Într-o noapte, pe la vreo zece, țîîîîîîîr-țîîîîîîîr telefonul. Număr necunoscut. Să fie o urgență? Să fie greșeală? Să fie nesimțire? Plutea misterul în aer. Răspund și, brusc, mă lovește uraganul sonor.
– Firmadesecuritate, pentruactivareammsmmmghsm!”
– Poftim? Bre, repetă, că nu pricep.
Femeia, îndatoritoare, repetă.
– Firmadesecuritate, pentruactivammemmmrrrrrrng!
Poate a fost și un nihaha la final, nu știu sigur. În orice caz, ghiceam mai mult decît auzeam. Molfăia gagica sunetele de parcă erau covrigi. În final, pe la a cincea încercare, pricep.
– Firma de securitate, s-a activat alarma.
– Așa, s-a activat, și ce mă interesează pe mine? N-am activat-o eu, doamnă, nu plătesc nimic!
Ea continuă imperturbabilă:
– MMMmmrrrbngnnsmmmmg.
– Bă, voi cine sînteți exact?
– Firma de securitate!
Și cine e firma de securitate? Vara primară a dobitocului care m-a sunat ieri seară că am avut accident și trebuie să plătesc avocatul ca să nu fac pîrnaie? Măcar ăla era mai convingător. Știa să pună pauze între cuvinte.
– Bă, voi știți pe cine ați sunat?
Ai naibii, știau. Îl știau pe posesorul contractului, pe care mi l-au livrat în clar, nume și prenume. Dar tot n-au știut să-mi spună numele firmei pe care o reprezentau. I-am lămurit discret că sînt tîmpiți și am închis. Acum, însă, încep să mă întreb: dacă pe mine m-au sunat din greșeală, în casa cărui om au dat buzna gealații lor, tot din greșeală?