Ideea că miliardarul Soros i-ar fi instigat pe fo(ru)miştii americani să iasă în stradă ca să-şi smîngălească ofurile cu creta pe trotuarul din faţa bursei newyorkeze mi se pare atît de dulce de parcă însuşi domnul Copos şi-ar fi scos plăcintăresele în faţa stabilimentului să protesteze că patronul pune prea puţine stafide în cozonac.
Omul care la începutul anilor ’90 a sponsorizat piperul de sub coada societăţii civile româneşti (care, mult prea iubitoare de sine însăşi, s-a domolit lingîndu-şi singură tîrtiţa) a suferit un cumplit eşec în fostele ţări comuniste, în care spera să creeze o nouă clasă politică, nepătată, senină şi deschisă nu doar la buzunare.
Costisitorul experiment a produs pe bandă rulantă – la Budapesta, la Bratislava, ca şi la Bucureşti – anticomunişti de operetă, mici funcţionari ai indignării publice şi cîţiva lideri politici tinerei borşiţi înainte de vreme, înamoraţi de cenzură şi predispuşi să ciupească coarda naţionalismului mai abitir decît bătrînii cobzari comunişti.
Pe de altă parte, ce fel de societate deschisă poţi să construieşti, cînd societatea de consum îşi închide obloanele?
E posibil ca miliardarii americani să fi simţit înaintea noastră că Dumnezeu şi-a cam terminat lucrarea pe pămînt şi să încerce să participe şi dumnealor, cu puţinul pe care îl au, la Apocalipsă.
Aşa că, să nu ne mire dacă o să-i vedem mîine-poimîine pe Bill Gates şi pe Warren Buffett cîntînd Internaţionala în fruntea maselor populare şi pe domnul Soros înfigînd steagul roşu, aidoma soldatului sovietic, pe cea mai înaltă clădire de pe Wall Street.