Românii din Serbia au două statute diferite: unul de vitrină, european, în regiunea autonomă Voivodina, şi altul medieval, discriminat, în valea Timocului, din zona frontierei cu Bulgaria. Cei 34.000 de români din Voivodina au şcoli în limba maternă şi scriu în grafie latină. Despre cei 40.000 de pe Valea Timocului, supranumiţi vlahi de către autorităţile de la Belgrad, istoriografia sârbă pretinde că sunt slavi romanizaţi, motiv pentru care oficialităţile sârbeşti vor să-i blagoslovească cu alfabet chirilic, pentru a-i aduce la ascultare în rândul lumii pravoslavnice.
Or, timocenii aparţin romanităţii sud-dunărene ca şi aromânii, saracaceanii, morlacii, meglenoromânii şi istroromânii. Vorbesc o română arhaică, asemănătoare cu graiul oltenesc şi sunt descendenţii tribalilor romanizaţi, unul din cele 40 de triburi tracice, cucerit de romani cu 135 de ani înainte de îngenuncherea Daciei. Înainte de cucerirea romană, teritoriul tribalilor a fost colonizat de celţii scordisci, iar între anii 60-44 î.Hr., pare că a fost inclus în statul dac al lui Burebista, care i-a împins pe celţi dincolo de confluenţa Moravei cu Dunărea. Până la năvălirea slavilor de sud, care s-au mişcat în secolul VI de undeva din neantul Mării de Azov, din sudul Rusiei, pe teritoriul dintre Bug, Maramureş, Panonia, Coasta Dalmată şi centrul Greciei se aglutinaseră o puzderie de graiuri neo-romanice pe fondul trac şi ilir autohton.
Slavii vor rupe podul latinităţii nord- şi sud-dunărene, iar ruperea continuă până în ziua de azi, alimentată de tezele politice ale naţionaliştilor sârbi, care pornesc de la premise false. Geografia nu este însă cel mai fidel aliat al Serbiei, întrucât o trădează de unde nu te aştepţi. O mulţime de toponime din inima Serbiei atestă că aceste ţinuturi au fost locuite cândva de vlahi: Romanija Planina, Stari Vlah, Vlaşi, Vlaşina, Vlahina, Vlaşici. Emanciparea sârbilor s-a produs în detrimentul vlahilor. Prinţul Karagheorghe Petrovici, care a condus prima revoltă antiotomană în 1804, îi va împinge pe vlahii din zona Moravei înspre Timoc. Prinţul Miloş Obrenovici, care a condus două revolte împotriva turcilor în prima jumătate a secolului al XIX-lea şi a reuşit să transforme Serbia într-un ducat autonom în cadrul Imperiului Otoman, a dus o campanie de asimilare forţată a vlahilor din Timoc, înlocuindu-i pe învăţătorii timoceni cu dascăli sârbi.
După 1833, româna a fost interzisă în şcoli şi biserici, iar vlahii au fost botezaţi cu nume sârbeşti. Prigoana împotriva lor va spori după 1946, în Iugoslavia lui Tito, pentru ca astăzi să fie vânaţi de poliţia secretă a regimului de la Belgrad, pe motiv că vor să destabilizeze Serbia şi să creeze un nou Kosovo. În tot acest timp, România n-a făcut practic nimic pentru ameliorarea situaţiei vlahilor din Valea Timocului. Ba ceva a făcut totuşi: a prezervat intactă minciuna că sârbii sunt cei mai buni prieteni ai românilor.