Calitatea serviciilor din transportul feroviar public nu poate fi contestată de nimeni, iar dovadă stau milioanele și zecile de milioane pe care compania de stat le cheltuiește pentru aceste condiții. Și, pentru că timpul se dilată mai mereu sub presiunea roților de tren, iar așteptatul în gară e un sport ce necesită o răbdare de fier, CFR are grijă ca stațiile să fie curățate, deratizate, să nu existe urmă de boschet, insectă sau rozătoare care să deranjeze timpii de relaxare ai călătorului în așteptarea trenului.
La Iași, de exemplu, niște contracte valabile doi ani – și începute acum patru – încă scot milioane din conturile companiei. Patru loturi din cinci au fost scoase la mezat și atribuite în vara lui 2022, toate patru fiind câștigate de Ghenuta SRL, iar de atunci și până acum toate au fost modificate prin acte adiționale peste acte adiționale. Spre exemplu, unul dintre contracte fusese semnat pentru 2,9 milioane de lei, iar astăzi, ca urmare a celui de-al șaselea act adițional, semnat pe 6 martie, a ajuns la o valoare de 3,6 milioane de lei. Un alt lot a trecut prin nu mai puțin de nouă modificări și a ajuns, de la o valoare inițială de 3,1 milioane de lei, la 4,2 milioane, iar asta în condițiile în care ultima modificare a fost făcută în vara anului trecut. Absolut toate cele patru loturi au fost modificate până în punctul în care și contractele subsecvente au ajuns să fie schimbate în timpul derulării lor, de la 1,3 la 1,6 milioane sau de la 1,2 la 1,5 milioane de lei. În total, contractele pentru aceste servicii de dezinfecție, dezinsecție, erbicidare și tăieri de vegetație, semnate în urmă cu patru ani și prevăzute pentru doi, sunt și astăzi în vigoare, iar suma scoasă din bugetul CFR, sucursala regională Iași, a ajuns la aproape 15 milioane de lei plus TVA. Ceea ce justifică în mod total curățenia din gările de pe raza regionalei.
