Unei vecine i-a intrat apa în casă, la ultimele ploi. Pe la geam, destul cît să-i ude un covor şi să-i umfle parchetul. În ziua următoare a fost soare; doamna a întins covorul în curte, la uscat. Seara a plouat şi l-a udat mai tare.
Dimineaţa l-a pus pe sîrmă, să-l usuce vîntul. Vîntul l-a uscat, s-a înteţit, sîrma s-a rupt, covorul a căzut în noroi. Din cînd în cînd mă uit pe geam în curtea vecinei, să văd ce mai face cu covorul ei (persan mare, vechi, tocit): ultima dată îl pusese iar pe sîrmă, la uscat, după ce-l spălase ploaia de noroi. Pun pariu că, dacă nu-i pică iar în glod, în prima noapte i-l fură cineva.