Deși nepoata ei, Daniela, îi măsura tensiunea arterială de două ori pe zi și îi spunea ce pilule să ia ca să-și țină tensiunea sub control, doamna Ana nu mai credea în aparatul nepoatei sale. Nu că n-ar fi fost bun, dar la ce-i mai folosea ei? Trăia de mulți ani într-o lume pe care o înțelegea din ce în ce mai puțin. Fata ei, Marioara, se măritase cu un inginer dintre cei noi care țineau hangul ăstora. Marioara ei fusese dată afară din facultate din cauză că era fata ei, apoi fusese primită înapoi fiindcă făcuse dovada că nu era fată de exploatatori, ci fiica unor ceferiști care făcuseră una-alta în sindicatul lor pe vremea capitaliștilor.
Dar chiar și cînd o văzuse înapoi în facultate, unul dintre profesorii ei, care era și un mare ideolog al vremii, o amenințase că o va trînti la materia lui. Așa că Marioara îi învățase cursul pe de rost, încît domnul B. n-a mai avut ce-i face. Dar la fel cum profesorul B. o ținuse minte pe ea, și ea avea să-l țină minte, încît în ziua cînd fata ei Daniela i-a spus că avusese de-a face cu un profesor de socialism care părea normal la cap și i-a spus cum îl chema pe profesor, Marioara i-a zis Danielei că ăsta fusese cel care o dăduse afară din facultate.
Doamna Ana trăsese concluzia de aici că se schimbaseră vremurile. Dar nu-i venea să creadă că nepoata ei nu era în stare să-și dea seama din ce neam se trăgea, măcar din partea ei, căci dinspre taică-su făcea parte din comuniști, cu toate nebuniile lui din cap. Doamna Ana se simțea șefa casei, nu numai pentru că ea gătea zilnic mîncarea, dar și pentru că ginerele ei nu-și mai permitea s-o contrazică în opiniile ei politice de cînd era cît pe-aci să fie condamnat la moarte și ajunsese la balamuc după aceea. N-a stat mult acolo, dar nici întreg la minte nu a ieșit. Chiar dacă a primit apoi un premiu nemțesc pentru ingineri și a devenit omul care decidea ce și cum trebuia să se facă în materie de aprovizionări cu apă în toată țara.
Doamna Ana n-avea totuși încredere în el. I se părea un bărbat de două parale, chiar dacă fata ei se măritase cu el. Cînd ginerele ei îi spunea să înmulțească un număr de patru cifre cu alt număr tot atît de mare și cînd ea ea îi spunea ce numere alesese, Petrică îi dădea răspunsul imediat, din minte. Ceea ce n-o impresiona. Cine știe la ce șmecherii se preta ginerele ei ca s-o convingă de genialitatate lui, la fel ca primul ei soț, circarul.
În ultima vreme, doamna Ana se trezea cu gîndul la lumea în care trăise. Iar cînd adormea nu mai dădea nici două parale pe lumea în care trăia, chiar dacă vecinii ei din bloc erau fericiți că locuiau aici. Doamna Ana le dădea dreptate, dar ea, care locuise la casa ei, pe pămînt, cum să se simtă bine la etajul al patrulea al unui bloc? Ar fi putut să se dea jos pe scări, de acolo. Dar cum s-ar fi întors preț de patru etaje de la parter?
Cu doi ani în urmă, doamna Ana făcuse ultima ei expedițe în jos și în sus pe scările blocului. O părăsiseră puterile la întoarcere încă de la etajul 2. Așa că n-a mai ieșit din apartament decît ca să-și viziteze vecinii de la același etaj, deși nepoata ei, Daniela, o tot îmbia să iasă pe stradă, iar prietenul ei, Teul sau cum îl chema, îi garanta că o va ajuta și să coboare scările, și să le urce după aceea. Or, ea se trezise că de cîteva săptămîni încoace nu mai avea chef decît să-și aducă aminte de toate cele care i se întîmplaseră, nu să iasă din camera ei. Nu mai gătea și nici nu mai făcea ordine prin casă după fata și după nepoata ei. Simțea că venise timpul ca Marioara și Daniela să aibă grijă de treburile de care le scutise pînă atunci, căci ea, mama și bunica lor, avea alte treburi.
Numele personajelor
Așa cum am promis, vă spun acum ce e cu numele personajelor din București, marea speranță. Pe Vasilica, străbunica soției mele, o chema de fapt Sofia, dar pe măsură ce am aflat tot soiul de amănunte de familie despre ea – fără să mi se spună cum o chema –, numele care s-a copt în mintea mea a fost cel de Vasilica. Asta poate și din pricină că Sofia/Vasilica s-a născut în ziua Sfîntului Vasile, protectorul bolnavilor, iar tatăl ei, preotul greco-catolic, ar fi vrut ca mai întîi să-i dea acest nume.
Pe Tiberiu institutorul, soțul moașei din serialul meu, îl chema Ion în viața de toate zilele. I-am dat numele de Tiberiu, deși știam ce nume avea. Personajul meu, ca și Vasilica, trebuia să poarte, după mine, acest nume. Altfel, însă, institutorul Ion/Tiberiu n-a lucrat nici măcar o zi după ce a ajuns la București. A trăit de pe urma veniturilor nevestei sale.
Pe Ana, bunica Danielei, o chema tot Ana. Și pe fratele Vasilicăi/Sofia, cel ajuns în America, îl chema la fel ca în această relatare.
În privința vecinilor din mahala ai moașei, pe cei mai mulți i-am rebotezat, deși aș fi putut să le folosesc și numele adevărate. Ei însă rămîn cu istoriile lor. Cum totuși în acest serial am pus destule amănunte și de la mine, am avut scrupule ca acei oameni să nu fi fost nedreptățiți de felul în care le-am repovestit poveștile, sau ca urmașii lor să nu-mi scoată ochii că „nu așa au stat lucrurile”. Dacă n-aș fi avut o anumită experiență cu urmașa unui personaj din Medgidia, orașul de apoi, care nici azi nu mai vrea să stea de vorbă cu mine din cauză că nu i-a plăcut ce am scris despre persoana-personaj din roman, poate că aș fi riscat din nou.
În rest, în privința personajelor istoric recunoscute, mi-am permis anumite libertăți epice, dar păstrîndu-le datele personale cu care au intrat în istorie. Printre personajele cu care mi-am îngăduit asemenea libertăți se numără valetul lui Alexandru Marghiloman. Citisem că Marghiloman ar fi avut un slujitor apropiat, dar n-am găsit nici o informație despre acel slujitor de încredere al premierului, așa că m-am văzut silit să mi-l imaginez. Altfel, orice personaj oarecum inventat de mine se sprijină pe existența consemnată a unor persoane din acea perioadă.
Cum văd că se poartă (m)oda mulțumirilor, cu regret nu le mai pot adresa decît mulțumiri postume bunicii și mamei Danielei pentru poveștile de familie pe care mi le-au spus cu ani în urmă. Cea care a păstrat în minte toate poveștile de familie care apar în această carte e soția mea, Daniela. Ea mi le-a repovestit cu detalii pe cele despre care bunica și mama ei mi-au spus cîte ceva, pe vremea cînd eram Teo sau Teul, cum îmi zicea bunica ei, adolescentul care-i făcea curte Danielei.
Volumul București, marea speranță va fi lansat la Tîrgul de Carte Bookfest duminică, 2 iunie 2019, la ora 13,30, la standul Editurii Polirom.