Citesc interviuri, ca tot omul, dar nu mă dau în vînt după cărțile de convorbiri/dialoguri decît dacă măcar unul dintre convorbitori mă interesează prin ceva anume. De cele mai multe ori, volumele de dialoguri cu celebrități mă lasă rece. Mi se par manipulatoare, la fel ca pozele înfrumusețate cu ajutorul fotoșopului. Acum, însă, cînd am văzut fotografia lui Petre Stoica pe coperta cărții lui Robert Șerban, am lăsat totul deoparte și m-am apucat de citit.
Robert Șerban jurnalistul știe să pună, politicos, întrebări dificile, iar Petre Stoica știa să povestească fără fasoane, și avea multe de povestit. Și literare, și neliterare. Cînd venea în București de la Jimbolia, unde se retrăsese, îl recunoșteam de departe, mergea agale, cu vechea lui pălărie de pai cu care se ferea de soarele verii și cu papornița în care-și ducea prăzile de prin anticariate. Venea la Uniune, să afle ce se mai întîmpla prin București, și cu toate că nu mai consuma, se oprea în grădină să-și vadă prietenii cu care tot combătuse la o vodcă, de la prînz pînă la ora închiderii. În anii ’90, Petre Stoica purta la rever o coroană de monarhist, scotea Dreptatea literară și se contra colțos cu feseniștii. Cînd a dispărut foaia literară a țărăniștilor, iar partidul s-a spart, poetul a rămas fidel insignei monarhiștilor. Petre își găsea timp să scrie și versuri, ba – cu o energie pe care știa să și-o chibzuiască – a publicat și două cărți de memorii. Deși era cu 24 de ani mai în vîrstă decît mine, pe el îl tutuiam fără efort și ziua, cînd ne întîlneam în oraș, și noaptea, la el acasă. De acel Petre Stoica mi-am amintit citind dialogurile lui Robert Șerban cu el.
Știind că prima întrebare dintr-un interviu e ca prima propoziție dintr-un roman, cu ce s-a gîndit Robert Șerban să înceapă convorbirea lui cu Petre Stoica? De ce i-a plăcut Bolintineanu în tinerețe? I-a plăcut și Alecsandri, nu numai Bolintineanu, vine răspunsul poetului. „Pentru nuanțele lor exotice“, zice Petre Stoica – nuanțe în care el descoperea „germeni de poezie modernă“. Alecsandri și Bolintineanu, cei luați peste picior de criticii care-i taxau drept naivi și rudimentari estetic! Or, în afară de ceea ce îi plăcea lui Petre Stoica la ei, amîndoi au fost/sînt poeți importanți ai literaturii române. Iar a-i declara naivi în comparație cu Eminescu echivalează, scuzați comparația, cu a spune că trăsurile sînt rudimentare față de automobile. Petre Stoica, acest „boem riguros“, cum îl numește oximoronic intervievatorul, înțelegea încă din adolescență vîrstele poeziei noastre ca puțini critici profesioniști ai vremii. Tot Petre Stoica spune, memorabil, că cine se duce să dea examen la Litere trebuie să aibă literatura în sînge, s-o fi citit adică, încît să nu fie nevoit să învețe pentru examene. Trecînd la ale vieții, Robert Șerban își întreabă interlocutorul despre boemia sa și despre relația sa cu alcoolul. Spre deosebire de poeții goliardici, Stoica nu se lansează în elogierea tăriilor ca dătătoare de inspirație, dar nu face nici pe lupul moralist. Îi răspunde neted lui Robert Șerban că la viața lui a băut cisterne de vodcă și își amintește cu umor de perioadele sale în relația cu alcoolul. Perioada romului, urmată de perioada coniacului și apoi de o îndelungată și temeinică amiciție cu vodca. Ce-l deosebea pe el de prietenii săi boemi trecuți în altă lume? În timp ce ei se duceau să-și continue libațiile cine știe pe unde și după ora închiderii localului în care consumaseră, el se ducea acasă la culcare. Dar, mai credea poetul, trebuia să ai și oase rezistente ca să faci față unui asemenea regim de viață. De ce nu a dus pînă la capăt romanul la care lucra? Simplu, fiindcă pentru proză trebuie să petreci multe ore pe scaun, ceea ce lui nu i se întîmpla mai deloc. Evocarea prietenilor scriitori, a aventurilor sale cu cenzura, căutările de rarități prin anticariate, toate astea și multe altele sînt povestite cu umor și autoironie de Petre Stoica, stîrnit de întrebările interlocutorului său, în acest dialog minunat alcătuit din mai mute convorbiri inspirat puse cap la cap de jurnalistul poet care e Robert Șerban.
Robert Șerban în dialog cu Petre Stoica, O întîmplare poate declanșa poezia, Editura Casa de pariuri literare, 2025.