Asigurări de viață veșnică

M-a sunat o femeie din aia panicată. “Domnu’ Radu, ce mai faceți?” Nici nu i-aș fi răspuns, dar credeam că mă sună vreun vecin pe care l-am blocat cu mașina. “Domnu’ Radu, trebuie să purtăm o discuție foarte serioasă!” “Aoleu”, mă gîndesc io, “să vezi că-i tuta aia cu Peugeot-ul. Aia care nu știe să parcheze lateral.” “Domnu’ Radu, v-ați gîndit ce-o să lăsați familiei după ce nu mai sînteți?” “După ce nu mai sînt ce?” “În viață…” “Ce?” “Reprezint o foarte importantă companie de asigurări și aș dori să discutăm despre un produs de-al nostru care vă poate pune familia la adăpost.” Îmi și închipuiam o echipă de muncitori care-mi adună familia și îi construiește un acoperiș deasupra capului, ca să nu mai stea ca proștii în ploaie și frig. “Nu mă interesează.” “Păi, și cu familia? Ce faceți cu familia? Nu vreți să le oferiți un viitor? V-ați gîndit ce-o să faceți ca să-i știți în siguranță?” “Da, doamnă, o să-i bîntui. Dacă mor, o să-i bîntui pe toți!” “Doamne ferește, dați-vă peste gură, domnu’ Radu! Cu asemenea subiecte serioase nu se glumește.” Și-acum mă mai gîndesc la familia mea. Cum i-am lăsat fără un acoperiș deasupra capului…