Caţavencii

Altă teorie a transpirației

Chiar există un complot mondial și european? Sînt niște forțe obscure care ne împiedică pe noi, fotbalul din România, să evoluăm pe măsura potențialului nostru? Desigur că da. Ăștia nu ne vor acolo, în top, la masa premianților. Le-am da fiori. Am putea hrăni piața transferurilor cu jucători români scumpi. I-am încurca. Mai bine-i să rămînem, ca acum, doar o piață de consum, unde ajung produse de calitatea a treia spre a patra – brazilienii și africanii cei mai ieftini, grăsimea și oscioarele aruncate de confreria îmbuibaților cu mușchiuleți. Dacă vreți, putem continua argumentația, hahalerelor. N-are rost, a fost doar un exercițiu de scenarită. C-așa-i românu’: cînd nu mai are argumente pe teren, dă vina pe alții.

Cam așa și cu Reghecamf. Neamț-neamț, da’ de cînd Steaua s-a îndepărtat de titlu și a ratat semifinala Cupei (tocmai cu Dinamo!), o tot ține gaia-mațu: că i-au furat arbitrii, că există nedreptăți, că nu știu ce… Complet deplasat. Așteptam să ne lumineze, să ne lămurească opțiunile-i tehnico-tactice, nu să preia discursul de odinioară al lui Gigi sau Meme, mai tăcuți acum, poate că și ca urmare a condiționărilor judiciare. Nu din cauza greșelilor de arbitraj va pierde Steaua campionatul. Motivele-s altele, mai profunde, poate le vom detalia cîndva, deși noi n-avem nici o treabă cu Steaua, poate doar cu aia din ’86.

Băi, da’ niciodată nu ne-a plăcut impostura. Ironii, miștouri, caterincă – da, frate, cît cuprinde! Ieșiri temperamentale – se acceptă, că de-asta sîntem latini și balcanici! Hai, totuși, să ne păstrăm simțul măsurii. Atunci cînd o echipă (oricare ar fi ea) cîștigă campionatul, e chiar aiurea să invoci niște presupuse erori de arbitraj, din vechime, din sezonul normal, ca să nu mai pomenim de cretinătatea cu play-off / play-out. Rîde lumea de noi. D-aia și oculta europeană, cum ziceam, ne refuză din Champions League. Prea sîntem periculoși. În loc să muncim, treaba noastră e să ne certăm. Și să acuzăm că cineva ne lucrează pe la spate. Vor să ne facă unii, dușmanii. Degeaba ne-am vărsa sudoarea, pur și simplu, ca să facem o treabă ca lumea, de la cap la coadă.

Secretul (in)succesului din Liga 1: 1% transpirație, 99% conspirație.

Exit mobile version