Trăim vremuri absolut memorabile. Dacă ați pierdut ultima știre spărgătoare (breaking news, cum ar fi pe la noi), grecii ar cam face referendum ca să vadă dacă sînt de acord cu ajutorul oferit de UE/FMI/BM. Știți voi de săptămîna trecută, nimicul ăla de 130 de miliarde promise odată cu reducerea la jumate a datoriei publice. Deci, vorba unui amic, grecii-s în rahat pînă la gît, troica de mai sus le întinde o frînghie, iar urmașii lui Socrate parcă ar sta nițel să se gîndească dacă vor sau nu să se agațe de funia aia, ca măcar să încerce ieșirea din budă.
Dar nu asta mă îngrijorează cel mai tare. Că ăștia sînt iresponsabili știam, că o să ajungem să plătim toți oalele sparte de ei suspectam. Mulți ar spune că datoria le-a fost băgată grecilor pe gît, poate chiar de către bancherii nemți și francezi. Posibil, pentru că it takes two to tango, iar problemele financiare au, în genere, două cauze: lăcomia și prostia. Dar pînă acum am crezut că lăcomia a fost a bancherilor, iar prostia, a conducătorilor grecilor (și, prin tranzitivitate, a grecilor, fin'că avem EXACT liderii pe care îi merităm). Alte două știri, însă, vin să mă asigure că, în criza curentă – ca mereu în istorie –, prostia a fost distribuită oarecum uniform.
Duminică citeam că nemții s-au uitat mai bine prin hîrtii și au găsit pe-acolo un fleac de 55,5 miliarde de euro, la o bancă fostă privată, naționalizată în urma crizei. Cineva încurcase un plus cu un minus. Ceea ce face ca datoria publică a Germaniei să fie cu peste 2,5% mai mică decît s-a raportat "la centru", la Bruxelles. Iar ieri am aflat că irlandezii au descoperit și ei vreo 3,6 miliarde de euro prin conturi. Le număraseră de două ori. Deci datoria lor publică este, de fapt, mai mică decît se calculase inițial, tot cu peste 2%. Ambele par a fi doar niște "banale" greșeli de contabilitate.
Seriously, guys? Are you for real?
Ăștia nu-s bani pe care să-i găsesc eu în buzunar, fin'că am uitat 50 de lei în alți blugi. E vorba despre o sumă cît o cincime din PIB-ul Greciei! Ce-au făcut, au împins două conturi într-un colț, să se ocupe de ele mai tîrziu, și le-au acoperit cu alte dosare? Au pus deoparte niște bănuți, că vine o iarnă grea, și au uitat unde i-au ascuns? Cum rătăcești cincizeci de miliarde?
Dar întrebările serioase abia acum vin. Cum să mai accepți reproșurile germanilor că nu ți-ai ținut contabilitatea bine? Cum să mai ai destulă încredere în aiuriții ăștia încît să-i lași să stabilească viitorul financiar al unui pîrlit de aprozar, darămite al Uniunii? Ce facem dacă mai descoperim cîteva zeci de miliarde, dar lipsă? Și, mai ales, cum obțin cetățenie neo-zeelandeză?
În condițiile astea, pe bune că nu pot să-i învinovățesc pe greci dacă vor vota ieșirea din zona euro și din UE. Pînă la urmă, între contabilii cu Alzheimer și hoții dovediți, îi prefer pe ultimii. De la ăștia măcar știi la ce să te aștepți.
