Caţavencii

Balada useristului grăbit

Ceva-ceva au înțeles useriștii după alegerile din PNL. Nu și-au pus și ei poalele în cap ca liberalii. În format electronic, ar fi fost mai greu, dar cu puțină strădanie puteau ajunge și ei la un vicleim, acolo, cu mici virtuali și cu replici de chivuțe în călduri. Cît despre speranța lui Cîțu, că dacă iese Cioloș președinte peste useriști îl momește să întoarcă partidul de pe drumul moțiunii, n-a ținut. Cioloș l-a flitat scurt după ce s-au numărat voturile.

Chiar dacă nu e vreun geniu, Dacian Cioloș și-a dat seama că l-a învins pe Dan Barna fiindcă a zis înaintea lui „Fără Cîțu!“ și nu s-a lăsat impresionat de cîțofilia președintelui KWI. Cu alte cuvinte, Dacian a cîștigat la impresia artistică, ocazie cu care s-a dovedit că, și cînd alegerile se fac cu urne electronice, pasiunea bate rațiunea. Nu cu mult, doar cu cîteva sute de voturi, cantitate suficientă totuși pentru ca Dan Barna să nu ceară vreo renumărare și nici să nu-l acuze de malversațiuni ticăloase pe învingător. Adică, una peste alta, useriștii au înțeles mai multe decît liberalii din Scrisoarea pierdută a lui Caragiale. Au evitat să se facă de panaramă, ceea ce va conta pentru liberalii oscilanți la viitoarele alegeri. Că aripa Barna l-a dat de gol în ultima clipă pe Cioloș că s-a băgat pe litoral într-o spirală a gurului Bivolaru, asta n-a contat. Ori că au uitat useriștii cine a fost Bivolaru, ori că mai degrabă li se rupe de căutările metafizico-sexuale la care s-a dedat Cioloș în tinerețe. Important a fost că Cioloș a strigat mai tare decît Barna „Jos Cîțu!“ și că nu l-a uitat nici pe Iohannis în strigăturile lui.

Că Florin Cîțu se agață de orice, ca înecatul de pai, asta se vede și din lună, numai de la Cotroceni nu. Iar insistența cu care Iohannis îi ține partea omului său cu ochi albaștri îi ajută și ea pe useriști să le iasă poza în care ei apar ca alternativă la liberali.

Atît doar că, după moțiunea de cenzură, Cioloș va trebui să-i lase o vreme pe liberali să băltească în zeama lor și să se îndrepte împotriva a(b)uriștilor, care au devenit favoriții antivacciniștilor și ai cîrciumarilor care nu vor să audă de măsuri de siguranță care să-i atingă la profit pe unii. Sau la supraviețuire, pe cei mai mulți. Căci după moțiunea de cenzură, chiar dacă va mai rămîne Cîțu cît o mai rămîne la Palatul Victoria, pînă se va hotărî Iohannis să ceară alte propuneri de premier – și, cum se știe, KWI se hotărăște greu –, s-ar putea ca useriștii, mai exact Cioloș, să caute un făraș și pentru el.

Exit mobile version