Mergeam pe stradă, la mine-n cartier, un loc familiar, unde credeam că-i știu din vedere pe toți nebunii. La doi-trei metri în spatele meu, un tip spunea chestii într-un ritm alert, ca oamenii care poartă o discuție aprinsă la telefon. Doar că nu spunea orice, ci vorbe grele. ”Ești procuror? Bine, pa, atunci n-avem ce să discutăm. Acum serviciile conduc tot. Te ascultă, te urmăresc, îți intră-n casă, în calculator, în telefon, în frigider. Serviciile secrete taie și spânzură, SRI-ul e mai rău ca Ceaușescu.”
Era sictirit, dar și preocupat, părea că se grăbește la Poștă ca să vadă ce mai poate face acum, în al doișpelea ceas, în privința serviciilor. Era ca toți conspiraționiștii: implicat la un nivel personal în conspirație. Nu era vorba de Obama și de Putin, ci de Obama, Putin și el, care făcea la rândul lui parte din joc, măcar pentru că descoperise adevărul.
Mă rog, toate lucrurile astea mi le imaginam în timp ce el mergea la doi pași în urma mea. Nu-l vedeam, dar îl auzeam: ”Ce, crezi că nu m-am lămurit care e treaba și cu Kövesi? Kövesi vrea să ajungă președinte. Americanii o pregătesc să devină noul președinte al țării după niște alegeri pe care tot ei le fraudează, cum le-au fraudat și până acum. SRI-ul și Kövesi au bătut palma cu americanii”.
Gata, zic, sigur e un nebun care vorbește singur pe stradă în timp ce se mișcă frenetic cu privirea-n pământ. Întorc capul să-l văd la față. Era un corporatist cu ochelari de hipster și cămașă slim fit, vorbea la handsfree. A trecut pe lângă mine și a intrat în magazinul de fructe de la parterul unui bloc. Om rezonabil, aborda și el subiectele zilei. Nu-i vina lui că astea sunt problemele reale și presante ale țării în care trăiește.