Al treilea pe podium, după Antonești

În pelicula care a înregistrat execuția lui Ion Antonescu și a celor trei colaboratori ai săi, al doilea din stînga, cum privești dinspre plutonul de execuție, e Gheorghe Alexianu. De la el pînă la mareșal mai e Mihai Antonescu, iar în stînga lui stă sprijinit de stîlp, cu fularul pe umeri, Constantin Vasiliu, fost ministru de Interne. Înainte să ajungă în cătarea milițienilor, Gheorghe Alexianu a fost guvernator al Transnistriei, unde, din ordinul său, au fost împușcați, spînzurați, înecați sau exterminați prin înfometare și epuizare zeci de mii de civili, evrei și romi.

S-a născut în familia lui Ovanez Alexean, un cioban din Munții Pindului, care a opus rezistență cu arma în mînă imamilor turci. Pînă să-l copleșească otomanii și să se refugieze cu turmele în România, Ovanez a folosit bîta cu o măiestrie rar întîlnită la apărătorii sfintei credințe ortodoxe. Fiul său, Gheorghe Alexianu, s-a născut în 1897, la Putna, într-un decor bucolic, acompaniat de behăitul oilor, fluieratul ciobanilor și sunetul tălăngilor. A terminat liceul la Focșani și Dreptul la București, dar înainte de asta s-a înrolat voluntar în primul război mondial, dovedind o vitejie moderată în fazele de atac, dar arătînd, în schimb, o cruzime de zile mari în fața prizonierilor bulgari, nemți și turci.

După război și-a luat doctoratul la Universitatea București, a lucrat ca profesor și părea că va duce o viață lungă, pașnică și liniștită pînă cînd a intrat în politică. În 1938 a fost numit rezident regal al Ținutului Sucevei, adică stăpîn peste Bucovina de Nord, dobîndită în urma războiului și a Marii Uniri. Și iarăși, viața i-ar fi putut decurge lin și îndelungat, dacă situația lui hormonală n-ar fi inclus un surplus de antisemitism aflat cu mult peste media epocii. La 1 decembrie 1938, cînd a intrat în vigoare decretul Guvernului Goga ce revizuia cetățenia evreilor, Gheorghe Alexianu a arătat un asemenea exces de zel, încît puținii evrei care au reușit să scape au fost obligați să-și vîndă proprietățile pe nimic.

Dar episodul care i-a scurtat cel mai mult zilele a fost numirea lui în funcția de guvernator al Transnistriei, în august 1941, de către însuși Ion Antonescu. Aici Gheorghe Alexianu s-a lăsat în voia vocației fasciste și s-a ocupat de execuții, deportări, ucideri în masă cu un elan care i-a făcut pe naziști să se declare depășiți. Ordinele veneau direct din cabinetul de la București, al cărui membru era el însuși prin funcția pe care o deținea, iar nivelul implementării întrecea cu mult așteptările. Chiar trupele SS, care s-au implicat zilnic în execuții, se plîngeau că trăgătorii lui Alexianu erau prea iuți pentru standardele de numărare germane. Alexianu a organizat ghetouri și lagăre în Transnistria, a deportat prin marșuri istovitoare în stepa înghețată, soldate cu mii de morți – evrei și romi, femei, bătrîni și copii, destinați cu toții lagărelor de exterminare. La apogeul acțiunilor sale, în 1942, comandanții germani au ajuns să se plîngă că sînt nevoiți să domolească zelul ucigaș al românilor.

Și astfel, lunga și pașnica sa viață, hărăzită de ursitoare căscate, s-a apropiat vertiginos de final, căci Gheorghe Alexianu a fost arestat în august 1944 și predat rușilor, trimis la Moscova și readus la Jilava pentru a fi împușcat. Regimul comunist a folosit execuția în scopuri politice, pentru a închide discuția despre popularitatea fostului regim, dar sentința a inclus și imensul număr de morți realizat de cei patru condamnați.