Crin Antonescu e şeful unui partid cu resurse nebănuite. PNL e un brand cu patină, cu strămoşi interbelici, cu patrimoniu recuperabil şi cu viitor. E un partid şi vechi şi nou, aşa cum nu e niciunul. E un fel de boiernaş scăpătat, care poate face studii strălucite şi se poate însura profitabil. E cel mai aspiraţional dintre partide şi, din perspectiva doctrinei, cel mai modernizabil. Dacă ar fi maşină englezească, ar fi Aston Martin. Dacă ar fi oraş, ar fi Sibiu. Dacă ar fi apă minerală, ar fi Borsec. Dacă ar fi bere, ar fi Stella Artois. Dacă ar fi rege, ar fi Ferdinand. Dacă ar fi fotbalist, ar fi Ştefan Dobay. Dacă ar fi film, ar fi Casablanca. Dacă ar fi scriitor român, ar fi Mateiu Caragiale. În fine, dacă ar fi ceva mai serios, n-ar strica.
Crin conduce, aşadar, o mină de aur exploatabilă fără cianuri. O conduce bine? Să vedem. Toată bogăţia PNL este potenţială. Ca să extragi valoare din zăcămînt trebuie să umbli la costuri, la personal, să vii cu planuri, cu prospecţii, cu energie, cu un program de lucru. Trebuie să te mişti. Dacă stai culcat pe aşteptări, pur şi simplu stai.
Antonescu nu e nici pe departe ceea ce se scrie şi se spune despre el. Adică e mai bun decît atît. Lui i se datorează relansarea PNL după congresul din 2009. Lui i se datorează noua voce a partidului, cea mai limpede şi articulată de la Radu Cîmpeanu încoace. Tot în seama lui se poate pune învingerea lui Băsescu în 2009, dacă Geoană ar fi lipsit din finală. Dar cele bune vin în umbra celor rele. Zgomotul produs de nemişcarea sa îi acoperă vorbele. Crin Antonescu e miezul unei legende despre lene şi somn, alimentată de comoditatea sa patologică. Dacă n-ar ieşi în exces la televizor, ai zice că e singurul animal politic care hibernează şi în lunile de vară. În curînd, adversarii vor alimenta folclorul cu balada jucătorului de poker şi vor răsturna eticheta preşedintelui jucător. Va urma mitul nevorbitorului de engleză şi alte detalii cu impact la coafeze, pe care Crin Antonescu n-a făcut niciun efort să le rectifice între timp. Pe scurt, imobilitatea, lipsa efortului în raport cu sine, îl slăbesc neîntrerupt. Şi, desigur, Felix.
Fac o ipoteză. Mihai Răzvan Ungureanu răspunde la discursul lui Victor Ponta şi, prin interpuşii partidului, o schimbă pe Roberta din fruntea Camerei. În locul ei vine un pedelist mai bun, mai frumos, mai neutru şi – cel mai simplu – mai deştept. Opoziţia se vede nevoită să se ţină de cuvînt şi să revină în Parlament. Revenirea e văzută de public şi confirmată de sondaje ca un gest civilizat de conlucrare a Puterii cu Opoziţia într-un an greu. Punţile care unesc adversarii din generaţia tînără se înmulţesc. Tonul moderat al USL începe să fie apreciat mai bine decît atacul clasic, demodat. USL cîştigă alegerile generale din noiembrie şi Victor Ponta vine premier la capătul unui an economic mai puţin prost decît erau aşteptările. Dar – surpriză! – suspendarea lui Băsescu, piatra de temelie a USL, nu mai e prioritate. Sînt lucruri de făcut, statul trebuie reparat, economia scoasă din declin. Alegerile prezidenţiale presupun noi turbulenţe, noi abateri de la binele public, formulat prin hărnicie, linişte şi seriozitate. Antonescu se vede confruntat cu o aşteptare de doi ani, doi ani de eroziune la guvernare, doi ani de stat, practic, pe bară. Ameninţă cu ruperea USL, dar PSD are acum sprijinul PDL – pe aceleaşi argumente de stabilitate. Prin ironia sorţii, Crin e obligat să stea în pat, adică acea situaţie din şah în care nu poţi muta. Şi, desigur, să privească neputincios la MRU, care creşte în Opoziţie pentru scaunul de la Cotroceni. Cine va candida, la o adică, din partea PSD? Păi Alexandru Athanasiu, de exemplu, un intelectual de provenienţă social democrată (din partidul lui Titel Petrescu, via Sergiu Cunescu) ale cărui profil şi educaţie corespund ca turnate ideii de preşedinte relaxat. Sau poate Victor Ponta însuşi.
Ipoteza are sens dacă Victor Ponta va întina sfintele idealuri ale uniunii. Dar Victor Ponta nu va trăda, a spus-o în mai multe ocazii. Ei, în cazul ăsta intervine Traian Băsescu. Iese ca de obicei şi anunţă că e dispus să îşi scurteze mandatul în baza unor înţelegeri. La suprafaţă, înţelegerile vorbesc despre modificarea Constituţiei şi alte modernizări. În profunzime, ele se referă la imunitatea post mandat.
Impactul public e mare, PDL capitalizează sacrificiul preşedintelui, care se transformă din suspendabil în părinte al naţiunii. Candidatul MRU merge pe val. E parte din mişcările înnoitoare. Crin Antonescu are de înfruntat acum un adversar injectat cu steroizi, care ştie, de la SIE, amănunte.
Acesta e un text de weekend, neserios, care vrea să trezească, dacă nu oameni, măcar curiozităţi. Crin Antonescu e un politician subevaluat, care se supraevaluează. E mai bun decît pare, dar mai leneş decît crede. Dacă ar fi carte, ar fi asul de treflă. Dar dacă ar fi pastilă, ar fi Diazepam.