Poate că ne-au mai plecat creierele și până acum, dar în anii următori vom asista la o migrație fără precedent. Vorbesc aici de universități americane și mari firme de consultanță financiară, care abia așteaptă să recruteze micile genii ale economiei care s-au născut printre noi. Poate că nu i-ați remarcat până recent, dar acum sunt imposibil de ratat. Sunt cei care le dau lecții românilor care s-au împrumutat în franci elvețieni, vorbind despre naivitatea lor cu un aer distrat, de om căruia nu-i vine să creadă. Cum, frate, să iei credit în franci elvețieni? Plm, nu ți-ai dat seama că o să vină criza imobiliară din Statele Unite, urmată de o criză la fel de mare a zonei euro, generată de sistemul public supradimensionat al Greciei? Sunt lucruri elementare, cum de nu te-ai gândit, ce ești prost?
Ai impresia că la fiecare colț de stradă e un Roubini care sparge semințe și vorbește cu ”decât”.
Apoi, mai sunt ăia care, cu un aer superior, recomandă citirea cu atenție a contractului. Lucru elementar, deoarece se știe că scrisul mărunt din contractul de la bancă anunță cu precizie eșecul proiectului european.
Te uiți la oamenii ăștia atât de versați într-ale finanțelor, atât de capabili să anticipeze crize, și nu-ți poți explica adidașii din Dragonul Roșu, cojile de semințe din bărbie.
S-a mai spus că e vina românilor care au luat împrumuturi, pentru că n-au educație economică. Ar fi fost, ce-i drept, chiar ciudat să aibă. Cred că băncile alea străine au venit la noi, și-au instalat primele sucursale, s-au uitat la nivelul ireproșabil de civilizație din București și au zis: ”Băi, uite niște oameni care sigur au și educație economică. Hai să le dăm credite în franci elvețieni. Nu știm cum o să evolueze moneda asta, dar ei sigur pot face previziuni pe termen lung, pentru că, hei, au o educație economică solidă. Se vede după cum după își aruncă gunoiul pe geam.”
Există o isterie a culpabilizării cetățeanului, a lăcomiei lui de a-și lua casă. Puțini sunt gata să accepte că responsabilitatea e în altă parte. S-au luat premii Nobel pentru studii care vorbesc despre tendințele iraționale ale omului, despre capacitatea lui imperfectă de a-și urmări interesele pe termen lung și a aprecia corect nivelul de risc. Mintea omului e prinsă în capcana unor metode euristice care n-au nimic în comun cu logica economiei. Tindem să privilegiem disproporționat de mult momentul prezent, să vedem modele acolo unde e doar haos și să răspundem în feluri diferite la aceeași întrebare, în funcție de felul în care e formulată. Niște instituții economice corecte și eficiente țin cont de toate aceste tendințe iraționale ale minții umane. Singurii capabili să-și atribuie o raționalitate pe care și-o refuză chiar și marii economiști sunt, se pare, românii care n-au reușit să obțină un credit în franci elvețieni sau care, în mod întâmplător, n-au avut nevoie de unul.