„Jurnal intim” pe vremea lui Ceaușescu, o turnătorie la Securitate, o moarte din pricina bătăilor. Un fiu care-și caută dreptatea în România de astăzi.
Reporter:După atîția ani ce cauți, de fapt, pentru tatăl tău?
Andrei Ursu:Cer să se facă dreptatea care nu s-a făcut. Condamnarea inițială doar a lui Clită, o unealtă a Securității și Miliției, a fost o bătaie de joc, în contextul în care toți ofițerii primiseră NUP. Condamnarea coloneilor de Miliție Stănică și Creangă, care n-au făcut decît să-ndeplinească, slugarnic, ordinele Securității, și condamnarea securistului Grigorescu, cel care a distrus jurnalul tatei, au fost pași înainte, făcuți și aceia cu greu. Rechizitoriile procurorului Dan Voinea, singurul magistrat militar cu curaj pe care l-am întîlnit, au fost blocate timp de trei ani de judecătorii Tribunalului Militar Teritorial București – Pârvu, Filimon, Surghie –, care au încercat să-i scoată basma curată pe inculpați. Șansa a fost la Curtea de Apel București, unde un judecător onest, Viorel Podar, a avut curajul să-i condamne pe foștii colonei. Dar anchetatorul direct al tatei, torționarul securist Pîrvulescu, nici n-a fost anchetat, deși sînt probe covîrșitoare ca să fie condamnat și pentru omor, și pentru crime împotriva umanității. Dosarul se poate vedea acum de oricine pe site-ul Fundației “Gheorghe Ursu”: mărturii ale celor din celule, ale subofițerilor care au avut curajul să vorbească, ale medicilor, documente din dosarul de urmărire informativă al tatei etc. E acolo și istoricul cauzei – sau istoria rușinoasă a unei încercări de mușamalizare cu orice preț.
Rep.: Cine pune piedici?
A.U.: În primul rînd, Secția Parchetelor Militare (SPM), prin procurorul militar-șef Ion Vasilache, la care dosarul se află în nelucrare de ani de zile. (La un moment dat, s-a lăsat impresia că acel dosar s-ar fi declinat unui alt parchet, dar zeci de documente, inclusiv ale parchetelor către care s-ar fi făcut așa-zisa declinare, probează că acest lucru nu s-a întîmplat. Iar dacă dosarul chiar a dispărut de la SPM, e și mai grav, fiind vorba de o faptă penală.) Tot Vasilache e cel care a dispus, sub diverse pretexte, și neînceperea urmăririi penale a lui Pîrvulescu în urma plîngerilor noastre pentru crime împotriva umanității. Alți doi procurori militari, Andrei Niculae și Iulian Dinu, l-au slujit în această lucrare de protecție a torționarului securist. Se știe că procuratura militară făcea jocul Securității sub dictatură – chiar în dosarul tatei, ancheta politică a Direcției a 6-a Cercetări Penale (DCP) a DSS, pentru propagandă împotriva orînduirii socialiste, asupra lui Gheorghe Ursu, evident un civil, a fost contrasemnată de procurorul militar Ștefănescu. Se pare că și azi această instituție face același joc, acoperind crimele aceleiași Securități. Este evident că tergiversările au avut și scopul de a se ajunge la împlinirea termenului de prescripție. Un procuror de la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, Iuliu Molcuț, a ținut și el dosarul ani de zile, pentru ca în final să-l decline la rîndul său; mai mult, a schimbat abuziv încadrarea faptei pe care o reclamam, din crimă împotriva umanității în omor. Procurorul Ruxandra Ionescu de la Parchetul Tribunalului București a dat și ea un alt NUP, socotind fapta de omor a lui Pîrvulescu ca prescrisă, deși legea, ca și deciziile anterioare ale ICCJ, prevăd clar că omorul comis sub dictatura comunistă e imprescriptibil. Batjocura finală a Justiției a fost făcută recent de judecătorul Gabriel Gunescu de la Tribunalul Militar Teritorial București, care ne-a respins plîngerile contra NUP-urilor cu o înverșunare securistă, mînjind în același timp memoria lui Gheorghe Ursu.
Rep.:La ce-ar folosi finalizarea anchetei și pedepsirea vinovatului principal în acest caz?
A.U.: Chiar tîrzie, dreptatea rămîne o datorie de conștiință colectivă: în acest caz, justiție pentru un om care n-a acceptat delațiunea, care a murit pentru ideea de libertate.