Românul nu-i născut poet, așa cum greșit afirma un literat din secolul al XIX-lea. Românul s-a născut critic, pregătit să răspundă provocărilor din secolul 21. Niște critici literari ca G. Călinescu, Lovinescu sau Maiorescu (cine or mai fi și expirații ăștia?) sînt complet depășiți în orice duel cu analiștii români actuali. Nu mai merge cu sistemul de joc teză-antiteză-sinteză, boșorogilor! Un critic veritabil, un analist pursînge trebuie să se pronunțe ferm și răspicat, s-o spună pe aia dreaptă, fără s-o mai frece atîta.
Că așa e românul. Ne-am născut critici, nu poeți. Prin urmare, ne împlinim destinul hărăzit. Criticăm! Ca români de profesie, ne pricepem perfect la toate. La fotbal, mai ales! Tehnică, tactică, strategie, metode de antrenament sau de pregătire fizică, management sportiv. Nimic din ceea ce este fotbalistic nu scapă ochiului competent și vigilent al românului. Sîntem experți în evaluarea oricărei situații de joc, sîntem și mai învățați să socotim banii altora.
Grea misie pentru regele Gică, la reînscăunarea pe tronul de selecționer. Maiestatea Sa a tot spus că trebuie lucrat la mentalitate. Or, așa cum l-am mai avertizat, ca experți în sociologie, mentalitățile nu se schimbă de pe o zi pe alta. Procesul de modificare durează zeci și zeci de ani. Se fac 28 de ani, în curînd, de cînd Naționala a jucat ultima oară la Mondiale. Mulți dintre elevii profului Gică nici nu erau născuți pe vremea aia. Or, va fi cam complicat să le insufli curaj băieților ăstora care au apucat să vadă doar niște filme de epocă reliefînd tupeul eroic al luptătorilor din Gașca de Aur. Va fi și mai complicat să-l dezveți de criticisme și răutăcisme pe comentatorul român. Aveți înțelepciune, Maiestate, ca să nu vă sară iarăși țandăra.
În evaluările critice ale comentatorilor de la noi revin obsesiv, printre multe alte clișee, două aspecte. Unul de ordin tehnic, altul de ordin tactic. Acuratețea execuțiilor tehnice și așezarea echipei în teren – niște subiecte predilecte ale poporului microbist în frunte cu criticii care dau din gură la TV.
„Nu se poate așa ceva!“ Este că o tot auziți pe asta atunci cînd un jucător mai greșește? Ei bine, uite că se mai poate. Așa e fotbalul de cînd se știe el. Vorbă veche: „Dacă n-ar greși nimeni, toate meciurile s-ar termina 0-0“. Doar la noi, în atîtea comentarii înflăcărate, se insistă asupra erorilor individuale. Cu „erori impardonabile“ și „greșeli inadmisibile“, mioriticul nostru spațiu mediatic abundă de critici. De parcă jocul de fotbal, cel de la firul gazonului, ar fi joc pe calculator. Cine pricepe fotbalul cît de cît înțelege că jucătorul e supus greșelii, că om e și el, totuși.
Tehnica ca tehnica, dar tactica ne omoară, pe noi, poporul critic. Acum, odată cu sosirea unui nou/vechi selecționer, toată lumea știe ce ar fi de făcut. Să se impună același sistem de joc, la toate loturile naționale, de la pitici la seniori, ca în Spania! Ba nu, mai bine să jucăm în 3-4-3, că e mai modern. Să jucăm fără nici un număr 9, că tot n-avem. Ba nu, mai bine să revenim la un clasic 4-4-2, că uite ce succese are Norvegia. Din păcate, România nu e Spania și nici măcar Norvegia. Nu mergem nici acum la Mondiale. La noi, oricare selecționer de la oricare lot va fi obligat să-și croiască sistemul în funcție de jucătorii pe care îi are la dispoziție. Va lucra cu materialul clientului, vorba aia, cum fac croitorii.
În acest context critic, echipa națională se va reconstrui din nou, ca în legenda Meșterului Manole. Multă baftă și rezistență la critici, dragul nostru Gică! Săptămîna trecută, nemuritorul Burli afirma că România s-ar afla în elită. Păi, în cazul acesta, să transformăm visul în realitate. Hai cu sinergia! Hai cu România!
749 de vizualizări
Jocul greseala asteapta