Indiferent de cum v-au manipulat televiziunile, internetul, vecinii și toți ceilalți factori de influență, trebuie să realizați că românii din strănitate au fost cei favorizați cu ocazia acestor două tururi de scrutin. Serios. Gîndiți-vă și voi: tot ce aveau de făcut era să meargă niște sute de kilometri, să stea o zi întreagă la coadă și, eventual, să plece nervoși acasă pentru că statul a vrut să demonstreze că e și mai român decît ei.
Între timp, subsemnatul se lovea duminică dimineața (așa, cam pe la prînz) de o mare dilemă: „Dacă tot mi-am schimbat adresa din buletin, eu acum unde votez?”
Mai exact: mi-am schimbat adresa, dar stau în continuare la vechea adresă, pentru că adresa nouă e în reparații la fel de capitale ca și scaunul electric. Nu cunosc zona, nu am indicii. Nu-i bai, mi-am zis, sigur au pus ăștia un tool online, un site, ceva unde introduci adresa și primești automat secția de votare corectă.
Siiiiigur că da. După minute bune de căutări, singurul tool disponibil era un sul de foi, printate mizerabil și scanate pe strămoșul jurasic al scaner-ului modern. Nu-i nimic, nu pot ei scana cît pot eu photoshopa, #unițivotăm, etc. Mă uit, găsesc. Stau pe strada X, am secție de votare pe strada X. Așa, la vreo patru stații de autobuz distanță sau, în termeni de oraș provincial, cam pe unde se termină periferia și începe pustiul.
Biiiiiine, atunci f**k the system, mă duc la școala din zonă, unde am votat și pînă acum. În ciuda sistemul de învățămînt românesc am scăpat din școală măcar vag alfabetizat, completez declarația, votez pe listă suplimentară. Adică nu votez. Sistemul nu vrea f**k. Sistemul e rușinos. Probabil că ar vrea întîi să-l scot la întîlnire, să-i dau flori, să-l duc la un film romantic. „Deci dacă aveți buletin de București, votați la secția dumneavoastră. Nu puteți vota pe listă suplimentară!”
Bine, dar de ce nu e voie? „Așa ni s-a indicat!”
Prea fricos să mă pun cu o autoritate atît de fioroasă că nici numele nu-i poate fi pronunțat, am traversat jumătate de București spre noua mea adresă. Uite că am noroc: blocul meu a fost luat în brațe de școala din cartier. Pot să votez acolo. Uite, au și liste clare. „Strada X, nr 1-3” Eu stau la nr 2. Deci asta e!
Deci nu e asta. 2 nu e între 1 și 3, 2 e entitate separată și are clasă separată. Asta mă umple de încredere. Adică, na, dacă oamenii ăștia se împiedică mental la chestii de tip 1,2,3, atunci aștept procesul verbal cu numărătoarea voturilor: „un cartof, doi cartof, trei cartof”
Am ajuns. Voi vota acolo unde mi-e locul. Fără declarație! Fără listă suplimentară! Fără…fără să izbucnesc în rîs.
„Deci nu sînteți trecut pe listă. Adresa e corectă, dar nu sînteți aici. Vă rog să completați declarația pentru listele suplimentare”
Ar mai fi de spus ceva? Cum am votat. Mda, asta e întrebare grea. Dacă spun că votul e secret, sigur vor sări toți politrucii de internet, gata să mă strivească sub ura lor pentru că „sigur l-am votat pe Ponta”. Dacă spun că l-am votat pe Iohannis fie mă transform în martir al neamului (nu mersi), fie vor sări aceiași politruci „Deci toată lumea spune la fel, dar de fapt doar noi l-am susținut!”
Așa că prefer, din lene, să fiu sincer. În definitiv, în cabina de vot ești față în față cu propria conștiință. Și, personal, prefer să fiu sincer față de mine, indiferent de ce crede societatea. Așa că am luat ștampila și am desenat cel mai superb penis, pornind dintr-un candidat și terminîndu-se în celălalt. Stabiliți voi direcția