Duminică, pe înserate, adică pe la ora 1, cam cînd mi se face poftă de şaorma de noapte, trec pe lîngă Universitate. Plouă rar, cu stropi mici şi inconsecvenţi. Nu e frig, dar e o ploaie stresantă ca picătura chinezească. Toată piaţa e împînzită de bannere şi pancarte, dar e goală. Pe băncile din dreapta Caragialianei sînt lungite două siluete acoperite de celofan, ca nişte cadavre gata de dus la morgă. Îmi zic că n-au cum să fie chiar nişte oameni, dar curiozitatea jurnalistică şi mai ales alea patru beri consumate mă împing să verific totuşi ce-i acolo.
Cînd ajung lîngă cadavre, o voce se-aude dinspre statui: „Ce căutaţi?“. Un nene bondoc stă pitit între cracii Coanei Joiţica şi fumează o ţigară. Îl întreb ce l-ar întreba orice om curios şi aflu următoarele. De pe 16 ianuarie, domnul Neculai Rusu stă în Piaţă, alături de colegul lui (care doarme în continuare sub celofan). De cînd a dat căldura, s-a mutat cu totul aici. L-am întrebat, cum îl întrebi pe un musafir nepoftit, cînd are de gînd să plece. Mi-a răspuns că nu se mişcă de-aici pînă nu pică Chioru’. După interogatoriu, mă suspectează c-aş fi securist. Unde mi-e legitimaţia? Ce mă interesează pe mine astea? Îi spun cine sînt şi ce hram port. Îl ameninţ că mă întorc mîine. „Poate aduc şi Caţavencii un ceai mîine“, îmi răspunde el. Habar n-aveam că protestele au ajuns rost de boschetăreală la Universitate.
A doua zi, pe la prînz, mă întorc în piaţă. Am prins aluzia subtilă de ieri şi am venit cu cîte o bere şi ceva de ronţăit în rucsac. Sînt binevenite. Nea Rusu şi colegul lui sînt la cafea şi stau la înjurat Puterea cu un băiat care le e deja partener fidel de protest. Pe lîngă noi trece o fătucă cu un cameraman de la TVR. Protestatarul căpiază. Se duce ca din puşcă după ei şi îi întreabă acuzator de ce mint poporul cu neruşinare. Cameramanul recunoaşte nonşalant: „Pentru că sîntem conduşi de politic“. E o victorie mică, şi ea îl încălzeşte pe nea Rusu mai tare decît fîşul de munţoman.
Apuc să-i văd amenajarea de dormit. Pe bancă e întins un celofan. Deasupra lui, sacul de dormit. Între bănci sînt înghesuite nişte sacoşe de rafie cu haine. La colegul lui mai sărac nu-i decît o pătură. În faţa băncii e un scăunel pe post de măsuţă şi un dreptunghi de cauciuc gros e pus pe pămînt, pe post de prag şi parchet. Omul e echipat ca un munţoman. Fîş să-i ţină de cald, căştile de la telefon agăţate de guler ca să poată fi găsit uşor şi, prin bagaje, stick-uri de memorie cu poze şi clipuri de la proteste. Dintr-una într-alta, ajung la o întrebare care mie mi s-a părut firească: „Ce zice familia că staţi aici şi nu acasă?“. Mă trage lumea de urechi. „Asta-i întrebare de spărgător de grevă. Dacă erau mai mulţi oameni pe-aici, ieşea scandal şi primeai şi şuturi în fund“, îmi atrage atenţia colegul de bancă.
Dosit undeva între bulendre e un pachet de ţigări. Nea Rusu îl scoate, ia una şi-i oferă şi colegului. Ce credeţi că fumează nea Rusu? Carpaţi, Plugarul, Kent necartonat? Nici vorbă, bagă Vogue Slims şi cred că chiar menthol. De fapt, ce mă surprinde la nea Rusu e că nu-i unul dintre cei despre care poţi spune că vin să protesteze pentru că nu are altceva mai bun de făcut. Nu e un pensionar disperat şi cu prea mult timp liber. Are o familie mare acasă, la Braşov, dar vrea să-l vadă pe Băsescu picat cu orice preţ şi clasa politică asanată, pentru că se poate şi mai bine în ţara asta. A fost în stradă şi-n ’89, şi-n ’87 la Braşov. L-am găsit boschetar noaptea şi l-am lăsat revoluţionar ziua.