Inteligența Artificială românească s-a născut în comunism

În anii ’50-’60, cînd prostia plutea peste societatea românească asemeni duhului sfînt peste ape, Grigore Moisil descoperea primele semne de gîndire autonomă ale materiei neînsuflețite. Informatica nu exista pe atunci, dar începea să existe, ivită din pasiunea pentru matematică a cîtorva minți prodigioase din America și Europa, între care și a genialului Grigore.

Sigur că la Tulcea, în 1906 – anul în care se năștea primul copil al familiei Moisil, Grigore –, nu erau speranțe legate de informatică. Erau doar crapi, sturioni și icre negre, iar comerțul cu aceste bunătăți mergea atît de bine, încît nimănui nu-i stătea capul la algebre Lukasiewicz trivalente sau la studiul circuitelor de comutație. Dar tînărului Grigore i-au trebuit doar douăzeci de ani ca să le descopere.

Încă din școala primară a arătat un talent neobișnuit pentru matematică, așa că la 12 ani a început să publice teorii originale în Gazeta matematică, iar la 16 ani a terminat liceul. Pe vremea aia, în 1923, dacă erai bun la matematică erai poftit să faci inginerie, considerată mult mai dificilă decît științele teoretice, așa că Grigore a intrat la Politehnică, la Facultatea de Construcții. Dar ața îl trăgea spre numere și geometrie, așa că a intrat și la Facultatea de Matematică. Le-a făcut pe amîndouă, în paralel, dar la inginerie a renunțat în anul patru, după ce-și luase toate examenele. Și-a dat doctoratul în matematici la vîrsta la care alți studenți abia reușesc să termine facultatea, în fața unei comisii în care figurau cei mai grei matematicieni ai vremii, Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu și Anton Davidoglu. Intitulată „Mecanica analitică a sistemelor continue“, teza a fost publicată la Paris și lăudată de savanți cu reputație de sfinți și martiri ai matematicii.

Grigore pleacă în 1930 la Sorbona, unde îi uimește pe Paul Levi și Tullio Levi-Civita. Apoi, după un an, studiază la Roma și îl umple de admirație pe Vito Voltera. Revine în țară și ajunge profesor la Iași, apoi la București, publicînd neîncetat lucrări de matematică avansată, care forțează cunoașterea proceselor automate. În 1940 începe să studieze o știință care bîjbîia în căutarea propriului viitor, electronica. Timp de zece ani descoperă, inventează și publică masiv teorii ale circuitelor electronice. În 1950 se apucă de informatică, o altă știință care încerca să scape de scutece. Grigore Moisil iese pe piață cu lucrări fundamentale: „Încercări vechi și noi în logica neoclasică“, „Teoria algebrică a mecanismelor automate“ și „Circuite cu tranzistori“. Partidul Comunist, care se temea de calculul computațional ca dracul de tămîie, s-a gîndit să-l aresteze pe Moisil, dar pînă la urmă a hotărît să se laude cu el. Așa că opera i-a fost tradusă în engleză, franceză, germană, rusă, cehă și italiană, iar autorul propus pentru decorare.

Grigore Moisil a lăsat în urmă o contribuție formidabilă la inițierea și dezvoltarea științei informaticii. Viziunea lui asupra Inteligenței Artificiale, asupra capacității proceselor automate de a genera soluții nu e doar creativă, ci și actuală. Omul a fost atît de mare încît Partidul și Securitatea au ales să-l lase în pace. De altfel, Moisil nu pare să le fi băgat prea mult în seamă. Mintea lui a fost întotdeauna atît de dedicată matematicii, încît realitatea rareori a încăput în preocuprile lui.

În 1971, cînd Elena Ceaușescu se pregătea să intre în Academie, se zice Moisil s-a opus și ar fi spus: „Hai să fim serioși!“. A murit la 67 de ani, în Canada, în timpul unui turneu presărat cu conferințe. Azi, la fiecare apăsare de tastă pe computer se aude o mulțumire adresată matematicilor revoluționare ale lui Grigore Moisil.