copii și treizeci de ani, dar îi apăruse deja primul film, Erupția, și nu consumase decît amanți din clasa muncitoare. Drept urmare, după ce l-a cunoscut pe educatul chirurg ortoped Gheorghe Plăcințeanu, 34 de ani și fiu de profesori universitari, a luat-o razna. Amorul Licăi pentru Plăcințeanu a fost fatal. Adică s-a sfîrșit cu moartea amantului, după ce Gheorghiu-Dej l-a pus pe Drăghici să-l bage la pușcărie și să-i facă felul. Despre ceilalți amanți nu se mai știe nimic, e posibil să fi fost omorîți degeaba, fără ca Lica să-i fi iubit și să vrea să fugă cu ei.