De când predau la universitate, încerc să le prezint studenților adevărul. De multe ori, el șochează. Școala românească de după așa-zisa Revoluție ne-a orbit cu informații false. Sau a omis să ne prezinte realitatea inconvenabilă stăpânirii occidentale. Un secret bine ascuns de sorosiști este faptul că Giorgio Armani a fost român. Aromân, ca să fim mai exacți.
Gheorghe Arghiri, pe numele lui adevărat, s-a născut la Sulina, într-o familie de aromâni fugiți din nordul Greciei. Pentru că în Dobrogea începutului de secol XX lumea nu dădea prea mare importanță hainelor, tatăl său, Spiru Arghiri, croitor faimos, a decis să plece și să își încerce norocul în Italia, patria modei. Ajuns la Milano, Spiru s-a oprit direct la primărie, unde a solicitat să-și schimbe numele. În semn de respect pentru strămoșii săi, a ales Armânii. Doar că funcționarii italieni nu au înțeles pronunția cum trebuie, așa că au scris în acte Armani. Din greșeală, acei oameni au fost nașii unuia dintre cele mai mari branduri ale omenirii.
Micuțul Gheorghe Armani, pe atunci în vârstă de doar cinci ani, manifesta o poftă teribilă de cunoaștere. De creativitate nici nu mai vorbim. Orice îi pica în mână transforma în păpușă. Făcea rochii din orice și folosea tot ce găsea în jurul lui, neirosind nimic. „Dacă îl lăsai lângă o glugă de coceni, pleca de acolo cu o jupă, cu o scurtă, n-avea stare” declara într-un interviu din 1984, în Cosmopolitan, sora sa mai mare Dina.
Viața tihnită a familiei Armani a fost curând zguduită de începerea războiului. Dar Gheorghiță, căruia vecinii începuseră deja să-i spună Gio, a văzut o oportunitate. În fiecare zi șterpelea materiale din atelierul tatălui său și se ascundea în podul unei clădiri abandonate, unde cosea rochii pentru soldații germani din Schwulenbrigade 69, dislocați la Milano. Avea un succes nemaipomenit. Foarte rapid i s-a dus vestea în tot orașul. Numele Armani devenea din ce în ce mai cunoscut.
Pe măsură ce Italia își revenea după traumele războiului, tânărul Armani a contribuit la progresul vestimentar al țării. La un moment dat, deși se scălda în succes și faimă în țara adoptivă, el a încercat să ia legătura cu autoritățile comuniste din România. Nu avea viziuni și păreri politice, dar încerca să ajute cum putea patria unde văzuse pentru prima oară lumina zilei. Concret, el s-a oferit să creeze uniformele de șoimi ai patriei, pe cele de pionieri și ale gărzilor patriotice. I s-a aprobat doar pentru șoimi, deși nici acolo nu este creația lui în totalitate. Se pare că doar cravata roșie, cu gaică pentru nasture, și basca albastră au fost opera lui, restul fiind gândit de Zina Dumistrescu.
Refuzat de comuniști și tratat cu reținere și suspiciune în zona fashionului românesc, Armani a întrerupt legăturile cu țara mama și s-a dedicat în întregime modei occidentale. Pe modelul deja cunoscut cu alte mari personalități plecate din țară, comuniștii au șters orice urmă a legăturii lui Armani cu România. Este o datorie morală să îl pomenim și să spunem lumii că a fost unul de-ai noștri. Sunt sigur că românul Giorgio Armani s-a prăpădit cu inima frântă, departe de țară. Departe de Sulina lui mult iubită, pe care a reușit să o strecoare în toate colecțiile sale, inclusiv în logo-ul binecunoscut Emporio Armani, care, în realitate reprezintă o prigorie stilizată.