Cînd eram profesor la țară, am prins acolo și un rînd de alegeri. Și pentru locale, și pentru Marea Adunare Națională. Localele însemnau alegerile pentru deputații din satul Vizurești, comuna Ciocănești. Lumea din sat venea să voteze la școala din sat, la „Paminonda”, cum îl chema pe fostul proprietar al conacului în care funcționa școala.
Mai fusesem prin sat din poartă în poartă și cu recensămîntul, împreună cu o colegă, care avea mai mulți ani la activ decît mine în satul Vizurești. Ea avea și avantajul că o cunoșteau cîinii de prin curți. Dar nici cîinii proști! Cînd o vedeau pe ea dădeau din coadă. Pe mine mă lătrau strașnic. Așa că dacă venea cineva la poartă, să ne întrebe ce vrem, ăsta era meritul meu, dacă pot să zic așa. Căci nici Gabi, colega mea, nu se bizuia prea tare pe bunăvoința cîinilor în ceea ce o privea. O mai pățise și știa pe pielea ei că injecțiile antirabice sînt dureroase foc.
La votare tot așa, trebuia să mergem din poartă în poartă, să le spunem oamenilor să vină la vot. M-am dus, de astă dată de unul singur. Votarea era una dintre puținele distracții colective din satul acela unde aproape toți cei care aveau serviciu făceau naveta, încît funcția de femeie de serviciu la școală și cea de poștaș erau vînate de localnici. Responsabilul MAT-ului, cîrciuma din sat, avea proptele mult prea mari ca să-i treacă prin cap cuiva să-i ia locul.
Popa era un soi de exilat. Fusese profesor de matematică, apoi făcuse Teologia. Se însurase cu o femeie mai zdravănă decît el, încît atunci cînd se luau la bătaie prin casă după ce consumau spirtoase, preoteasa îl dovedea fizic. El se ducea cu un scaun pe uliță și se jeluia că-l persecută nevasta. În dimineața cînd am trecut și pe la el, popa își petrecuse noaptea pe un scaun pe uliță. Părea pe trei sferturi degerat.
A fost o zi lungă. După ce s-a termint cu votarea, ne-am apucat să numărăm voturile. Cele care contau, de fapt, erau pentru deputații din comună. Au ieșit o doamnă, din capătul satului dinspre Buftea, și încă cineva. Ea a dat o cină festivă după ce s-au aflat rezultatele. Mă mir că nu s-a apucat de politică și după 1990. După ce s-a încheiat și acea cină, pe la 12 noaptea, m-a găzduit la ea acasă tanti Anica, femeia de serviciu a școlii. În ziua următoare, Vizureștiul s-a întors la treburile sale. Printre buletinele de vot de care-mi aduc aminte erau unele în care scria: „un hoț”, „un curvar”, „un bețiv” despre contracandidatul doamnei învingătoare. Dar nici ea nu fusese iertată: „o vagaboantă”, „o curvă bătrînă” și „muista lu primarul”.