Caţavencii

Aprozarurile au fost aruncate

Patronul aprozarului aflat la vreo 50 de metri de secţia de votare a fost inspirat cînd a decis să ţină deschis, duminică, pînă la închiderea urnelor: au venit clienţi, buluc! Altfel, pe ninsoarea din colegiul meu, nici naiba n-ar fi trecut.

După vot am fost să iau vinete şi n-am stat la coadă: lumea trăgea spre partea de alimentară şi cumpăra vegetale: bere-vin-tărie, că în zonă a fost o singură crîşmă deschisă, una mică, unde nu mai erau locuri. Toţi discutau politică şi m-am prins că mulţi erau la furat: un domn zicea că a votat ca să nu iasă deputat MRU (candidat în alt capăt de ţară!), iar o doamnă spera să ne reprezinte Dan Diaconescu. Ambii au cerut, pentru acasă, bere ieftină, bebeluşi, pet-uri mari.

Publicat în Cațavencii, nr. 49, 12-18 decembrie 2012

Exit mobile version