În seara asta, de Noaptea Muzeelor, românii vor sta la coadă ca să vadă toate muzeele pe care nu le-au văzut în timpul anului. De Ziua Muzeelor (care cade în orice zi în care-ți faci timp ca să vezi un loc interesant), am ajuns, peste drum de Dunăre de satul mehedințean Svinița, în Serbia, la Lepenski Vir. Un sit arheologic amenajat într-un muzeu foarte modern despre care ne spune mai multe directorul lui, Vladimir Nojković.
De ce e atît de important acest loc pentru istoria și cultura Europei?
Mai ales, pentru preistoria Europei. E important să înțelegem această perioadă în care oamenii au început să trăiască afară, cînd climatul a început să se schimbe. Cum au început oamenii să trăiască afară și cum ar fi arătat totul, se poate vedea aici: după perioada cînd au trăit în peșteri, climatul a început să se schimbe, cu zile mai lungi, și oamenii au putut să petreacă mai mult timp afară. Și cînd au început să facă asta, au explorat această zonă.
Așadar, zona Porților de Fier a fost una dintre primele în care s-a dovedit că oamenii au făcut acest pas. Au început să iasă, să petreacă mai mult timp afară, să învețe cum să trăiască în exterior și, odată ce-au învățat, au stabilit prima așezare. Lepenski Vir este important deoarece reprezintă începutul vieții sedentare și este, de fapt, una dintre primele așezări organizate din Europa. Acesta e unul dintre motivele pentru care Lepenski Vir este esențial, dar întreaga zonă a Porților de Fier e extrem de importantă. De fapt, cel mai vechi sit locuit de oameni în zona Porțile de Fier a fost găsit pe malul românesc al Dunării, la Cuina Turcului, cu o vechime de aproximativ 10.500 de ani. Dar Lepenski Vir reprezintă prima perioadă de așezare propriu-zisă.
Cînd a fost descoperit acest sit? Înțeleg că înainte de lucrările barajului de la Porțile de Fier.
Da. Construcția hidrocentralei a fost un moment industrial important pentru ambele țări, România, și, în acel timp, Iugoslavia. A adus multe beneficii, în general. Dar, pe de altă parte, putem spune că multe monumente culturale de pe ambele maluri ale Dunării a trebuit să fie inundate. Totuși, acest proiect a ajutat la descoperirea altor situri culturale, cum este Lepenski Vir.
Ce s-a întîmplat, de fapt? La un an de la deschiderea șantierului, în 1965, profesorul Srejović, arheologul, a venit aici să facă cercetări. Ideea de bază a arheologilor iugoslavi a fost pur și simplu să meargă, să vadă ce se întîmplă, să facă săpături profesioniste rapid, pentru că nu aveau mult timp – Dunărea urma să fie barată, iar apa urma să inunde zona. Deci, cînd profesorul Srejović a venit aici, a descoperit o cultură încă necunoscută, complet nouă și, ce e mai important, foarte veche, mult mai veche decît orice cultură cunoscută anterior. Au anunțat oficial descoperirea în 1967 și, după aceea, toată comunitatea științifică – nu doar din Iugoslavia, ci din întreaga Europă – a început să caute soluții pentru această descoperire. Au decis să relocheze situl arheologic, pentru a-l salva de inundare – situl original era cu vreo sută de metri mai jos. A fost un efort enorm să relocheze situl arheologic, dar au reușit, în anii 1970-1971, cînd întreaga relocare a fost finalizată.
Așadar, după Tabula Traiana, mutată și ea, Lepenski Vir este un alt exemplu de cum ne-am salvat cultura.
În România sîntem mai familiarizați cu cultura preistorică Cucuteni-Tripilia. Dacă ar fi să o comparăm cu Lepenski Vir, care ar fi diferențele majore?
Da, sînt familiarizat cu ambele culturi. Ceea ce observ e că această zonă arheologică de la Porțile de Fier este una total specifică. Este considerată un caz izolat de dezvoltare umană în Europa. Putem vedea că această primă fază, o fază mezolitică din zona arheologică ce include Lepenski Vir, a fost total unică și dezvoltată de acești oameni prin cunoaștere, experiență și transfer de informații. Adică: am învățat ceva – am mîncat ceva ce nu e bun și mi s-a făcut rău, așa că le spun prietenilor mei și urmașilor mei să nu mănînce acel lucru. Așa funcționează: am reușit să fac focul – le spun și altora cum se face; cînd am învățat cum se face un lucru, transfer cunoștința mai departe. Am făcut o vatră pentru foc – te învăț și pe tine să faci la fel. Astfel s-a dezvoltat cultura de la Lepenski Vir.
Apoi avem această transformare neolitică, informație foarte importantă. În perioada neolitică, culturile au început să semene între ele. Puteți găsi ceramică similară la Schela Cladovei, la Lepenski Vir sau la Starčevo. Asta e diferența: această cultură a fost total unică în faza mezolitică, în timp ce a devenit tipică pentru regiune în perioada neolitică.
Ce vedem mai exact aici?
Putem vedea în acest sit arheologic locuințele care au fost construite aici. Cele mai vechi locuințe sînt datate de acum aproximativ 7.500-8.000 de ani. Cele mai recente au aproximativ 5.500 de ani. Deci avem o perioadă de două mii de ani de dezvoltare a construcțiilor. Acesta este lucrul pe care îl vedem aici, dar perioada anterioară, de încă aproximativ două mii de ani, este foarte importantă pentru a înțelege că atunci s-a dezvoltat viața organizată. În general, opinia specialiștilor este că oamenii au început să se adune în comunități mai mari în perioada neolitică. De ce în neolitic? Pentru că atunci au început să practice agricultura, iar pentru a se ajuta în aceste munci dificile, s-au grupat în comunități mari. Înainte de asta, în majoritatea Europei, grupurile mezolitice erau formate din familii foarte mici.
Dar aici, încă din mezolitic, au ajuns la un nivel de înțelegere socială că e mult mai bine pentru ei să se adune într-o comunitate mai mare. Aici vedem cum și-au făcut casele, una lîngă alta, cum au trăit în acest spațiu care era foarte limitat – fiind pe o terasă nisipoasă, chiar pe malul Dunării, nu aveau mult loc. De aceea, au fost nevoiți să construiască aproape unii de alții.
Pentru a înțelege întreaga cultură, trebuie să vizitați și sala de expoziții. În plus, pentru a aprofunda înțelegerea culturii de la Lepenski Vir, avem o aplicație mobilă pe care toți vizitatorii o pot instala pentru a afla date în patru limbi: sîrbă, engleză, germană și română. Facem acest lucru și datorită numărului mare de vizitatori români, deoarece sîntem practic la granița cu România.
Cîți vizitatori aveți pe an?
Anual, avem aproximativ 60.000 de vizitatori. Avem vizitatori individuali care trec Dunărea și grupuri de turiști. Cele mai mari grupuri vin cu croazierele internaționale pe Dunăre – vasele opresc în Donji Milanovac sau la Cetatea Golubac și de acolo turiștii vin cu autocarul ca să viziteze Lepenski Vir. De asemenea, avem excursii școlare cu copii din Serbia care învață despre preistorie.
Din ce țări vin turiștii?
Dacă vorbim despre vizitatorii individuali, numărul unu este România. Pe de altă parte, la grupuri, deoarece avem acele croaziere internaționale, cei mai mulți sînt americani, germani și britanici. Cu autocarul, vin grupuri de români, unguri, sloveni, polonezi și bulgari – în principal, din țările vecine. Recent, am început să avem un număr tot mai mare de turiști chinezi și ruși.
Care e cea mai interesantă întrebare care vi s-a pus?
Uau!
Sînt multe?
Există o întrebare la care nu am un răspuns: „De unde au venit acești oameni?”. Presupunem că acești oameni au venit din acele peșteri, poate chiar din peșterile de pe malul românesc, dar nu avem încă o dovadă clară. Apoi, apar întrebări despre viața lor: cît de mult au trăit, cum arătau? E o întrebare foarte comună. Trebuie să vă spun că erau foarte asemănători cu noi, cei de astăzi. Datorită faptului că au trăit în această zonă, dieta lor era bazată în proporție de 70% pe pește. Oamenii de aici au crescut mai înalți decît media europeană de la acea vreme: în timp ce media în restul Europei era mică, între 1,72 și 1,75 metri, avem aici chiar și schelete de aproape 2 metri.
Speranța de viață era de aproximativ 40 de ani, dar au existat cazuri în care oamenii au ajuns la 60-70 de ani, ceea ce înseamnă că au avut o viață destul de bună aici. Ideea e că nu au depus un efort uriaș pentru a-și procura hrana, iar dieta lor era foarte bogată în proteine.
Și foarte sănătoasă: consumau mult pește.
Nu consumau zahăr, dieta lor era una curată, aveau oase foarte puternice, motiv pentru care cercetătorii au putut face analize amănunțite pe acestea. Una dintre cele mai bune baze de date pentru a înțelege ADN-ul omului preistoric provine chiar de la Lepenski Vir.
Și care e cea mai amuzantă întrebare?
„Care era organizarea lor socială în comunitate, era matriarhat?” Probabil, că bărbații vînau și pescuiau, iar femeile se ocupau de lucrurile casnice, cumva similar situației din prezent. Oamenii, turiști sau jurnaliști, m-au mai întrebat ce aș face dacă aș avea șansa să mă întorc în timp și să trăiesc cu ei. Ceea ce aș fi vrut să fac e să adun cît mai multă cunoaștere posibilă, deoarece sînt sigur că noi nu știm nici 10% din ceea ce știau ei despre natură.
Imaginează-ți că trebuie să supraviețuiești fără nimic – fără cuțit, fără unelte moderne – și trebuie să construiești acest loc, să clădești o comunitate, să mănînci, să prinzi pește, să ridici case. Cum? Am făcut o replică a unei case aici, la Lepenski Vir, dar am folosit sîrmă, cuie, iar ei au făcut totul de la zero, fără unelte moderne. De asemenea, cînd vorbim despre hrană: ce plante, ce frunze mîncau? Ce lemn, ce piatră foloseau și pentru ce? Noi astăzi nu mai facem diferența între ele. Ei o făceau. Veți vedea că au realizat sculpturi frumoase, dar sînt făcute în pietre moi de rîu. Ei știau că acele pietre pot fi modelate și au creat cea mai veche sculptură monumentală din Europa. Dar, probabil, au folosit unelte din piatră mult mai dură. Ce tip de piatră foloseau pentru fiecare lucru, ce plante mîncau? Cînd mergi în natură, probabil, poți mînca 30% din ceea ce găsești, dar noi nu mai știm asta astăzi, nu mai facem asta. Ei știau și le-au folosit. Probabil, aveau atîtea cunoștințe despre natură, încît ar trebui să ne fie rușine că sînt atît de multe informații pe care încă nu le cunoaștem.
În prezent, există emisiuni TV, gen Naked and Afraid, în care se încearcă supraviețuirea în natură fără obiecte moderne, dar participanții tot mai au cîte ceva la ei, un cuțit măcar.
Ei n-aveau nimic. Veți vedea că au folosit obsidian, mai tîrziu, în neolitic – e ca o lamă de cuțit preistoric, foarte tăioasă –, dar înainte ca obsidianul să ajungă aici, a trebuit să folosească roci locale. Au găsit pietre foarte dure și le-au cioplit. Deoarece zona este bogată în astfel de resurse geologice, a fost un mediu propice.
Probabil unul dintre motivele pentru care au reușit să dezvolte una dintre primele culturi aici este faptul că zona le oferea tot ce aveau nevoie la acea vreme. Totuși, acest lucru nu face succesul lor mai mic.
Vă mulțumesc pentru informații.
Mulțumesc și eu și sper să ne revedem. Noi sîntem foarte deschiși către vizitatori. De aceea, proiectăm și un film despre excavări, subtitrat în limba română. De asemenea, avem această aplicație pe care o puteți descărca și folosi, fiind adaptată special pentru vizitatorii români. Deși sîntem în Serbia, puteți folosi rețeaua de telefonie românească, semnalul fiind bun aici la Lepenski Vir, deci puteți rămîne conectați. Acesta e un lucru important pentru turiștii români și probabil de aceea vin atît de des să viziteze acest sit.
