Printr-un comunicat de presă, Sfântul Sinod al BOR a anunțat că a aprobat canonizarea a șaisprezece persoane de sex feminin în ale căror existențe pe pământ s-au constatat elemente compatibile cu viața sfinților. Ele au fost la bază mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare. Lista completă o puteți vedea la final, în caz că vă interesează.
Șocant este că din ea lipsesc nume grele. Este clar ca lumina zilei că, în luarea acestei decizii, stăpânii bisericii nu au dat doi bani pe părerile românilor, ale enoriașilor care au pus umărul, prin donații și ascultare, la ridicarea ortodoxiei românești pe cele mai înalte culmi ale credinței. În urma oricărei consultări publice de bun-simț, acestea ar fi fost sfintele corecte:
Anca Alexandrescu de la Realitatea, cu titulatura de Sfânta Anca Gură de Aur Marșăruitoarea, ocrotitoarea dacopaților și a oamenilor fără meserie și fără loc de muncă stabil. A vindecat de inteligență milioane de români.
Gabriela Firea de la București, cu titulatura de Sfânta Albinuța de la Voluntari, ocrotitoarea bătrânilor din Ilfov. A tămăduit mai mulți oameni de singurătate și a înmulțit banii. S-a vindecat singură de sârmă, prin rugăciune.
Diana Ivanovici Șoșoacă de la sosuri, cu titulatura de Sfânta Izgonitoare de Botnițe, ocrotitoarea mâncătorilor de rahaturi și făcătoare de șpagaturi. Prigonită de Silvestru, ea a mărturisit în toate ambasadele dictatorilor, întru dreapta credință în liderul adevărat, unsoarea lui Dumnezeu, Vladimir.
Lia Savonea de la ICCJoaica, cu titulatura Sfânta Izbăvitoare de dosare, ocrotitoare a marilor prescripții. A apărat cu mintea, inima și sufletul ei zvelt armate de păcătoși pe care statul ar fi vrut să-i pedepsească după legile lumești și nu să-i ierte, în buna credință creștină.
Anamaria Gavrilă, cu titulatura Sfânta POTenților și făcătoare de prag electoral, ocrotitoare prin imunitate a săracilor cu duhul și izbăvitoare de proteste fără autorizație.
Elena Lasconi, cu titulatura de Sfânta cruciuliței și îmblânzitoarea de trotinete. A susținut progresismul credinței și familia tradițională dintre doi un bărbat non binar și o femeie trans binară.
Raluca Turcan, cu titulatura de Cuvioasa de plastic, izbăvitoare de riduri. A luptat prin rugăciune împotriva codului bunelor remanieri și a rămas un model de virtute pentru orice aspirantă la tinerețe fără bătrânețe vizibilă și viață fără de moarte politică.
*Sfintele BOR:
Doamna Maria Brâncoveanu, Schimonahia Filofteia Antonescu de la Mănăstirea Pasărea, Monahia muceniță Evloghia Țârlea de la Mănăstirea Samurcășești-Ciorogârla, Schimonahia Elisabeta Lazăr de la Mănăstirea Pasărea, Monahia Platonida, soția Sfântului Voievod Neagoe Basarab, Măndălina Cătălinici, cu titulatura de Sfânta Magdalena de la Mălainița, Schimonahia Mavra de pe muntele Ceahlău, cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău, Schimonahia Nazaria, cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Nazaria de la Văratic, Schimonahia Olimpiada, cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Olimpiada de la Văratic, Olimpia Tănase, cu titulatura de Sfânta Olimpia din Fărcașa, Blandina Gobjila, cu titulatura de Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași, Monahia Elisabeta, cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Elisabeta (Safta) Brâncoveanu, Anastasia Șaguna, cu titulatura de Sfânta Anastasia Șaguna, Monahia Filotimia Manolache, cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț, Monahia Antonina Diaconu de la Mănăstirea Tismana, cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana, Monahia Matrona Ciupelea, cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi.
