Caţavencii

Autorităţile de la Bucureşti: suntem la curent cu politica de mediu europeană

Încercaţi să priviţi dincolo de păstrăvul care zâmbeşt tâmp şi prăjit în farfurie lângă o lămâie. Ar trebui să vedeţi râul de munte, valea, brazii, brusturii. Mirosul ăla de cetină, de piatră jilavă, vuietul apei, tălăngile vacilor, lumea care se învârte în jurul neostoitei curgeri, o lume sfioasă, de la efemeridă la jder şi de la carabete la cerb. O lume ce palpită în negura verzuie, în fierbinţeala focului din vatra stânei şi în aburul bulzului. Băgaţi totul într-o ţeavă, măcinaţi-l în turbinele micro-hidrocentralelor şi înmulţiţi cu 500, câte proiecte există, unele deja demarate, altele în aşteptare pentru a accesa bani europeni în numele energiei verzi, regenerabile. 

Din Apuseni în Bucegi şi Făgăraş, văile carpatine îşi schimbă fauna, înlocuind ursul cu buldozerul şi lupul cu şantieristul. Microhidrocentrala, scoasă cu forcepsul direct din albia râurilor de munte, dinamitează văile, astupă cascadele şi filetează păstrăvii. Când faci asta în numele ecosistemului şi se nimereşte să fie taman în situl Natura 2000 din Făgăraş, înseamnă că tocmai ai şters de pe hartă râurile Capra, Buda şi pârâul Otic. 

Cum situaţia era groasă rău, s-a făcut puţin deranj pe la Me­diu, pe vremea lui László Borbély. Ilegalităţile înşirate pe văile Făgăraşului nu au dus la oprirea lucrărilor, aşa cum ar crede orice fraier cu cioc, ci la reformularea hârţogăriei. Având acte beton, România aşteaptă cu fruntea sus luarea în ţeavă a râurilor sale, pregătindu-se de pe acum pentru parastasul apelor cu salmonide. Treaba asta a enervat aşa de tare nişte români de rând, încât s-au dus cu jalba la sultan, nu departe de haremul său de parlamentari europeni de la Bruxelles. Aşa a ajuns să fie sesizat în mod oficial Directoratul General de Mediu din cadrul Comisiei Europene, secţiunea A1, adicătelea Enforcement, infrigement co-ordination and legal issues. În traducere exactă, naşpete pe parte de încălcare gravă a legilor de mediu europene. Concluziile comisiei sunt clare: jaful făcut de băieţii verzi şi deştepţi cu microhidrocentralele conţine destule elemente pentru a fi cerute clarificări autorităţilor române cu referire la aplicarea legilor de mediu europene. Se face referire expresă la Directiva 2000/60/EC care stabileşte cadrul în care fiecare ţară membră îşi armonizează politica de mediu în conformitate cu politica de protejare a apei şi cu Directiva 92/43/EEC care se ocupă de conservarea habitatelor naturale, a faunei şi florei. Cu infrigement-ul deasupra kilowattului, microhidrocentralele dau văilor carpatine ţeavă şi a­cum, semn că certi­ficatul verde tot ver­de rămâne, indiferent de culoarea politică a puterii instalate.

 

 

Exit mobile version