Caţavencii

Băsescu: ”E absurd să te pui cu o țară occidentală pe motiv că nu te primește în Schengen”

Președintele Traian Băsescu a lansat un atac dur la adresa Guvernului Ponta, explicând că e de neacceptat să te pui cu o țară occidentală pe motiv că nu dorește intrarea ta în Schengen. El a afirmat că e copilăresc și total idiot să încerci să te răzbuni pe un stat care și-a exprimat dreptul de veto în chestiunea aderării și i-a somat pe membrii Guvernului să se potolească, deoarece ne facem de râs. ”Nimic nu e mai prostesc pe lumea asta decât să-i răspunzi în termeni malițioși unei țări care s-a opus aderării tale la Schengen. În momentul ăla, arăți că nu vrei de fapt în Europa și că-ți dorești o alianță cu Rusia, China sau chiar cu Coreea de Nord”, s-a dezlănțuit președintele, spunând că e pentru prima oară în istoria țării când un lider de rang înalt atacă în declarații decizia unui stat occidental de a se opune aderării României la Schengen.

Băsescu a mărturisit că, atunci când o țară se declară împotriva intrării noastre în Schengen, trebuie să întețim lupta anticorupție și să îmbunătățim infrastructura vamală. ”Doar așa putem deveni candidați credibili”, a spus președintele. ”Ce-ar fi fost dacă, atunci când Olanda s-a opus aderării României la Schengen, m-aș fi apucat să vorbesc urât despre această țară și să-i îndemn pe români să boicoteze produsele olandeze? Ar fi fost ridicol din partea mea.”

Pe de altă parte, Crin Antonescu a declarat că aderarea la Schengen nu mai este o prioritate pentru țara noastră. ”Nu înțeleg de unde această fixație pe care o avem pentru Schengen. Nu mai există spații pe lumea asta? Era Schengen singurul spațiu la care puteam adera? E absurd ce se întâmplă. Eu zic să avem răbdare, pentru că într-o zi vom întâlni un spațiu care să ne accepte așa cum suntem, cu justiția, lupta anticorupție și infrastructura vamală pe care le avem acum. E o prostie să încerci să te schimbi pentru cineva, deoarece la un moment dat spațiul respectiv s-ar putea să se plictisească de tine și să te părăsească, numai că tu ai apucat deja să cheltuiești miliarde de euro pe aparatură extrem de sofisticată destinată controalelor de frontieră”, a declarat șeful Senatului.

Publicat în Cațavencii, nr. 9(87), 2013

Exit mobile version