O săptămână jumate, aproape două a durat isteria mediatică legată de posibilul blackout energetic în pragul căruia tocmai ne aflam. Dincolo de faptul că au existat niște vârfuri de consum, mai ales în perioada codurilor roșii de caniculă, România a ajuns să producă jalnic de puțin față de puterea instalată în toate capacitățile sale de producție a energiei electrice. Așa se face că timp de două săptămâni am importat în draci. S-a depășit, în anumite momente, și pragul de 2.000 MWh importați, media fiind de aproximativ 1.300-1.400 MWh. La ora la care scriu acest articol, la lăsarea serii, când fotovoltaicele nu mai produc aproape deloc, importăm 1.213 MWh. Dar astăzi (luni, 29 iulie 2024) a fost o zi specială: în jurul orei 10 exportam energie. Vreo jumătate de oră am exportat până la 20 MWh. Hai că se poate, hai că ne revenim.
Este drept, în acest moment
funcționează ambele reactoare de la Cernavodă, băgând în sistem, minut de minut, peste 1.300 MWh. Un mare ajutor. Am fi aproape bine dacă, în plin sezon al consumului crescut, producția energiei electrice din surse hidro nu ar fi scăzut dramatic. Pe hidro avem o putere instalată de 6.617,94 MW. Dar tot luni, 29 iulie 2024, din hidro nu s-au produs nici o clipă mai mult de 1.909 MW. Ba chiar, la orele dimineții, hidrocentralele de-abia produceau și sub 1.000 de MW. Asta timp de ore întregi.
Da, știm, este secetă, sunt probleme, dar…
România are câteva hidrocentrale care produc zdravăn,
atunci când funcționează la capacitate maximă.
Topul marilor producători de energie electrică din surse hidro este următorul:
–Porțile de Fier I, centrală aflată în coproprietate cu Serbia, are, pe partea românească, o putere instalată de 1.166,4 MW.
– Centrala hidroelectrică subterană Lotru Ciunget poate produce, la capacitate maximă, 510 MW.
– Hidrocentrala Retezat poate produce 335 MW.
– Porțile de Fier II are, pe partea românească, o putere instalată de 251,2 MW.
– Hidrocentrala de la Vidraru poate produce 220 MW.
– Hidrocentrala Mărișelu poate produce tot 220 MW.
– Iar hidrocentrala Dimitrie Leonida, din județul Bistrița-Năsăud, poate produce 210 MW.
Dacă ar funcționa doar aceste șapte hidrocentrale principale, la capacitate maximă, am avea asigurați 2.900 MW.
Dacă la cei 2.900 MW
produși de principalele hidrocentrale ale României adăugăm cei 1.300-1.400 MW pe care-i produc cele două reactoare de la Cernavodă, am avea deja asigurați, zi de zi, minut de minut, 4.200-4.300 MW. Cu măcar jumătate din puterea instalată a eolienelor, adică doar 1.500 MW din cei 3.000 MW posibili, și cu fotovoltaicele corporatiste funcționând la întreaga capacitate de 1.500 MW, România nu ar avea nevoie să importe nici măcar un KW. Dacă lasă să funcționeze centralele pe hidrocarburi, cu 1.200 MW, și mai ia și 800 MW din cărbune, chiar și la vârfurile de consum de pe timp de zi, care ajung la 8.000-8.500 MW, România ar exporta în miezul zilei în jur de 1.000 MW.
Dar nu se întâmplă asta,
în mare parte din cauza motivelor pe care le-am explicat în numărul trecut al revistei noastre.
Nu suntem, însă, nici măcar aproape de un blackout decât dacă vrem să declarăm asta la televizor.
Iar ministrul Energiei, Sebastian Burduja, exact asta a vrut să declare. A pregătit terenul, a vrut ca România să pară extrem de vulnerabilă din punct de vedere energetic.
Pentru că el, numai el, avea și soluția salvatoare.
După ce ne-am perpelit două săptămâni că rămânem pe întuneric pe o perioadă nelimitată, tânăra speranță Sebastian Burduja a anunțat că a venit salvarea, cu avionul de SUA.
România, pentru a scăpa de pericolul lui blackout cel negru și urât, a mai semnat un acord cu SUA pentru a construi, în următorii ani, niscaiva reactoare modulare de mici dimensiuni.
Problema cu aceste reactoare este că, până în acest moment, NuScale, partenerul României, nu a construit nici măcar un singur astfel de reactor. Nici măcar unul. Putem spune că tehnologia americanilor nu este testată în practică, așa cum nu erau nici vaccinurile anti-COVID din care ne-am repezit să cumpărăm de miliarde. Singurul proiect al NuScale a fost anulat din cauza prețurilor de construcție, care deveniseră prea mari și care ar fi dus la un preț exagerat per MW. Americanii care se asociaseră cu NuScale au zis „Nu, thank you, dar pe noi nu ne interesează energie atât de scumpă“. Așa că toate speranțele NuScale se îndreaptă acum spre România.
Proiectul românesc presupune construirea mai multor SMR (Small Modular Reactor) la Doicești, iar dorința României este ca în 2030 să mai obțină încă 600 MW din aceste reactoare. În condițiile în care un reactor de la Cernavodă produce 700 MW.
Cât va costa proiectul cu americanii? Încă nu se știe, dar având exemplul din SUA, putem presupune că, oricare este suma vehiculată în acest moment, probabil că, la final, ea va fi cel puțin dublă. Cel mai probabil, dacă acest proiect se va concretiza, românii vor trebui să plătească minimum zece miliarde de dolari pentru niște reactoare care nu vor produce decât 600 MW, reactoare din care România nu va deține decât 50%.
Da, da, ca de obicei, finanțarea va fi asigurată de către statul român, pierderile vor fi suportate de către statul român, profitul, în eventualitatea că va exista unul, va fi împărțit jumi-juma.
Dar, hei, asta ne scapă de blackout, deci merită orice sacrificiu.