Eram într-o mare de copilandri, împinși într-o balustradă, cu toții cu mâinile întinse cu câte un carnețel și un pix, ca să le semneze Roger. Eu aveam o șapcă albă de tenis la mine, pe care voiam să mi-o marcheze și mie idolul. Și p-aia o băgam în față. Că nu știam când îl mai prind așa de-aproape. Și eram ditamai talanul, diavol grotesc, în toată puterea vârstei, în aglomerarea aia, și-i călcam nejudicios pe ăștia mici pe capete, doar-doar oi apuca să-mi dea și mie Roger.
Ardea soarele australian ca dracu’. Și cum șapca o scosesem de pe cap ca să o întind idolului s-o iscălească, mă pișca și mai tare. Și ăia mici țipau ca toate animalele. În toate limbile pământului. Copilărime, chinezuți, scăpați de mămici, așezați la marginea terenului din timp, ca să-l prindă pe Roger.
Roger trecea liniștit și semna de zor, dar evident că nu prindea chiar toată lumea. Că omu’ e grăbit după meci. Milioanele costă. Și cum nu apuca să dea chiar la toți, împărțea și el la ochi. La cine părea mai hămesit, așa.
M-am întins eu cât am putut, am strivit un mandarin și-un australian cu coatele, am strigat la Roger de-am acoperit două domnișoare, dar Roger tot m-a sărit. Și cum trecea el prin dreptul meu și vedeam cum mi se îndepărtează visul, pe un ton autoritar de bărbat est-european și într-o engleză fără simț de răspundere, i-am strigat lui Roger:
– Hai și cu ăștia bătrânii, Roger!
Roger s-a oprit pentru moment, s-a uitat la mine, mi-a văzut disperarea și mâna-ntinsă a la final de Star Wars. L-a umflat râsul, mi-a zâmbit și mi-a semnat șapca.