Sîmbătă, parfumul liniştit al după-amiezei de toamnă a fost străpuns de fumul grătarului dintr-o curte. După o oră, prin acelaşi geam îmi intrau, amestecate, fumurile de la încă două grătare.
Am început să-mi doresc să se întîmple ceva, să le strice socializarea: după încă o oră, toată strada era plină de fum de la al patrulea vecin, care ardea gunoaie. La cum puţea, sigur pusese pe foc, printre altele, o plapumă veche de lînă, perne cu puf şi măcar un hoit de cîine. Mirosul de grătar nu se mai simţea, vecinii cu fleicile fugiseră. Ştiam că împotriva focului lupţi cu foc. Acum ştiu că merge şi cu fum împotriva fumului, din păcate.