Binemeritata vacanță, uff, s-a încheiat. Reveniți în oraș, am pipăit precaut realitatea și am găsit-o cam cum o lăsaserăm la plecare. Nimic nou sub ploaie. În presa serioasă, tot Roșia Montană și maidanezii țin capul de afiș. În zona noastră, aia neserioasă, urmărim tot defilarea militarilor de la Steaua prin cea mai slabă ediție de campionat din ultimul deceniu. Minciunile și mînărelile guvernanților sînt egalate doar de chinuiala și derizoriul unor meciuri ca Pandurii – Gaz Metan sau Oțelul-Dinamo. Confruntați cu nimicniciile unui prezent meschin, înghesuiți pe un loc incomod de la marginea Europei, căutăm o cale. Am găsit-o. Românește.
Ne-am amintit de Paradoxul român, remarcabila carte a profesorului Sorin Alexandrescu. Pe lîngă alte chestii miezoase, universitarul bucureșteano-amsterdamez propune o teză tare interesantă. De la pașopt încoace, spiritul public și imaginarul autohton au fost dominate simultan – susține domnia sa – de două ispite divergente. Pe de o parte, putem sesiza dorința de regresiune înspre trecut, către “vîrsta de aur” a voievozilor viteji și a țăranilor nealterați de civilizație. Pe de altă parte, ne caracterizează și “fuga înainte”, “arderea etapelor”, obsesia “racordării” și a “integrării în Europa”. Nu vi se pare simpatic? Bonjuriștii de la 1848 sînt strămoșii sofisticaților hipsteri din 2013 care, la rîndul lor, manifestează și conviețuiesc pașnic în Piață alături de ciudații daci liberi, urmași ai tracomanilor din secolul XIX. Cam așa și noi. Sătui de mizeriile din Liga lui Mitică, am pendulat programatic între ligile 3-5 și Bundesliga, între Avîntul Bîrsana și Bayern München, între fotbalul comunei primitive din Maramureș și fotbalul mileniului III de pe Terra.
Pe bune, ăia de la Avîntul Bîrsana ne-au impresionat. Jos clopul! Cum au bătut ei cale de 520 de kilometri ca să înfrunte Steaua, cu o echipă formată din buticari, juriști, profi de sport și polițiști de frontieră. Și cum i-au însoțit grupările de ultrași, dubași și ceterași gătiți în strai moroșenesc, de-au pornit meciul cu slană și palincă și au sfîrșit prin a hori împreună cu jucătorii dragi, după datină. Ni s-a părut că fotbalul se întoarce către origini, acolo unde inocența face casă bună cu plăcerea pură a jocului, iar clubul e totuna cu comunitatea locală. Așa-i la țară: o mai fi noroi, da’ măcar respiri aer proaspăt. La fel și cu diviziile inferioare: n-or fi toate meciurile curate, da’ cel puțin îs pitorești.
Am bifat, deci, Cupa României și, ignorînd campionatul, ne-am mutat spre alte zări. Am văzut Bayern-Wolfsburg (1-0), natürlich, dar și un neașteptat de viu Bremen-Nürnberg (3-3). Orice comparație cu ce-i la noi este, evident, de prisos. Am aruncat un ochi pe derbiul Donețkului, dintre Metalurg și Șahtior (2-2), ba chiar și pe finalul de infarct de la Volga Volgograd – Kuban Krasnodar (1-0), sperînd că ne putem compara măcar cu vecinii și prietenii de la Răsărit. Am descoperit, nu ne comparăm. Unde ne duc ăștia, Doamne? Dacă mai scade un pic valoarea campionatului intern, vom prefera să ne uităm la un Goverla Ujgorod – Vorskla Poltava sau la un Tom Tomsk – Anji Mahacikala.
Ce-i de făcut? Hai, mai ușurel cu lamentarea – boală națională! Ca să rezolvăm ce-i în prezent, tre’ să rămînem sănătoși la minte și întregi la trup. Noi, vă ziceam, am găsit rețeta. Respectînd trecutul, vom ține și anul ăsta tot cu Bayern München, echipa SF a satului global. Iar, pentru viitor, vom încuraja eforturile celor de la Păstorul Vaideeni și Căpșunarii Bunești, formații ce păstrează valorile arhaice din galaxia județeană Vîlcea.